Front 8 PLEDOARII

Previziuni sumbre: Legile JUSTIȚIEI – între manipulare mediatică, interese de gașcă și maltratarea Codului Penal

 

 

Noi episoade ale numirii șefilor de parchete la nivel național se succed  amețitor, fără să se întrevadă  finalul. Omul de rând este supus unui atac mediatic fără precedent pe această temă, atac menit să sădească confuzie și nesiguranță. Unele televiziuni  insistă zi de zi în a-l demoniza pe Președinte, opozitia, statul paralel și pe  susținătorii acestora. Altele aruncă anatema pe alianța aflată la putere, îndeosebi pe Liviu Dragnea, cel care trage sforile guvernării.

Din acest puhoi de știri contradictorii, am să încerc să extrag  câteva elemente factuale, informații bazate pe acte juridice emise de câțiva actori importanți, cu relevanță în acest conflict perpetuu și să prezint câteva concluzii menite să arunce un pic de lumină asupra evenimentelor.

Istoria acestui conflict perpetuu începe în 2005, când  Monica Macovei, pe atunci ministru al justiției,  a inițiat modificarea legilor justiției, legi abia adoptate în 2004. Prin aceste modificări, Președintele Băsescu a fost introdus pe ușa din dos în procesul numirii procurorilor la nivel național și a fost scos din ecuație Consiliul Superior al Magistraturii care, astfel,  nu mai putea să dea decât un aviz cu caracter consultativ.

Revenind la zilele noastre, remarcăm un fapt cu adevărat memorabil petrecut în luna  iunie  2018. Pentru prima dată după adoptarea Constituției României, Curtea Constituțională motivează pe larg și pe înțelesul tuturor care este rolul Președintelui (oricare ar fi el) în legătura cu numirea procurorilor și a judecătorilor.

Curtea interpretează, pentru prima dată,  în mod corect prevederile art 134 alin 1 lit.c din Constituție care se referă numai la „accesul în aceste funcții, ca urmare a susținerii examenului de capacitate” de către tinerii procurori și judecători. Aceeași Curte, reține că „promovarea judecătorilor se realizează de către Consiliul Superior al Magistraturii.” Deși art.125 alin.2 din Constituție se referă numai la judecători, este evident că CSM-ul are competențe egale și față de procurori, atâta vreme cât în CSM  se regăsesc în egală măsură judecători și procurori, aleși în adunările generale ale magistraților și validați de Senat, care fac parte din două secții, una pentru judecători și una pentru procurori conform art 133 alin 2 lit.a din Constituție.

În pofida acestei clarificări  aduse de Curtea Constituțională și care a pus capăt unor interpretări abuzive ale prevederilor Constituției, faimoasa Comisie Specială a Parlamentului României, cu ocazia modificărilor aduse Legilor justiției a păstrat, în mare măsură, rolul președintelui în acest domeniu. În noua formulare, Președintele numește șefii Parchetelor Naționale (DNA,DIICOT,ICCJ), având dreptul să respingă o singură dată motivat propunerile  Ministrului Justiției. Consiliul Superior al Magistraturii singurul organ care, potrivit Constituției, este responsabil cu promovarea judecătorilor și procurorilor deci și cu numirea acestora pe funcții de conducere, este redus în continuare la rangul de consultant, fără putere de decizie.

Nu trebuie să mire pe nimeni și cu atât mai mult pe reprezentanții puterii, faptul că, la aproape 4 luni de la propunerea pentru șefia DNA,  în loc de numire ni se oferă un carusel  de propuneri –respingeri. Se știa încă din momentul dezbaterii în Parlament a acestor legi că Președintele  nu este dispus să facă jocul puterii și, cu toate aceasta, presupușii juriști constituiți  în această comisie specială au preferat să scoată din joc Consiliul Superior al Magistraturii și  să-i dea astfel Președintelui șansa de a bloca, mai mult sau mai puțin abuziv, aceste numiri. În această luptă surdă, perdantă este chiar Justiția care a ratat încă o șansă de reformare, în pofida  a tot mai multe dovezi privitoare la abuzuri și încălcări ale legii care apar în fiecare zi și față de care reacția structurilor de conducere interimare se lasă așteptată.

Singura soluție care se întrezărește este o nouă sesizare a Curții Constituționale care, se pare, a devenit singurul arbitru  între puterile statului. Nu putem fi însă optimiști dacă avem în vedere că Decizia Curții la care ne-am referit nu a fost luată în considerare cu ocazia modificărilor aduse legilor justiției. Aceasta, cu atât mai mult cu cât,  faimoasa Comisie Specială a Parlamentului a reușit performanța ca din 100 de modificări aduse Codului Penal și Codului de Procedură Penală, circa 60 de articole să fie declarate neconstituționale.

Cred că a sosit momentul ca legislația penală să fie realizată de adevărații penaliști ai României și nu de posesori ai unor diplome fără acoperire, care compun această comisie specială. Reamintesc că vechiul cod penal din 1969, realizat de un colectiv de juriști eminenți, sub coordonarea profesorului Dongoroz, nu a fost maltratat de deputații din Parlamentul României din acea vreme. Așa se face că acest cod penal a rămas în istorie ca o „operă legislativă de excepție”.Din păcate el a fost alterat  prin legea nr.1401996 prin care, din motive politicianiste, cuantumul pedepselor a fost multiplicat de 3 ori, ajungându-se la o pedeapsă medie cu închisoare de peste 5 ani, în condițiile în care media europeană nu depășea 18 luni. Un alt cod penal, cel adoptat în 2004, a fost îngropat de  Ministrul Monica  Macovei pentru ca în 2012 să se adopte un alt cod penal, fără dezbateri parlamentare, ale cărui prevederi au fost declarate  neconstituționale prin aproape 50 decizii ale Curții Constituționale.

În prezent, legislația penală se află încă în Parlament pentru a fi pusă în acord cu deciziile Curții Constituționale. În același timp, tot mai multe  hotărâri ale ICCJ sunt suspendate, urmând ca procesele să fie reluate. Motivul halucinant al unei astfel de situații constă în încălcarea legii chiar de către  Colegiul de Conducere al ICCJ, fapt unic în analele justiției române și ale justiției de pretutindeni.

Pentru muritorii de rând se anunță o perioadă  de nesiguranță și de teamă față de noi încălcări ale unor drepturi elementare, mai ales că se pare că, politicienii au agende proprii, care urmăresc interese de partid și de grup, mai puțin binele public și bunăstarea propriului popor.

 

Marin Bucur, 15 ianuarie 2019 7:31