Pentru cine a fost această PANDEMIE PROFITABILĂ? Pentru GUVERNANȚI: HOȚI care fură cu C.A.S.-ul, TĂIETORII DE PĂDURI și „oamenii de afaceri” ai STATULUI CORUPT. RESTUL de 99% suntem și mai săraci, și mai proști decât acum 2 luni!

profitori
Distribuie:

 

Pandemia de coronaviroză (COVID-19) în România a fost un coșmar social pentru 99% dintre români, lovitura definitivă pentru o jumătate dintre aceștia; nu mai trebuie augmentată cu niciun argument de autor această realitate pentru că absolut toate datele socio-economico-medicale sunt transparente, la distanță de un click de orice coronasceptic, coronaneutru sau coronacredul – în schimb, pentru restul de 1% a fost o PLEAȘCĂ… parcă o încununare a tuturor planurilor desenate anterior și, mai ales, în timpul acestei guvernări autocrate care funcționează pe modelul „grup ogranizat”. 

La nivel național nu suntem în măsură să calculăm, să nominalizăm exact, să decelăm facturi și sume, firmele cu CUI și J care au beneficiat de pe urma pandemiei (nu memorăm datele la nivel național, decât pentru a le compara cu „ale noastre”) – dar la nivel de Arad, „cât s-a furat în aceste 2 luni”, vorba unei surse pe care o re-cităm, „nu s-a furat în toată istoria administrației arădene”.

Și nu ne piederm timpul acum cu „filosofisticării psiho-sociale” gen „cât timp ni s-a furat și cât spațiu?”, „câți au înnebunit, câți și-au pus capăt zilelor?”, „cât de umilitoare și neconstituțională a fost această izolare impusă?” – timpul, spațiul, nebunia și umilința fiind teme prea complexe pentru, nu-i așa?, începutul unei perioade de RELAXARE.
Să ne relaxăm, atunci, cum o fac marii șmecheri: numărând bani. 

Din banii cui s-a furat? – e întrebarea PRIMĂ, pe cât de exactă, pe atât de pertinent de adresat… fie și retoric

Dar cum noi n-avem chef de retorice acum, riscăm direct un TOP al furturilor în ordinea (supusă contradicției… nicio problemă dacă cineva are alt TOP) al profitorilor de pandemie de la noi din județ.
Astfel, conform clasamentului nostru provizoriu (pentru că încă nu s-a încheiat CAMPIONATUL MONDIAL DE FURAT DIN COVID-19 – EDIȚIA 2020!), pe  locul I  se situează Casa de Asigurări de Sănătate Arad patronată încă de la Începutul Erei Noastre de Gheorghe Domșa – „RECHINUL ETERN” viitorul prefect (dintotdeauna) și ministru al sănătății (periodic și mai nou)…  și doar dacă știi să citești această fișă îți poți da seama cam la ce nivel de hoție ne raportăm, având în vedere că Aradul „a dat țării”, din cele „17.857 de persoane  infectate cu noul coronavirus” raportate până la ora exactă695 de cazuri (și din cei 1.179 de morți – fix 76).

cheltuieli covid

Suma pe care ați citit-o acolo sus, la „Cheltuieli aferente spitalizării”, așa cum știe (sau nu?…) orice asigurat, este decontată de către Casa de Asigurări de Sănătate spitalului care a tratat bolnavul (că a ieșit mort sau viu de acolo – nu contează); de asemenea, și cheltuielile pentru medicamente, analize și investigații, tot CASA le plătește. La noi în Arad, cum Consiliului Județean este patronul Spitalului Județean, banii trec practic de la Domșa la Cionca – nu contează prin câte filiere (Direcția de Sănătate Publică, clinici private, farmacii, firme de casă înființate „ieri” etc.).

