Portretul psihologic al arădeanului sătul

Sătui de străzi cu coșuri pline de gunoi care dau pe afară, de ganguri care emană miros de pipi și duhori de nedescris, sătui de terase fancy frecventate de brilianți și valoroși care îți aruncă priviri dezgustătoare, sătui de zombi și aurolaci care trag din pungă bronz și diluant din fața gării până la Podgoria, sătui de șoferi cu atitudine de scandal și frunți încruntate, de mașini parcate pe trotuare și în parcuri pentru copii, sătui de taxiuri cu banchete murdare și îmbâcsite cu tutun, sătui până la dezgust, ne întrebăm ce e de făcut?

Nu-i redacție în Arad care să ridice orașul ăsta în slăvi, să-l măgulească și nu din rea voință ci pentru că realitatea este alta. Dacă jurnalistul sau redactorul arădean ar avea motive bine întemeiate pentru a-l promova, credeți-ne că ar face-o, atât pentru binele comunității cât și pentru binele redacției, dar mai ales pentru binele propriu.

Există deja o duzină de articole, postări și recenzii negative la adresa orașului care se răspândesc haotic ca o epidemie de parcă toți userii facebook, bloggerii și redactorii suferă de aceiași boală, și anume: critica!

De ce sute de tineri optează pentru studiul la Cluj lăsând Aradul pe motiv de mediocritate? De ce Oradea în urma sondajelor de opinie apare ca cel mai frumos oraș din țară? De ce timișorenii sunt fruntași iar noi mereu codași? De ce Brașovul e premiat ca fiind cel mai curat oraș al țării pe când la noi dă gunoiul pe afară?

Cu siguranță noul logo arădean trebuie să ilustreze niște voluntari înconjurați de lauri. Cinste câtorva ONG-uri arădene care mai reușesc să mobilizeze tinerii în proiecte ecologice și cinste voluntarilor care dau dovadă de civism și constientizare, căci fără ei Aradul nu ar fi la fel.

Pe de o parte ne merităm soarta fiindcă muscăm orice, ca peștele, dar și mai rău este când arădeanul trage de cârligul gol, fără momeală, și pune botul la promisiuni. Din entuziasmul lui mai seduce vreo doi-trei pești, și promisiunea devine propagandă.

Portretul psihologic al arădeanului nu-i o enigmă și cu puțin antrenament îl cunoști de la distanță. Trăsături specifice: se vinde ușor, îl cumperi ieftin,  îi închizi gura cu un dineu, cu un ciubuc, uneori cu o carte de vizită, alteori cu un selfie. Deci arădeanul e ușor de convins!

Pe de altă parte, presa nu o convingi așa ușor (cel puțin nu pe a noastră), adică nu o convingi cu două concerte, cu zece metri de asfalt, cu discursuri și sofisme, cu postări evlavioase și citate duhovnicești, cu veșminte și țoale alese, cu palate și imobiliare, cu funcție și ierarhie atâta timp cât atitudinea, purtarea și faptele tale periclitează existența cetățenilor și a comunității în care trăim. Adică poți, dar îți asumi!

Ai privilegiul ca presa să te treacă printr-un filtru biografic, prin anchetă și investigație, printr-o metafizică paranoică din care numai iluzionistul și mentalistul mai scapă, asa că îți dorim succes.

Considerăm că tot nu-i demn de promovare, dar totul e demn de critică!