Pistolarul recordmen Luca Joldea, aproape de finală la Europenele din Croaţia

luca joldea germania
Distribuie:

Campionatele Europene de tir de la Osijek (Croaţia) au luat sfârşit pentru cei doi pistolari ai CSM Arad, Luca Joldea şi Mihnea Baltă, cel din urmă debutant la o întrecere continentală de acest nivel. Ambii sportivi au concurat în probele juniorilor, individual şi echipe, la pistol aer comprimat, Joldea concurând şi la dublu mixt, alături de Daria Haristiade (dublă legitimare Dinamo Bucureşti – CSM Arad). Daria punctează doar pentru Dinamo la aer comprimat, atât în competiţiile din ţară cât şi la nivel internaţional. Cu trei recorduri naţionale bifate în ultimele şapte luni, două dintre ele chiar în primăvara lui 2021, Luca Joldea era speranţa Aradului la finala probei juniorilor şi de ce nu, la o medalie continentală. Cifra de 582 de puncte din toamna anului trecut, când bătea recordul vechi de 27 de ani al lui Iulian Raicea, îi dădea dreptul talentatului pistolar arădean să spere la un rezultat notabil în Croaţia. De exempu, cu o astfel de formă şi cifră ar fi câştigat lejer calificările şi avea şanse mari în finala juniorilor, la titlul european, dar şi la o clasare în preajma podiumului seniorilor! Din păcate, şi-a spus cuvântul pauza competiţională internaţională de peste un an, lucru confirmat şi de antrenorul Gheorghe Pop: „Nu am mai avut o competiţie de acest nivel de peste un an şi trei luni, iar asta s-a simţit. Nu a reuşit să reziste în ultima decadă şi a încheiat la fel ca la ediţia predecentă a Europenelor, cu 565 de puncte. Ne-au lipsit doar patru puncte pentru finala probei, iar la echipe cam tot aşa, câteva puncte pentru a ne lupta pentru locurile 3-4. Este foarte greu la acest nivel, pentru că ai nevoie de întreceri pregătitoare similare, la fel de puternice. Poate dacă Europenele aveau loc în martie, când Luca era pe val şi reuşea cifre excelente, am fi putut vorbi acum de un alt rezultat, poate chiar medalie.

„S-a simţit lipsa competiţiilor, n-a mai rezistat în ultima decadă”

Mihnea a tras bine pentru valoarea lui, să nu uităm că a debutat la o ediţie a Europenelor, dar şi el putea obţine cu câteva puncte mai mult. Din păcate, această pandemie şi pauză mare ne-a dat serios peste cap, şi la Osijek a fost nevoie de teste pentru Covid-19 din două în două zile. La felul cum au concurat sportivii, eu zic că viitorul este încurajator, cu o pregătire pe măsură şi participarea la câteva competiţii de acest nivel putem progresa evident”, ne-a declarat antrenorul secţiei de tir de la CSM Arad, Gheorghe Pop. Aşadar, Luca Joldea s-a clasat la Europene pe locul 17 la individual, cu 565 de puncte, în condiţiile în care în finala probei juniorilor de aer comprimat s-a intrat şi cu 568 de puncte – locul 8, în vreme ce debutantul Mihnea Baltă a totalizat 554 de puncte, clasându-se în calificări pe locul 35, din 49 de concurenţi.

Joldea, Baltă şi Haristiade: cifre, totuşi, bune şi încurajatoare

La echipe, Luca Joldea, Mihnea Baltă şi Andrei Vlad (locul 18 la individual, 564 de puncte), au format echipa României la masculin, clasată într-o primă etapă a calificărilor pe locul 8 din 12 echipe participante, iar apoi pe 7, cu 559 de puncte, la patru distanţă de ocupanta locului 4, Slovacia, 563 de puncte. La dublu mixt, Haristiade şi Joldea s-au clasat pe locul 15 în calificări, din 28 de tandemuri participante, cu 557 de puncte în total. În proba junioarelor, Daria Haristiade s-a clasat în calificări pe locul 19 din 46 de participante, cu un total de 559 de puncte, la şapte distanţă de o calificare în finala de „8”. Pentru pistolarii de la CSM Arad urmează o nouă etapă din cadrul CN de glonţ şi Cupa României, în perioada 10-13 iunie, la Bucureşti, după care etapele finale pe categorii ale sezonului naţional de glonţ.

Categorie: Sport
Etichete: Arad, Baltă, csm arad, haristiade, joldea, stiri
Distribuie:
Articolul anterior
Semifinala începe bine!
Articolul următor
Vaccinul împotriva HPV – un „zăcământ” după care trebuie să „sapi”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie