CAMPANII

Parlamentarii PSD Arad fac CADOU Universității „Aurel Vlaicu” clădirea fostului sediu al BĂNCII NAȚIONALE. Hotărârea de Guvern a fost aprobată în ședința de miercuri

 

[COMUNICAT DE PRESĂ]

Guvernul României a aprobat, în ședința de miercuri, o hotărâre privind transmiterea fostului sediu al Băncii Naţionale a României, filiala Arad în administrarea Universităţii „Aurel Vlaicu“ din Arad. Hotărârea a fost adoptată în urma demersurilor realizate de senatorul Mihai Fifor și deputații Dorel Căprar, Adrian Todor și Florin Tripa, care demonstrează încă o dată că Educația reprezintă una dintre prioritățile parlamentarilor PSD Arad.

„Educația a fost și rămâne o prioritate absolută pe agenda parlamentarilor PSD Arad, care de la preluarea mandatului au sprijinit cu tot ce a fost nevoie atât învățământul universitar, cât și cel preuniversitar din județul Arad.

Comunitățile locale din județul Arad au beneficiat în ultimii doi ani de investiții guvernamentale importante pentru modernizarea infrastructurii din învățământul preuniversitar, în special prin Programul Național de Dezvoltare Locală, prin care s-au alocat peste 100 de milioane de lei pentru reabilitarea sau construcția de noi grădinițe sau școli. În municipiul Arad se vor moderniza două colegii de tradiție, „Economic“ și „Elena Ghiba Birta“, cu fonduri alocate prin PNDL. Pe de altă parte, în urma adoptării legii salarizării unitare, dar și a unor măsuri adoptate de Guvernul României, mii de angajați din învățământul arădean au beneficiat de creșteri salariale substanțiale, în ultimii doi ani.

De asemenea, învățământul universitar arădean a avut întotdeauna parte de sprijinul parlamentarilor PSD Arad, indiferent că vorbim de universitatea de stat sau de cea privată. Un ultim exemplu este trecerea fostului sediu al filialei arădene a Băncii Naționale Române, un monument istoric al municipiului, în administrarea Universității „Aurel Vlaicu din Arad“, transfer care a fost aprobat în ședința de miercuri a Guvernului României, în urma demersurilor făcute de conducerea UAV și parlamentarii PSD Arad. Ne bucurăm că prin această hotărâre adoptată de Guvernul României, o clădire reprezentantivă din municipiul Arad revine în administrarea unei instituții locale și se va afla la dispoziția tinerilor arădeni și nu numai, care vor urma cursurile Universității „Aurel Vlaicu“ din Arad“, declară deputatul Dorel Căprar, președintele PSD Arad.

Biroul de Presă al PSD Arad

***

Aradul a rămas fără sucursală a Băncii Naționale a României, după ce în această clădire a funcționat timp de aproape un secol, până în luna mai 2017, când conducerea acesteia a decis să o predea Ministerului Finanțelor Publice, nemaipermițându-și să o întrețină, să o rentabilizeze și nici să-și plătească datoriile.
Palatul Băncii Naționale din Arad a fost construit între 1909 și 1910, după planurile arhitectului budapestan József Hubert, sub supravegherea arhitectului arădean Lajos Szantay și cu scop clar definit de BANCĂ. Din octombrie 1952, clădirea devine sucursală a Băncii Naționale și aparține Statului Român. În prezent, clădirea este dezafectată.

Rețeaua BNR mai are acum șase sucursale regionale (București, Cluj, Constanța, Dolj, Iași și Timiș), respectiv 13 agenții (Argeș, Bacău, Bihor, Brașov, Brăila, Buzău, Galați, Gorj, Maramureș, Mureș, Prahova, Sibiu și Suceava).

Palatul Băncii Naționale din Arad este o clădire ce se întinde pe o suprafață construită de 1.172 metri pătrați, terenul de sub edificiu având 1.438 de metri pătrați, conform extraselor de Carte Funciară. Banca Națională a României a stabilit, conform unor rapoarte de evaluare din ianuarie 2017 și iunie 2018, că întreaga clădire valorează 11.104.366 lei.
Palatul este monument istoric, Universitatea „Aurel Vlaicu” având obligația de a îl restaura și proteja în condițiile legii. De menționat că uriașul imobil prezintă un procent de risc seismic major – costurile restaurării fiind pe măsură.

Foto: aradcityguide.ro

Critic Arad, 6 septembrie 2018 10:31

Caprar