ȘTIRI

PREFECȚII postdecembriști au fost omagiați [GALERIE FOTO]

 

[COMUNICAT]
INSTITUŢIA PREFECTULUI – JUDEŢUL ARAD

Întâlnirea prefecților postdecembriști

Instituția Prefectului – Județul Arad, a avut, astăzi, 14.11.2018, oaspeți de seamă. Prefectul Județului, doamna Florentina Horgea, i-a reunit în Sala Rotondă a instituției pe prefecții postdecembriști ai Aradului, aceștia răspunzând invitației cuprinși de nostalgia anilor pe care, la rândul lor, i-au petrecut în fruntea Prefecturii arădene.

Momentul a fost emoționant. Prefectul Județului Arad, Florentina Horgea, împreună cu colectivul instituției, i-a primit pe prefecții postdecembriști în aplauze, momentul fiind urmat de intonarea imnului de stat al României.

Rând pe rând, foștii prefecți ai Aradului, Gheorghe Gârbovan, Avram Crăciun, Simeon Murgu, Ovidiu Nilă, Gheorghe Pele, Dan Ungureanu, Cristian Stragea, Călin Bibarț,  Cosmin Pribac , au împărtășit unele dintre cele mai fierbinți momente din timpul mandatului lor, punctând, fiecare, încărcătura deosebită pe care o dă întâlnirii de astăzi faptul că se desfășoară în Anul Centenarului României. Fără excepție, prefecții postdecembriști s-au referit elogios la colectivul profesionist al Prefecturii arădene, alături de care au soluționat, în timpul mandatului, spețe dintre cele mai diverse, unele cu grade ridicate de dificultate și responsabilitate.

În același context, pe culoarul principal de acces în Instituția Prefectului – Județul Arad a fost dezvelită o placă memorială, cuprinzând numele tuturor prefecților județului Arad de după 1990, respectiv perioadele în care au ocupat înalta funcție de demnitate publică. De asemenea, în anticamera Prefectului Județului Arad au fost expuse fotografiile tuturor prefecților postdecembriști ai județului Arad, alături de aceea a dr. Iustin Marșieu, prefectul Aradului în prima legislatură românească de după Marea Unire.

Prefectul Județului Arad, doamna Florentina Horgea, li s-a adresat oaspeților: „Cronologia a făcut ca în acest an cu totul special pentru noi toți – Anul Centenarului Marii Uniri a României –, să mă aflu, astăzi, în fața dumneavoastră, în calitate de Prefect al Județului Arad, o funcție care mă onorează și care nu vă este străină, domniile voastre fiind tocmai cei care, în diverse perioade postdecembriste, ați ocupat-o cu cinste, demnitate și responsabilitate.
Mărturisesc că acest eveniment este unul aparte pentru mine și pentru întreaga echipă a Instituției Prefectului –Județul Arad, sub acest acoperiș desfășurându-și încă activitatea și o parte dintre oamenii cu care mulți dintre dumneavoastră ați interacționat. Afirm, cu această ocazie, că este o echipă puternică, la formarea căreia ați contribuit fiecare și alături de care munca laborioasă desfășurată aici este încununată de succes.
Vă mulțumesc tuturor pentru fiecare piatră pe care ați așezat-o, rând pe rând, la temelia acestei instituții, pentru modul în care ați făcut față tuturor încercărilor și provocărilor conferinte de înalta funcție de demnitate publică pe care ați ocupat-o la un moment dat, iar dacă astăzi Instituția Prefectului se bucură de o apreciere evidentă și constantă în rândul cetățenilor, acest lucru vi se datorează, de bună seamă, și dumneavoastră.
Nu în ultimul rând, mă bucur să fiu Prefectul în mandatul căruia celebrăm Anul Centenar al României și ne-am reunit, în această formulă deosebită, să punctăm contribuția fiecăruia la înfăptuirea prerogativelor Instituției Prefectului – Județul Arad.
Vă mulțumesc că sunteți aici, vă doresc tuturor multă sănătate și împliniri pe toate planurile!”

La finalul întâlnirii, Prefectul Județului Arad, d-na Florentina Horgea, le-a înmânat invitaților săi diplome de onoare, pentru activitatea remarcabilă desfășurată în demnitatea de prefect. De asemenea, o diplomă de onoare i-a fost acordată și prof. univ. dr. Marius Grec, prezent la eveniment pentru a contura conjunctura realizării actului Marii Uniri.

Într-o atmosferă destinsă, oaspeții au ciocnit, în cele din urmă, o cupă de șampanie, depănând amintiri.

Biroul de presă

Critic Arad, 14 noiembrie 2018 5:51

prefecti-arad-19prefecti-arad-17prefecti-arad-16prefecti-arad-15prefecti-arad-14prefecti-arad-13prefecti-arad-12prefecti-arad-11prefecti-arad-10prefecti-arad-9prefecti-arad-8prefecti-arad-7prefecti-arad-6prefecti-arad-5prefecti-arad-4prefecti-arad-3prefecti-arad-2prefecti-arad-1