luni, februarie 6, 2023

Preotul pensionar Gheorghe Dehelean a încetat din viață

Părintele Gheorghe Dehelean, fost preot în Parohia Lipova Băi, Protopopiatul Lipova, a încetat din viață în seara zilei de 28 august 2022, la vârsta de 74 de ani.

Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei, împreună cu Preasfinţitul Părinte Episcop vicar Emilian Crișanul, alături de preoții și credincioșii din Arhiepiscopia Aradului se roagă Bunului Dumnezeu să-i așeze sufletul împreună cu drepții și să dăruiască mângâiere membrilor familiei îndoliate și fiilor duhovnicești.

Date biografice:

Părintele Gheorghe Dehelean s-a născut la data de 2 ianuarie 1948, în localitatea Ususău, Jud. Arad.

După absolvirea școlii gimnaziale a urmat cursurile Seminarului Teologic din Caransebeș.

Părintele Gheorghe Dehelean a încetat din viaţă la vârsta de 74 de ani.

Programul slujbelor de pomenire și de prohodire: 

Trupul neînsuflețit al Părintelui Gheorghe Dehelean va fi depus în Capela Kuki de pe strada Cocorilor, din Arad.

Luni și Marți (29-30 august), ora 18, se va săvârși slujba priveghiului.

Miercuri, 31 august, trupul neînsuflețit al părintelui va fi depus în biserica parohială din Ususău, Protopopiatul Lipova, unde, începând cu ora 10 se va săvârși Sfânta Liturghie iar de la ora 12, Slujba înmormântării.

 

Sincere condoleanțe familiei îndoliate!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

 

Critic Arad
Critic Aradhttps://criticarad.ro/
Cotidian din Arad cu prima aparitie in 8 aprilie, 2016, cuprinzând știri, reportaje, investigații de presa, opinii, pamflete, sport si publicitate

Ultimele Știri

Related news