Pledoarie pentru uitatele plimbări în livadă

8efaeb61 ad68 4024 bb88 616a81b02871
Distribuie:

 

Până prin anii ’90, elevii și prichindeii de grădiniță desfășurau foarte multe activități în aer liber, la cules de porumb, mușețel sau cireșe, mere sau alte fructe.
Acele activități se dovedeau a fi cele mai reușite lecții predate copiilor, indiferent de vârsta lor. Prin acele ieșiri cu copiii, cunoștințele dobândite de ei se dovedeau a fi cele mai eficiente.

Nu degeaba se spune că „practica este mama învățării”. Chiar așa este.

Din păcate, cu mare regret, atât noi cât și majoritatea dintre cei care citiți aceste rânduri, realizăm cât de mult a decăzut învățământul românesc.

Dar, din fericire, am întâlnit încă, dascăli arădeni, care-și iubesc cu adevărat meseria și pun mare preț pe astfel de lecții în aer liber.

Chiar vineri dimineața, preșcolarii Grădiniței P.P. „Bambi” din Arad au desfășurat o astfel de activitate practică, vizitând o livadă de cireșe, de la Periam, din județul Timiș.
Educatoarele au aflat că acolo sunt cireșe gustoase și cele mai delicioase căpșuni. Micuții au fost primiți la livadă, cu brațele deschise, de oameni inimoși, care le-au prezentat livada și etapele pregătirii caserolelor cu fructe, ce urmau să plece spre marile supermarket-uri, atât din Arad, cât și din Timișoara.

Copiii s-au plimbat în livadă, printre rândurile cu cireși și au observat cum crește și se dezvoltă un fruct. N-a fost nevoie de prea multe explicații, întrucât micuții aveau chiar sub ochii lor, pomii fructiferi și fructele reale. Altceva, nu doar planșele plictisitoare și ticsite de „praful vechimii”, după care se învață în prezent, în școli și grădinițe.

Activitatea aceasta practică a fost o mare reușită, dovadă fiind imaginile surprinse de pe chipul celor mici, unde se citește bucuria lor adevărată, care este de neînlocuit.

Bravo educatoarelor și celor implicați, pentru că puneți mare preț pe esența educației copiilor noștri, iar cei care n-ați făcut-o încă, nu e târziu, luați exemplu!

(Acest material, poate nu pare a fi interesant pentru unii, însă, vrem să venim și cu lucruri frumoase în viața voastră, nu doar cu povești triste și dureroase.)

Categorie: Opinii
Etichete: andrada bobis, livada de cirese, pledoarii
Distribuie:
Articolul anterior
[ACTUALIZARE] „Negociatorii” Poliției n-au reușit să coopereze cu TÂNĂRUL SINUCIGAȘ din Micălaca… și cu atât mai puțin „poporul ieșit la filmat faza”: mai degrabă i-au dat motive suplimentare să se arunce în gol!
Articolul următor
La Mănăstirea Petru Vodă a fost comemorat părintele și duhovnicul Iustin Pârvu la 8 ani de la trecerea sa la cele veșnice

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

virgil florea

Subgenerația

Mai mult ca sigur acesta este subiectul despre care îmi este cel mai greu să scriu. Războiale s-au purtat în general cu militari. Soldați, oameni tineri capabili de eforturi și…
florin remetan

[Profile în câteva linii] FLORIN REMEȚAN

Nereușind să-i găsesc CV-ul, întreb un important ziarist din presa arădeană despre studiile lui FLORIN REMEȚAN și aflu că „nu prea are studii”. Cum nicicând nu consider suficientă doar o…
virgil florea

Nu veți reuși…

Să stricați tot… Și știți de ce? Pentru că noi ne încăpățânăm să trăim. Care noi? Cei care mai știm ce înseamnă normalul și bunacuviință. Ați încercat să ne omorâți…
teodor caciora

[Profile în câteva linii] TEODOR CACIORA

Compozitor, profesor universitar doctor, dirijor, organist, pianist, producător, TEODOR CACIORA constituie o personalitate complexă, pentru care muzica nu este numai o profesie, în sine, ci un MOD DE EXISTENȚĂ. A…