Front 8 PLEDOARII

PARANDĂRĂT

 

 

„Evoluția” societății noastre din ultimii 30 ani se remarcă cu totul diferit față de norma universal acceptată din societățile despre care facem mereu vorbire că ne plac. Sigur că la nivel de societate ne dorim să fim integrați într-o Europă normală, orientată spre nevoia individului și în același timp nefăcând rabat la siguranța statelor ca instrumente de administrare. Dacă acestea (statele) au ajuns la un nivel de înțelegere a modului în care societatea are nevoile ei, ține în mod excepțional de contribuțiile mixte (guverne și populații) din perioada războiului rece, când ceilalți, foarte preocupați în a inventa ținte, au parcurs același timp suspicionând orice individ care dădea semne de nesupunere sau chiar de răzvrătire. Sigur că efectul acestei strategii nu putea fi decât unul care distruge ființa umană pentru cel puțin două generații.

Așa avem azi în România oameni pe care ne este foarte greu a-i încadra ca și tipologie în vreo categorie științific așezată. Și, de asemenea, ne întrebăm firesc: de unde au apărut aceștia? Sau cum e posibil ca cei care ne-au fost vecini, colegi chiar, egali în suportabilitate, acum să ne umilească definitiv? Nu e deloc ușor să putem răspunde la astfel de întrebări. Orice încercare însă merită efortul.

Acești 30 ani seamănă până la identificare din punct de vedere al efectelor cu ceea ce s-a întâmplat în istoria Europei în prima parte a secolului al XVII-lea. Desigur, vorbesc despre „războiul de 30 ani”. Este interesant faptul că distrugerile acestuia au avut nevoie pentru refacere de mai mult de o sută de ani.

Și atunci ca și acum, foametea și epidemiile au fost cele care au contribuit masiv la decimarea populațiilor. Mai ales cele din Germania. Practic, de la mijlocul acestui secol, drumurile celor două state, Austria și Germania s-au despărțit. Fiecare alegând în funcție de acceptarea monarhiei absolute a casei Habsburgilor. Dacă germanilor, fărâmițați în multe state mici cu instituții cât de cât funcționale moderne nu le-a surâs deloc, celor din est le-a părut a fi mai bine cu monarhia absolută pe care au reușit s-o păstreze ma bine de 270 ani.

La noi, în tot acest timp, românii fără o conștiință națională clamată, cu excepția cărturarilor vremii, se modelau sub forma spicelor coapte de pe câmp, acceptând prin resemnare asasinarea marelui Voievod Mihai Viteazul. Sigur că e de discutat naționalismul voievodului, aliat al împăratului habsburgic Rudolf, dar datele vremii nu arată vreun interes prematur ca națiune de sine, a poporului român, rămas fără domnitor pământean. Abia peste cca două sute de ani, mișcați de avântul revoluționar european, românii din cele trei regiuni istorice au pornit să se afirme ca parte în economia geografică a Europei. Putem spune astfel că nouă ne-au trebuit un plus de 200 ani ca să înțelegem că suntem o națiune, față de popoarele germanice din mijlocul Europei.

Nu știm precis care au fost frământările germanilor de dinainte de 1648, dar cu siguranță nu cred că a fost în firea lor șpaga și parandărătul. Chestiuni foarte la îndemâna celor care au administrat țara după anul 1990. Pentru că puțini au fost trimiși în judecată și condamnați nu putem generaliza. Măcar că ziarele publică zilnic chestiuni de gen.

A fost nevoie de introducerea aceasta mai lungă pentru a înțelege ce intenționez să scriu mai departe. De fapt, ce înseamnă termenul din titlu. În dicționar nu există. Dar, cu prisosință există în mentalul colectiv. Și ca semantică putem spune fără să greșim că se încadrează în cultura geografică. Avem în minte felul cum șeful de la Istanbul delega domni în Țările Române. Era normal pentru un cuceritor să scoată cât mai muți bani din locurile pe care el a pus mâna. Și ca urmare nu avea niciun interes de a dezvolta națiunea de unde aștepta doar taxe. Trimitea acolo doar pe aceia care câștigau o „licitație” substanțială. Iar fanariotul odată instalat trebuia să-și scoată investiția care devenea sarcină a popoarelor. Gratis. Sigur asta era un mod de spoliere. Sau un model.

Revenind la anul 1990 în România noastră, cei ce au construit statul constituțional nu au avut în vedere deloc caracteristicile deja native ale celor care în timp vor conduce destinele noastre și au lăsat deoparte filtrele care, în mod normal, ar fi oprit mișcările de bani sau bunuri în direcții ilicite sau oculte. Nu știm dacă ar fi avut vreo intenție în acest sens dar știm sigur că oricum nu au făcut-o și au lăsat la îndemâna ticăloșilor spolierea românilor în modul cel mai intens. Și cinic. Căci ce semnifică acest parandărăt? După cum sună termenul compus și interpretat contemporan, înseamnă că cineva (un funcționar al unei instituții din stat) achită un preț cu bună știință mai mare decât cel normal de pe piață cu scopul preavizat ca cel ce primește prețul mărit să întoarcă spre semnatarul deciziei de plată o sumă de dinainte stabilită. Exemplu: un telefon mobil costă cca 1000 lei. Pe factura către instituția statului suma este 1500 lei. Din această diferență, în urma negocierilor anterioare, se întorc cca 400 lei către cel ce a dispus achiziția. E simplu. Nu e nevoie de studii superioare. Având în vedere că nu doar un telefon se cumpără, ci probabil câteva mii, suma nu este deloc neglijabilă. Nici pentru vânzător, care face un profit substanțial, nici pentru ordonatorul de credite al statului.

Faptul că se dau în vileag multe astfel de chestiuni iar parchetele nu se sesizează ne trimite la lege. Care nu obligă, sub sancțiune, sesizarea din oficiu a parchetelor. Este lăsat la aprecierea procurorilor dacă deschid sau nu un dosar de urmărire când fapte de genul celei descrise mai sus se petrec. Dacă este la liber, atunci ne întrebăm firesc: de ce să nu se fure dacă Parchetul ne lasă? Sau ne putem gândi mai departe: nu cumva și oamenii de acolo primesc o parte?

Cât despre sora parandărătului, șpaga, aproape că nu mai e nevoie să scriem… aceasta fiind deja sport național precum odată oina. Se dă uneori vina și pe cei care o dau (șpaga) dar cred că e nejustificată (vina, nu șpaga). Dacă nu primesc serviciul pe care și-l doresc, oamenii nu au altă soluție decât să plătească ceea ce li se cere. Că așa funcționează este o realitate, chiar dacă cei din statul român spun că nu le place și luptă din răsputeri să schimbe lucrurile. Luptă nefăcând absolut nimic.

Și nu în ultimul rând, e bine de știut faptul că oferta gratis nu este nici pe departe una de luat în seamă pentru guvernanții din această vreme. Din gratis nu se obține nimic.

 

Virgil Florea, 15 august 2020 6:41