„Iar 20.000 de lei pentru 16 zile de spitalizare pe SARS COV 2 MODERATĂ să știți că e o sumă medie spre mică. La noi în Grădiște, la spitalul COVID, am văzut facturi de 12.000 de lei pe zi. Am văzut decontări de peste 75.000 de lei pe o săptămână  de spitalizare în care nu au intervenit asupra pacientului decât cu paracetamol!” – ne confirmă o sursă care are acces la actele din interior informația care ne-a mai parvenit și pe alte căi… și ne-ar bucura enorm ca un procuror DNA să aibă tupeul de a ne contrazice, verificând EXACT cum stau lucrurile în această privință: pe unde se plimbă banii publici din sistemul de sănătate arădean, cine și cât câștigă exact din aceste combinații… și eventual să emită un COMUNICAT DE PRESĂ pe această temă, de foarte mare interes pentru orice justițiabil!
Apropo: știți cât costa „înainte de COVID” o zi de spitalizare la Spitalul Județean Arad? 3000 de lei pe zi, în medie, la o boală gravă, cu analize, investigații și medicamente cu tot.
Noul coronavirus a înmulțit cu 4 debitul sifonului care este legat la rezervorul cu bani publici… deși pacienții au fost tratați mai prost, mai urât, mai inuman chiar decât înainte:
Exemplele le cunoaștem – le-am trăit, văzut, citit sau scris cam pe toate.

 

Cel de-al doilea beneficiar al pandemiei este, pe cale de consecință Consiliul Județean Arad – mai precis, Cionca și oamenii săi

Fotografia asta autolaudativ-denunțătoare și mincinoasă, totodată, e preluată din cronologia paginii de facebook a lui Iustin Cionca însuși:

milioane

…și e mincinoasă în primul rând pentru că SĂ CHELTUIEȘTI BANI PUBLICI CA SĂ CUMPERI DE LA CLIENTELA DE PARTID NU ÎNSEAMNĂ SĂ INVESTEȘTI!
Cionca a intrat în pandemie, cu spitalul său cu tot, cu 4 milioane de euro datorie
, adică a intrat din faliment direct în pandemie. Înainte de pandemie, Spitalul Județean Arad era o BOMBĂ BIOLOGICĂ stăpânită de 3 VIRUȘI PRIMORDIALI (Stafilococul auriu, Clostridium dificilae și Proteus), iar acum s-a mai „îmbogățit” cu noul coronavirus.
Cele 4, 5 milioane de euro – de fapt și declarate public în conferința de presă de „bilanț” susținută în sala goală a CJA pe 12 mai (când a avut  și tupeul de a cere banii cheltuiți, în fapt, pe linoleumul de la EXPO și lenjerie consumabilă „înapoi” de la Uniunea Europeană) însumează îndeosebi aparatură medicală scumpă, utilă doar în cadrul unui spital-mamut care funcționează înspre binele pacienților, nu spre al politicienilor.

aparate judetean

Computerul Tomograf de 1 milion de euro este unul dintre exemplele cele mai crase de „cumpărături de la și pentru clientela de partid”, întrucât Spitalul Județean Arad nu a avut nici până acum un CITITOR DE TOMOGRAFII calificat special pentru asta… Vechiul C.T. al Județeanului era, și până acum, doar un fel de „fax”, din care ieșeau niște foi ilizibile din partea anjagaților Geaninei Pistru și ai Mirelei Bălan – investigații care, de regulă, erau trimise la Timișoara, cu pacient cu tot (asta doar în cazul în care pacientul avea „pile” ori la Timișoara, ori la Arad), așa că de ce ți-ar trebui două computere-tomograf, când tu n-ai ce (că nu știi ce) să faci nici cu unul?! N-ai neurochirurgie, n-ai bloc operator specializat în intervenții de o asemenea complexitate, n-ai neurochirurg (ai avut, dar ți-au plecat, din motivele deja enumerate) –  ai o doctoriță plină de fițe care te programează când are ea chef și te tratează… nu acolo, și nu „când zici tu”: vii cu o durere „mai banală, dar persistentă” de cap și te programează la C.T. peste 6 luni… după care, găsit cu tumoră, dacă ai mai rămas în viață, te trimite la Timișoara – unde de obicei e prea târziu pentru o intervenție salvatoare (cunoaștem zeci de asemenea cazuri) sau te duci, pe banii tăi (dacă ești sărac, pe TOȚI banii tăi și ai familiei), la o clinică privată din străinătate.
Cui folosesc cele 370 de aparate „de la Consiliul Județean și Primărie pentru Spitalul Județean, în două luni”? Samsarilor de aparatură medicală care lucrează „pe o mână” cu politicienii… „metoda Ioțcu” (pentru care a și ajuns să facă pușcărie din cauză că… nu a fost atent la ÎMPĂRȚEALA BANILOR… nu de alta!) fiind REȚETA – aproape nimeni altcineva nu beneficiază cu adevărat de ele. A câștigat, deci, clica condusă de Falcă și Cionca din „investițiile la Spitalul Județean Arad” – nimeni altcineva!

