„Painting like war is an extreme drug”. Cu Florian Liber despre arta sa (1)

Sunt un arădean aproape vechi, dar pe Florian nu îl cunosc personal. Doar prin corespondență, și mai ales prin ceea ce face. Nu e un tip cu care e ușor să comunici. Are un temperament vulcanic, ține un pic prea mult la părerile lui, și nu e non combat. Chiar invers. Dar e genul cu care te cerți și te împaci. Și, peste toate, e artist. Și, în afară de faptul că artiștilor li se iartă multe, își câștigă oarecum dreptul de a fi, câteodată, imposibili. În fond, faptul că sătenii voiau expulzarea lui Van Gogh, nu l-a făcut mai puțin important în istoria artei. Și în urma multelor dialoguri pe care le-am avut, am forjat un interviu.

Cum de te-ai apucat de pictură?

O fericită renunțare. Am renuntat la inginerie (cercetare) pentru dragostea mea de o viață, Cristiana Barna. Ea era studentă la Arte. A propos, acum e Cristiana Barna-Liber. Sunt un mare admirator al frumosului, chiar în forma sa oarecum delirantă, ca în cazul expresionismului abstract.

Ceva despre tine, așa, biografic.

M-am născut în Arad, am făcut facultatea la Timișoara și am emigrat în Canada. Sunt artist plastic, fotograf, regizor de teatru și de film. Sunt singurul arădean catalogat în Enciclopedia Românilor din Montreal.

Ceea ce înseamnă că ești, înainte de toate, arădean, timișoream, canadian (aș fi vrut să spun locuitor al Montrealului, dar nu mi-a ieșit) ?

Cred că sunt un locuitor al lumii. Un cetățean universal. Plecarea mea în Canada face parte dintr-un drum inițiatic, sra absolut necesară, pentru a aprofunda arta abstractă la ea acasă, în America de Nord.

Expui masiv în Canada. Ești foarte cunoscut. Cum schimbă asta felul în care vezi pictura?

Nu o face. Arta e artă, nu e atinsă de vizibilitate sau faimă. Arta pură, despre aceea vorbim. Artistul, pe de altă parte, e om. Și, câteodată, cedează. Câteodată, la culoare, câteodată la subiect. Câteodată total. Eu încerc să rămân constant și protestatar. Încă îmi iese.

Revenim la culoare. Ce reprezintă culoarea?

Culoarea? E un fel de dialog pentru mine, un dialog, o modalitate de exprimare, o modalitate de a mă expune sufleteşte. Dar culoarea fără idee nu prea merge sau hai să îți dau un exemplu,

Ai expus alături de nume uriașe. Alături de Picasso, Chagall. Nu ai avut emoții?

Emoții au fost, și sunt în continuare. Doar că le folosesc la actul artistic. Poate peste o sută de ani, Chagall va expune alături de mine. Nimeni nu știe. Eu îmi pun demonii și îngerii pe pânză, și o fac fără să stau pe gânduri.

Cu voia ta, vom încheia aici prima parte a acestui interviu. Rămâne să revenim.

E bine așa. Mulțumesc, mon ami.