POLITICE

Primarii din județul Arad care au proiecte PNDL în derulare au rămas pe cont propriu: Ministrul Dezvoltării le-a transmis oficial că „s-au epuizat fondurile pentru acest an”

 

 

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, le-a transmis oficial primarilor care au în curs de derulare proiecte în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL) faptul că sunt pe cont propriu și au două opțiuni: continuă lucrările din fonduri proprii sau sistează lucrările:

Așadar, șantierele deschise și în județul Arad în baza acestui program de finanțare au toate șansele să fie abandonate întrucât majoritatea primăriilor (mai ales cele de comună) nu-și permit continuarea lucrărilor din fonduri proprii. Mai mult, nici constructorii nu mai au capacitatea să le susțină din fonduri proprii. Aceste lucrări au întâmpinat oricum numeroase probleme: licitate majoritatea în anul 2017, la prețuri pentru materiale și manoperă de la acea vreme, fără posibilitate de ajustare/majorare a prețurilor (deși acestea au crescut semnificativ în ultimii doi ani),  acestea au fost afectate și de situația economică dificilă creată de pandemie pe toată durata anului 2020, an în care, teoretic, majoritatea lucrărilor ar fi trebuit să fie finalizate.

La nivelul administrației județene (CJ Arad), nu există semnale de îngrijorare deși, județul Arad va rămâne cu majoritatea șantierelor abandonate. La Arad au rămas fără finanțare 121 de proiecte în valoare totală de 645 milioane de lei, proiecte de anvergură ca modernizarea drumurilor Bârsa-Sebiş-Moneasa, Nădab-Seleuş, Sânmartin-Olari-Caporal Alexa, dar şi construirea spitalului nou de psihiatrie de la Căpâlnaş şi realizarea secţiei de Oncologie pe strada Vicenţiu Babeş sau lucrările de reabilitare a unor școli în municipiu (Colegiul Național Elena Ghiba Birta)!

În PNDL II, în perioada 2017-2020, au fost incluse obiective de investiții din județul Arad în valoare totală a alocațiilor multianuale în cadrul PNDL II,de 618.520.320,58 lei, conform Ministerului Dezvoltării. Au fost vizate drumurile comunale şi străzile interioare (29 de cereri de finanţare în acest sens), lucrări de modernizare şi reabilitare a şcolilor (28 de cereri) și lucrări pentru creşe şi grădiniţe (21 de proiecte). PNDL II a venit şi cu alte linii de finanţare, drept urmare, autorităţile locale din Arad au depus cereri de finanţare pentru alimentare cu apă, reţele de apă şi canalizare, reţele de canalizare, iluminat public, lucrări la clădirile instituţiilor publice, reabilitări de poduri şi podeţe sau modernizări ale unităţilor sanitare.

Pe această temă, în cursul zilei de joi, 01 iulie, conducerea PSD Arad a susținut o conferință de presă prin care și-a exprimat îngrijorarea cu privire la efectele negative ale acestei decizii:

 

[COMUNICAT DE PRESĂ]

Mihai Fifor: PSD cere imperativ continuarea finanțării PNDL!

PNDL este un program necesar pentru milioane de români din localitățile țării, în special din mediul rural și din urbanul mic, unde posbilitățile locale de finanțare sunt mult mai reduse. Nu există comunitate în România care să nu fi beneficiat măcar de un proiect PNDL prin a fost ridicat nivelul de civilizație – trotuar, asfalt, apă, canal, gaz, energie electrică, grădiniță, școală.

„Anunțul cinic al premierului Florin Cîțu că „nu se mai face PNDL” ca replică la enunțul lui Ludovic Orban că dimpotrivă, e nevoie de PNDL, ilustrează flagrant disprețul acestora față de comunităților locale și folosirea iresponsabilă a banilor publici în campania internă pentru șefia PNL. De asemenea arată minciuna lui Cîțu că a făcut un munte de datorii pentru a face investiții.

PSD cere imperativ continuarea finanțării PNDL! Oamenii au nevoie de infrastructura locală pentru a avea o viață mai bună. Însă în acest an, alocările pentru PNDL au fost cu premeditare mult mai mici față de cât s-a consumat anul trecut – 3,8 miliarde lei față de 6,6 miliarde lei în 2020, o reducere cu 42%! Banii deja s-au epuizat! Cât de incapabil să fii ca guvern pentru ca banii prevăzuți în martie, pentru un an întreg, să se termine în iunie?

La Arad au rămas fără finanțare 121 de proiecte în valoare totală de 645 milioane de lei. Vorbim despre proiecte de anvergură ca modernizarea drumurilor Bârsa-Sebiş-Moneasa, Nădab-Seleuş, Sânmartin-Olari-Caporal Alexa, dar şi construirea spitalului nou de psihiatrie de la Căpâlnaş şi realizarea secţiei de Oncologie pe strada Vicenţiu Babeş.

Prin acest act nesăbuit Guvernul Cîțu spune STOP în județul Arad la investiții vitale precum asfaltări, reţele de apă şi canalizare ori reabilitări ale şcolilor, toate cu o importanţă uriaşă pentru localităţile din județ.

Sunt mii de proiecte în derulare care trebuie să fie terminate! Este inacceptabil să nu le fie asigurată finanțarea rapidă, mai ales în condițiile în care guvernele Orban și Cîțu au îndatorat România cu peste 49 de miliarde de euro, respectiv 239,3 miliarde lei în intervalul noiembrie 2029 – 15 iunie 2021, potrivit informațiilor oficiale ale ministerului Finanțelor.

Unde-s banii? Că nu se văd nicăieri! Alocațiile n-au crescut cum prevede legea, pensiile și salariile au înghețat, economia n-a primit sprijin în pandemie, infrastructura e la pământ, marile orașe se sufocă în mizerie, investițiile nu există nici măcar pe hârtie – exemplul cel mai notoriu este eșecul repetat al PNRR! Cîțu și pe Orban au promis că țara nu va avea de suferit din cauza luptei lor interne pentru șefia PNL. Din nefericire pentru România este încă o minciună!” , afirmă președintele PSD Arad, deputatul Mihai Fifor.

 

Biroul de Presă al PSD Arad

 

Sasha Romanov, 2 iulie 2021 8:16

conferinta_psdPNDL