În SJA nu există CIRCUITE MEDICALE – există doar CIRCUITE ALE BANILOR DE LA „BISERICUȚĂ” LA „BISERICUȚĂ” și CIRCUITE ALE CADRELOR de la un post la altul. În speță, o lași pe Carmen Lucuța manager până se obrăznicește (sau îi pui în cârcă infectarea spitalului cu COVID, din cauza un pacient lăsat acolo la ordinele ei – cum s-a întâmplat cu „pacientul zero”, pastorul penticostal Șerban), o schimbi cu o pupăză-interimară mult mai incompetentă, dar și mai obedientă decât precedenta doar ca să-i faci loc „omului tău, dinainte pregătit” – în cazul nostru, lui Cătălin Hreniuc („neurolog de Goldiș”, repetent până și la cea mai coruptă dintre facultățile de la noi din țară)… pe „bagabonțește” asta se numește „rotația slugilor”.
Apropo de Lucuța: „Pe 8 mai, când au reușit să-i dea papucii manageriței, i-au și interzis să intre în spital, în afară de situația în care va deveni pacientă. La cât știe, și mai ales la câte fișiere și-a copiat din calculatorul-mamă al instituției, la ce talent de fotograf are – mai ales în aceste condiții -, nu prea au ce să-i facă… nici măcar s-o dea afară cu totul: a intrat direct pe fostul ei post – șef serviciu managementul calității – și acum adună pe dosare” – știm de la o altă sursă, la fel de sigură ca toate cele care ne informează despre shit-urile care se fac la SJA.
Îi dorim succes în acest demers doamnei șef – și îi garantăm că, dacă nu-i bagă niciun DNA în seamă munca, ne poate trimite nouă dosarele alea, că le publicăm noi… gratis și cu plăcere.

Iar dacă tot am staționat în această „gară pentru derbedei politici” care este aparatul administrativ al acestei urbe,

ar fi nedrept să nu-i nominalizăm măcar pe locul 2B pe „respectabilii” funcționari publici Andrei Ando (directorul Direcției de Comunicare și Strategii al CJA) și Popa Flora (directoarea – în fapt, PATROANA – Centrului de Vârstnici de pe „Bodroglui” ) care, deși bolnavi-vedetă de COVID și „autori de metode de tratament”, și enunțători de „lecții de morală”  pe Facebook, nu au stat în spital nicio zi!… (respectând deja notoria apoftegmă a lui Sergiu Bîlcea: CHIAR VREI SĂ TE INTERNEZI ÎN MIZERIA ASTA DE SPITAL?”), boala lor fiind doar un pretext de autovictimizare, o autoreclamă deșănțată și vulgară la „lupta cu inamicul nevăzut-necunoscut” nici măcar de ei înșiși.
Și incompatibilul total de Horia Timiș a mai profitat de această pandemie, reușind să devină șef peste Direcția de Sănătate Pblică Arad – o instituție pe cale de desființare ante-pandemie, care nu interesa pe absolut nimeni, dar care, odată cu coronavirusul, a crescut peste această „noapte a minții” precum calul lui Făt Frumos: hrănindu-se din cadavrele neexpertizate medico-legal, raportate și validate chiar de ea însăși!
Micul și de(z)gustătorul politruc, chiar dacă are un trecut care nu-l recomandă prin nimic de valoare („același tip de repetent de Goldiș, trecut de examene prin intervenții de la partid” – conform unui fost cadru didactic, care știe ce are mai bine în cap Timiș decât Timiș însuși!), are viitorul în față: cu o soție „epidemiolog” la Spitalul Județean Arad care nici măcar nu a fost văzută prin secțiile din județ ale SJA (la Sebiș sau Lipova nu o cunoaște nimeni cum arată… doar șefii spitalelor au văzut-o, dar doar figurând în statele de plată!), cu „academia subterană de la Alba Iulia” absolvită „magna cum fraudae”, papagalul ăsta este tot ce-și doresc mânuitorii marionetelor politice din culisele puterii: păpușa perfectă pentru rolul de „sifonar categoria I”.

