ȘTIRI

Pare o RĂZBUNARE de golan: un bărbat de 32 de ani a fost ÎNJUNGHIAT cu trei lovituri de cuțit, în timp ce trecea pe sub viaductul de la „Miorița”

 

Un arădean de 32 de ani a fost înjunghiat cu trei lovituri de cuțit – în coapsă, în braț și în torace – duminică seara, în timp ce trecea pe sub pasajul de cale ferată din zona „Miorița”, din cartierul Micălaca. De departe, incidentul arată ca fiind o răzbunare, dar, dacă e, până la această oră polițiștii nu au „povestea” din spatele acesteia.

„În legătură cu evenimentul din aceasta seară, vă aduc la cunoștință că în jurul orei 19,15, un bărbat de 32 de ani din Arad a fost înjunghiat de o persoană de sex masculin, în zona 300. Victima a fost transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale si stabilirea gravității stării acesteia.
Colegii de la Politia Municipiului, Sectia 2 Micălaca și Serviciul de Investigații Criminale efectuează cercetări pentru depistarea si identificarea autorului precum și pentru stabilirea stării de fapt.
În acest moment se cercetează acest incident sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire si alte violente.” – este informarea de presă transmisă de Inspectoratul de Poliție Județean Arad imediat după constatare.

Rana de la torace, conform cadrelor medicale de la Spitalul Județean Arad, necesită intervenție chirurgicală – dar pacientul se află în afara oricărui pericol.

Mai multe echipaje de poliție au făcut razii în tot orașul, în noaptea care a trecut.

Critic Arad, 19 noiembrie 2018 7:17