Printr-o inițiativă cetățenească, USR Arad a propus relaxarea taxării comercianților

sergiu removebg preview
Distribuie:

 

[COMUNICAT DE PRESĂ]

USR Arad a propus relaxarea taxării comercianților

 

USR Arad a propus administrației locale o serie de măsuri care vizează reducerea taxelor pentru comercianții din domeniul HoReCa, afectați de măsurile pentru combaterea epidemiei de Covid-19. Aceste taxe sunt printre cele mai mari din regiune, mult superioare celor din Oradea, de exemplu. În special în acest an, când activitatea celor din alimentație publică a fost suspendată, iar revenirea clienților după criză este incertă, trebuie să ne gândim la măsuri care să-i mențină pe piață.

Sergiu Vlad, deputat USR Arad: „Am propus ca taxa de funcționare datorată de cei care nu au avut activitate să fie redusă proporțional cu perioada stării de urgență sau cu perioada în care activitatea le-a fost oprită prin lege. O altă situație specială este a sumelor datorate pentru ocuparea domeniului public de către cei care au terase. Am propus ca această taxă să fie zero pentru anul 2020, având în vedere că terasele sunt închise și nu se știe cât de mulți clienți vor fi în viitor. De la anul dorim reducerea ei la nivelul celei din Oradea. Mi se pare mai important ca aceste mici firme, majoritatea deținute de antreprenori locali, să nu se închidă și să nu-și concedieze angajații. Chiar dacă restricțiile se vor ridica și ei vor începe să funcționeze, este greu de crezut că vor avea suficienți bani să achite taxele.

Deoarece USR nu are consilieri locali în prezent și nu dorim ca această propunere să fie ignorată de autorități, am recurs la varianta inițiativei cetățenești. Proiectul a fost depus de un grup de inițiativă și vom demara în curând strângerea de semnături pentru susținerea sa.”

96874115 829860487536878 4886244925265412096 n

 

97586322 227765191857510 3971594565424513024 n

Categorie: Politice
Etichete: HoReCa, initiativa cetateneasca, Sergiu Vlad, taxe și impozite, usr arad
Distribuie:
Articolul anterior
Proiectul legii pentru starea de alertă inițiat de Guvern este un text execrabil, cel puțin juridic și gramatical
Articolul următor
TUPEU de COVID! Cionca & co. vor să facă PARANDĂRĂT cu U.E.: 4,5 MILIOANE DE EURO pentru „investițiile făcute” în linoleumul de la EXPO, desființarea INFECȚIOASELOR și… LENJERIE CONSUMABILĂ cere C.J.Arad „înapoi”. Totodată, ne informează OFICIAL că SPITALUL e în CRIZĂ DE PACIENȚI CORONAVIRUSAȚI – în compensare construind două PSIHIATRII: TOT ACOLO!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie