Pentru comuna Covăsînț, 9 MAI e o ZI cu majuscule

covasant 9mai
Distribuie:

 

Ziua Europei, Ziua Independenţei proclamată în 1877 şi Victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial 1945 sunt motivele de sărbătoare pentru români, în ziua de 9 mai.

La Covăsînț, împreună cu Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, Școala gimnazială ,,Corneliu Micloși” din Covăsînț, Asociația Eiwa, și alte asociații, astăzi, 9 mai, se sărbătorește  Ziua Europei, în Centrul de Tineret și Formare Profesională din Covăsînț  prin concursuri de cultură generală, sah, rummy, jocuri de tip Board games,  iar de la ora 18, în Tabăra ortodoxă din Covăsînț, un loc minunat, în mijlocul naturii, în cadrul unui program artistic cu muzică populară, dansuri populare, prezentări ale unor țări din Uniunea Europeană, și nu numai, de către studenții străini din cadrul universității, vom premia și câștigătorii la aceste concursuri.

Au confirmat participarea: Frații Anghel și formația, soliștii Roxana Suciu, Mădălina Maria Boroneamț, Călin Timiș, Laurențiu Ranca, ansamblurile de dansuri „Ansamblul folcloric  Șiriana-Șiria”, „Junii Șimăndani”. De la alte ansambluri se așteaptă confirmarea.

Tot în cadrul acestui program vom avea ocazia să admirăm Colecția etnografică a tânărului profesor Alexandru Chiș, din Covăsînț,  care deține și un muzeu cu această temă. Istoricul prof.dr. Antoniu Martin  va vorbi ,,Despre Europa’’.

Întrebat de ce acest eveniment la Covăsînț, organizatorul, dl. Pașcalău Raul, asistent universitar la Departamentul de Limbi Moderne al UVVG Arad, ne-a declarat :

,,În fiecare an am punctat acest eveniment important și am dorit să o facem și în acest an, mai ales că în cadrul Departamentului de Limbi Moderne din cadrul UVVG Arad studenții străini s-au arătat foarte interesați de manifestările noastre cultural-artistice.
Împreună cred că vom reuși și pe viitor să marcăm evenimente atât naționale cât și internaționale, și în zona rurală, care cred că se va dezvolta tot mai mult. Mai cred că este important să cultivăm tot mai mult în rândurile tinerilor valorile noastre spirituale, culturale, artistice, naționale într-un cuvânt,  pentru a nu ne uita originile dar și pe cele internaționale.
Pentu mai multe detalii… vă aștept cu drag la Covăsînț!”

Categorie: Știri
Etichete: 9 mai, Al Doilea Razboi Mondial, Covasant, istorie, ziua europei, ziua independentei
Distribuie:
Articolul anterior
SALVAMONTIȘTII ARĂDENI au reușit să omologheze 15 TRASEE TURISTICE din zona de vest a Munţilor Zărand
Articolul următor
[PORTRET DE „BĂTĂUȘ”] Gabi Moț – 27 de ani de kickboxing: „M-am născut să fac asta”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie