PLEDOARII

Plânsul bărbătesc (o meditație de om tânăr)

 

Să cazi în genunchi și să plângi din bucurie sau tristețe, din agonie sau extaz, din întâlniri sau despărțiri și să faci din asta o sfântă taină, în sfânta ta odăiță, n-ar fi, oare, unicul nostru prilej de a ne sensibiliza sufletele până într-acolo unde fiecare trăire și emoție ar putea ajunge la universalitate dobândind așadar „trimful absolut”?

Și să nu dea Cerul, din forțe văzute și nevăzute, pentru bunul mers a lucrurilor, să avem parte de politicieni care-și plâng lăcomia? De generali care-și plâng corupția? De jurnaliști care-și plâng vorbele goale? De intelectuali care-și plâng sofismele? Și de animale bipede care-și plâng violența?

Și nu-i bărbatul neplâns un om sterp sufletește? Ăsta-i de departe un păcat masculin căci femeia nu se rușinează să plângă oriunde și oricând. Să fim, totuși, cumpătați și să ne păstrăm lacrima-n în taină căci asta ține de intimatate, bun simț și bărbăție și de lacrimi n-avem, Cerului să-i cerem!

 

Suna Michel, 31 august 2017 8:08