timis

 

Prefectul interimar Gheorghe Stoian este al treilea MARE BENEFICIAR al acestei pandemii – ce pare a fi fost creată pornind de la modelul lui

Numai pensiunea „Everest” i-a adus celebrului „căcat cu servietă” care conduce aripa cea mai murdară (la propriu!) a Grupului de Comunicare Strategică suta de mii de euro pe lună – iar acest imobil devenit CARANTINĂ este doar cel „oficial al lui”… în fond, TOATE CELELALTE depinzând de semnătura sa.

everest

Zeci de mărturii verbale, sute de mesaje memorate, mii de martori ne-au confirmat și răs-dovedit că Gheorghe Stoian conduce „hoarda de coronavirusați”, mai mult sau mai puțin „inventați”… victime ale unui plan sau ale hazardului (nimeni n-o să poată să ne lămurească limpede CE A FOST ACEASTĂ PANDEMIE – ÎNTÂMPLARE sau NECESITATE?). El e cel care dictează INFORMĂRILE DE PRESĂ privind decesele, el amendează, el încuie, el deschuie uși, el se afișează în vămi, el e prezent la trierea pacienților, el „rezolvă” pe unul și pe altul, el e în spatele miniștrilor la orice „vizită de lucru”… el e GORILA ALFA a acestei jungle infecte.

diicot

 

Din punct de vedere al GRAVITĂȚII PENTRU MEDIUL ÎNCONJURĂTOR, HOȚII DE PĂDURI ar fi meritat „Locul I” în acest top…

dar se vor mulțumi cu locul III, pentru că, în fapt și conform calculelor finale, de câștigat propriu-zis au câștigat vameșii maghiari, Holzindustrie Schweighofer  și prietenii lor:

lemne 1

Noi am scris până ne-a căzut serverul despre acest jaf – practicat îndeosebi pe raza ocoalelor silvice din zona Sebiș (Moneasa, Rănușa) – așa că cel mai corect ni se pare să cităm din opiniile cititorilor, pe lângă casele cărora trec zilnic… păduri pe roți, care ajung în vagoanele ce le-ați putut contempla cu toții:
„Ăia fură pe zi de 100.000 lei și primesc amenda 8.000, odată la 3 luni… Fură de 3 ani încontinuu. În fiecare zi trec minim 15 trolii de 32 mp de lemne prin Sebis, prin fața poliției.”

„Praf aruncat în ochi, zilnic trec troli mașini microbuze… zi și noapte! Dacă s-ar vrea, i-ar găsi pe toți: păcat că nu înțelegem adevăratul dezastru pentru noi și pentru copiii noștri! Pe viitor se va vedea unde au dus defrișările: vântul bate într-una, alunecări de teren etc. Pentru bani, distrugem tot!”

Pentru că, vorba aia, TOTUL E DESPRE BANI în mintea lor: chiar și – sau mai ales – boala!

 

Categorie: Investigații
Etichete: critic arad, gheorghe domsa, gheorghe stoian, hori de lemne, Iustin Cionca, pandemie, stiri arad
Distribuie:
Articolul anterior
Knoxville, Tennessee – Nădlac, România: 10.000 de kilometri de poveste cu FINAL FRUSTRANT
Articolul următor
Dana Dodean şi Adina Diaconu vor fi colege la Metz pentru încă un sezon
Bagă un „16”

4 comentarii. Leave new

Dă-i un răspuns lui Un om Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

contrabanda tigari

[ACTUALIZARE 4] Soluție DEFINITIVĂ pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în cazul „celor 21 de contrabandiști de țigări” cu care DIICOT Arad „aburește justiția” de 4 ani încoace. ACHITĂRI, pedepse cu suspendare și bani dați înapoi inculpaților!

Sentințele, destul de „blânde”, chiar dacă nu sunt definitive, răspund la probabil cea mai importantă întrebare pentru „omul de rând”: MERITĂ SĂ TE BAGI ÎNTR-O COMBINAȚIE CU ȚIGĂRI? Citite în…