Profesorul Nicolae Antoniu Pellegrini s-a pensionat după 45 de ani în care a activat ca profesor, director, director CCD si inspector școlar general adjunct

nicolae pellegrini
Distribuie:
[INFORMARE DE PRESĂ]
O viață în slujba învățământului arădean
Dorim să evocăm activitatea și personalitatea domnului profesor Nicolae Antoniu Pellegrini, a unui gentleman al învătământului arădean și nu numai.
În întreaga sa activitate de peste 45 de ani, ca profesor, director, director CCD si inspector școlar general adjunct, domnul profesor Nicolae Antoniu Pellegrini s-a remarcat ca un excelent comunicator, cu reale competenţe organizatorice și manageriale, cu o etică profesională și o onestitate remarcabile, fiind un mentor pentru colegii săi mai tineri, cărora le-a împărtășit din experiența sa vastă.
Model de implicare și eleganță în abordarea relațiilor profesionale, a fost alături de cadre didactice, elevi, părinți, comunitate locală și județeană, coordonând diverse activități într-o manieră excepțională. Odată cu începerea unui alt capitol în viața distinsului nostru coleg, prof. Nicolae Antoniu Pellegrini, sunt demne de amintit rolul fundamental și contribuția esențială la buna funcționare a Inspectoratului Școlar Județean Arad, rol pe care domnia Sa l-a avut de-a lungul timpului (17 ani).
Instituțiile sunt despre management, dar în ultimă instanță, sunt despre oameni. E foarte greu să știi că te desparți formal, nu altcumva, de o persoană care este în memoria instituțională a Inspectoratului Școlar Județean Arad, cu care am colaborat excepțional o îndelungată perioadă.
Îl asigurăm pe domnul profesor Nicolae Antoniu Pellegrini de prețuirea, de dragostea și de întreaga noastră apreciere.
Îi dorim domnului profesor Nicolae Antoniu Pellegrini ca anii care vor urma să fie cel puțin la fel de îmbelșugați pe cât au fost cei 45 de ani de activitate.
Colectivul Inspectoratului Școlar Județean Arad
Categorie: Știri
Etichete: director, director CCD si inspector școlar general adjunct, inspectoratul scolar judetean arad, Nicolae Antoniu Pellegrini, profesor
Distribuie:
Articolul anterior
AFI Europe începe la Arad construcția primului său parc de retail din România
Articolul următor
„Gheozdanele”, „tranvaiul” și „Potgoria”. În atenția „Protecției copilului” și a „Poliției doctoratelor”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie