Primăria LIPOVA a reușit să ridice cu 5 milioane de euro un SPITAL de LIGA I și cu 600.000 un STADION de LIGA a II-a. Cu aceiași bani, autoritățile din ARAD și-au angajat SCLAVI DE PARTID și au făcut PUZ-uri ratate [GALERIE FOTO / VIDEO]

arad lipova1
Distribuie:

 

Lucările la noul SPITAL din oraşul Lipova, începute în toamna anului 2017, sunt finalizate în proporție de 90% și sunt programate să se încheie la sfârșitul acestei luni, când va avea loc și RECEPȚIA. Urmeză ca unitatea medicală să fie parţial funcţională din această vară. Noul spital va avea o capacitate de 85 de paturi şi va deservi o populaţie de aproximativ 60.000 de oameni din localităţile de pe Valea Mureşului – a fost știrea pozitivă a zilei de ieri, preluată de mai multe agenții de presă naționale și de mai toate publicațiile locale, după ce primarul Mircea Jichici a publicat următorul status pe pagina sa de facebook:

„Spitalul orășenesc Lipova, o investiție de aproximativ 5 milioane de euro și cu siguranță cea mai importantă realizare din 1989 și până astăzi, se îndreaptă spre final, stadiul lucrărilor fiind de peste 90%. Ca și construcție este fără doar și poate cel mai modern spital din județ având: filtre ultra-violete, gaze medicale prin pereți, filtre de aer, sistem de degivrare a scărilor, instalațiile de încălzire realizate pe bază de cupru medical, camere tehnice specializate, buncăr atomic, două lifturi, rampă pentru salvare, stație de oxigen, panouri solare etc. În ultimele săptămâni, am primit și mobilierul care cuprinde: paturi de recuperare, paturi pentru interne, paturi ATI, paturi pentru nou născuți, mese ginecologice etc. și care urmează să fie montat zilele următoare. Mă bucur enorm că un astfel de proiect se va finaliza la Lipova și sper ca acesta să deservească întreaga vale a Mureșului. Doamne Ajută!

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=2427880164176432&id=100008634162812

Postarea a devenit virală… pe bună dreptate! Presa a avut parte de o premieră care, de zeci de ani încoace, nu s-a mai petrecut pe aceste meleaguri: construirea unui spital de Secol XXI într-un orășel de pe Valea Mureșului… la noi în Arad?! Cu doar 5 milioane de Euro?! – e chiar WOW!

De ce e de „WOW?” Iată aritmetic (și politic totodată) de ce:

O scurtă comparație: „Consiliul Județean Arad a investit peste 27 de milioane de euro în Spitalul Judeţean și continuăm să investim. Avem proiecte de peste 50 de milioane de euro pentru următorii ani” – declara în 2018 președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, într-unul dintre miile sale de comunicate de presă pe tema BANILOR ALOCAȚI SPITALULUI JUDEȚEAN… cu același prilej autodenunțându-se  la DNA pentru CALITATEA PROASTĂ A PERSONALULUI angajat prin trafic de influență: „Acum derulăm un contract de 3 milioane de euro și pentru creșterea calității resursei umane, deci investițiile nu sunt numai în aparatură și spații, ci și în oameni” (ÎN TRADUCERE LIBERĂ: Angajăm membri de partid la Spitalul Județean Arad – avem buget de 3 milioane de euro pentru asta!).
ASTĂZI, același Cionca conduce un cor de bocitoare care se vaită că N-AU PERSONAL CALIFICAT… medicul ratat eșuat în „viitor director de spital”, Cătălin Hreniuc îi cerșește ministrului Tătaru în auzul întregii prese specialiști care să nu fie numiți politici, iar Spitalul Județean Arad nu este un SPITAL: este cel mai periculos FOCAR DE INFECȚIE din Vestul României.

În Spitalul TBC din Grădiște (care pe lângă cel din Lipova, e o „insultă de baroni de secol XX”! ), în 2012 s-a plecat de la suma de „10.231.646,11 fără TVA, bani asiguraţi din fonduri proprii” (citat din Nicolae Ioțcu, pe site-ul Spitalului Județean Arad) „în  112 paturi, din care 50, pentru pneumologie”, iar în cei 8 ani de când a devenit… SPITAL-COVID s-au sifonat mai mult de 5 milioane de euro numai „din hârtii”!

