miercuri, martie 29, 2023

Pentru prevenirea VIOLENȚEI ÎN SPORT s-au întâlnit conducerile Jandarmeriei, Poliției și Direcției Județene de profil

 

[COMUNICAT DE PRESĂ]

Activități pentru prevenirea violenței în sport

Joi, 03 august a.c., Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Arad, în colaborare cu Direcția Județeană de Sport, a organizat o întâlnire între reprezentanţi ai jandarmilor arădeni şi instituții și organizații cu atribuții în prevenirea și combaterea violenței în sport. La întâlnire au participat de asemenea, reprezentanţi ai Inspectoratului de Poliţie Județean Arad și ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş”  Arad.

Organizată cu ocazia reluării sezonului competițional, întâlnirea a avut drept scop aducerea în atenție a prevederilor Legii nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, modificată prin Legea nr. 10/2012, cu accent pe obligaţiile organizatorilor de competiţii sportive, ale personalului de ordine şi siguranţă şi măsurile care se aplică în situaţia nerespectării prevederilor legale în domeniu.

În discuțiile purtate, a fost analizat modul de asigurare a ordinii publice pe timpul competițiilor și jocurilor sportive ce au avut loc în perioada anterioară și s-a stabilit modalitatea în care instituțiile și organizațiile cu atribuții în acest domeniu vor coopera și colabora pentru a asigura buna desfășurare a competițiilor.

Compartimentul Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul

Critic Arad
Critic Aradhttps://criticarad.ro/
Cotidian din Arad cu prima aparitie in 8 aprilie, 2016, cuprinzând știri, reportaje, investigații de presa, opinii, pamflete, sport si publicitate

Ultimele Știri

Related news