Percheziții domiciliare și la o entitate publică din GHIOROC, într-un caz de ÎNȘELĂCIUNE și UZ DE FALS privitor la „PENSIONĂRI pentru limita de vârstă”

parchet
Distribuie:

[COMUNICAT DE PRESĂ]

Percheziții ale polițiștilor Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

La data de 23 noiembrie a.c., polițiștii S.I.C.E., sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad (FOTO), au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară, dintre care unul la o entitate publică, și 3 mandate de aducere, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune și uz de fals.

Din investigațiile afectuate a reieșit că, începând cu anul 2009, prin folosirea de înscrisuri false, mai multe persoane ar fost întocmit dosare de pensionare pentru limita de vârstă.

În urma activităților desfășurate de polițiști, au fost ridicate mai multe înscrisuri cu valoare probatorie și sume de bani. La domiciliul uneia din persoanele cercetate, în localitatea Ghioroc, au fost găsite și ridicate în vederea continuării cercetărilor aproximativ 1.665 de litri de țuică și mai mult de 5.000 de litri de vin, urmând a se continua ceretările și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere în afara antrepozitului fiscal, de produse din alcool peste limita prevăzută de lege, conform art. 452 lit. H, din Legea 227/2015, privind codul fiscal.

Cerectările continuă pentru stabilirea prejudiciului adus Casei Județene de Pensii și luarea măsurilor legale care se impun.

Biroul de presă al IPJ Arad

Categorie: Știri
Etichete: 1.665 de litri de țuică, 5.000 de litri de vin, dosare de pensionare pentru limita de vârstă, ghioroc, inselaciune, parchetul de pe langa judecatoria arad, percheziții, S.I.C.E., Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, uz de fals
Distribuie:
Articolul anterior
Războiul din DSP Arad intră în faza de CONTRAATAC DUR: Iuliu Penzes nu că „nu a depus plângere” la Poliție – dar o face și PUBLICĂ! Acuzațiile vizează inclusiv „niște legături foarte strânse între Cătană și un cadru al IPJ Arad”
Articolul următor
Impresiile unui turist avizat din sec. XIX. Dézna și castelul ei. Turcii și oaspeții lor. Producția de fier. Iazurile cu pești. Ravna. Romanizații din familia Józsá. PÁLINKA DE PRUNE! [PARTEA a II-a]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

perchezitii arsat industrie

[ACTUALIZARE] Parchetul European (EPPO) a emis comunicatul oficial cu privire la perchezițiile efectuate la ARSAT Industrie de la Pecica. S-au confiscat peste 112 000 EUR, 17 300 RON, date și fișiere media stocate, inclusiv imaginile de pe camerele de supraveghere

  [ACTUALIZARE]  Perchezițiile desfășurate luni, 11 martie, și coordonate de procurorii Parchetului European Biroul Teritorial Timișoara au avut loc la sediul grupului  Arsat Industrie, afacere deținută de familia Ghinea. Descinderile…