 

A doua comparație e și mai „frapant-flagrantă”, chiar dacă mai inofensivă:

Ieri, 12 mai, primarul Iosif Jichici ne-a mai oferit un prilej de a compara „ce se poate face cu 600.000 de euro când sunt cheltuiți fără a te înfrupta, cu partid cu tot, din banii publici!” (n-avem nicio reținere deontologică în a-l lăuda pentru asta și ni se rupe de „culoarea politică” în acest context strict PRAGMATIC!)

„A doua mare investiție (pe lângă spital) în valoare de 2.948.283 de lei fără TVA , accesată de Primăria Lipova prin Compania Națională de Investiții, este stadionul. Și aici lucrurile merg bine, astăzi având loc însămânțarea gazonului.
Stadionul va putea fi omologat pentru liga a II-a, fiindcă aceasta a fost cerinţa celor de la Ministerul Dezvoltării, atunci când am solicitat finanţarea.
Am cerut de la FRF toate criteriile pentru liga a II-a, iar proiectul noului stadion s-a făcut pe baza acestor cerinţe.
Proiectul prevede construcţia unei tribune noi, de 1500 de locuri, acoperită, o nocturnă de 1200 de lucşi, vestiare pentru echipe, dar şi pentru arbitri, grupuri sanitare, sală de prim ajutor şi un teren sintetic de antrenament.
Doamne Ajută!”

Și a pus și un film cu ce face de banii ăia:

Comparatistic, luăm ARENA MOTORUL din Aradul Nou – cea care, la fel cum se pretează comparația noului spital construit sub administrația Primăriei Lipova cu cea a COVID-ului din Grădiște, se  pliază perfect și pe aceasta: „Începem lucrările la Motorul, pe care îl dorim la nivel de Divizia A. Vor fi lucrări la gazon, drenaj, irigații, iar numărul de locuri din tribune va fi 4.000. Investiția este de 600.000 de euro, pentru că ulterior dorim să rămână al doilea teren al echipei UTA”, declara la momentul 18 ianuarie, 2017, viceprimarul Aradului Călin Bibarț peste tot.

În martie, 2018, „Primăria Municipiului Arad a lansat anunțul de licitație pentru achiziția de tribune  mobile, cu un total de 2.500 de scaune , pentru patru baze sportive, suma pusă la bătaie fiind de 630.252 lei. Aceste tribune vor fi amplasate pe stadionul „Motorul” – două tribune a câte 336, respectiv 480 de locuri)” se lăudau din nou.

Între timp și în realitate, pe Motorul avem  oficial și în  realitate, 1500 de scaunemajoritatea distruse), investiția a depășit demult milionul de euro și… restul concluziilor le lăsăm la latitudinea oricărui cititor de bună credință.

 

Categorie: Știri
Etichete: Mircea Jichici, primaria lipova, spitalul covid arad, spitalul orasenesc lipova, stadionul motorul arad, stiri arad, Valea Muresului
Distribuie:
Articolul anterior
Mihai Fifor: „PSD cere Guvernului să ofere de urgență date clare, reale și complete asupra situației actuale“
Articolul următor
Proiectul legii pentru starea de alertă inițiat de Guvern este un text execrabil, cel puțin juridic și gramatical

4 comentarii. Leave new

  • avatar of ioan teudan
    Ioan Teudan
    12 mai 2020 11:28

    Rusine olteanului demolator ”dottore” falca !

    Răspunde
  • Jos pălăria pt aceste realizări.Nu credeam ca spitalul si stadionul se vor termina vreodată. Felicitări

    Răspunde
  • Perfect de acord cu ce scrie pe acolo cu o mica mentiune, poate a fost o eroare de redactare. 85 de paturi sa deservească 60K de oameni?! Ne laudam cu asta? 🙂 de banii aia cred, de fapt sunt sigur ca se putea un pic mai mult.
    Cat despre Judetean, pe mine ma salvat tocmai de Pasti. Nu am primit vreo infectie si si ii felicit pe toti cei de acolo pt munca si seriozitate 🙂 Ps: nici nu au acceptat spaga.

    Răspunde

Dă-i un răspuns lui Alex.C Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie