PAMFLETE

Profetul, șpionii și pocăiții – sau cum „Martorii lui ISFAN” au absorbit „Martorii lui Colompar”, trei jandarmi și un polițist, de a ieșit ditamai SMOCHINUL RODITOR – o capodoperă de ORGANIZAȚIE SECANTĂ!

 

Nimeni n-a fost mai tare decât ISFAN și Smochinul său roditor în ultima mie de ani în aceste zone probabil cea mai puternică (dacă nu chiar SINGURA) organizație de para-spionaj constituită în Aradul ăsta de la desălecatul voievodului peceneg Ahtum încoace!

Vorbim în primul rând despre o capodoperă de demonstație în GEOMETRIA PLANĂ elementară:

Toți fraierii pe jumătate informați vorbesc despre o „poliție paralelă”… dar n-au suficiente cunoștințe de geometrie încât să treacă de un anumit nivel… iar ăsta nu-i un subiect în care „ intri dacă nu ești geometru” (vorba lui Camil Petrescu după ce și-o făcut cenaclu). Aici avem de a face cu o ORGANIZAȚIE SECANTĂ – respectiv perpendiculară pe paralelele Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Afacerilor Interne – ca în această teoremă care se învață în clasa a V-a (cred):

ISFAN – acest Pitagora reîncarnat – și-a însușit într-atât de bine această teoremă încât nu doar că a demonstrat-o „șervețelește”, dar a și pus-o în scenă, înlocuind unghiurile 1, 2 , 3 și 4 cu oameni reali într-o primă fază, iar într-o a doua, unghiurile 5, 6, 7 și 8! A făcut în așa fel încât acești oameni-unghiuri să relaționeze „∡3 ≡ ∡5, ∡4 ≡ ∡6; ∡1 ≡ ∡7, ∡2 ≡ ∡8; ∡2 ≡ ∡6; ∡3 ≡ ∡7; ∡1 ≡ ∡5; ∡4 ≡ ∡8!” și a transformat asta într-un film artistic turnat pe realitatea imaginară. Da Vinci, bro!

Din punct de vedere politic

am  asistat (vorba vine… că nimeni n-o știut ce se-ntâmplă!) la o fuzionare prin absorbție a grupării „Martorii lui Isfan” (gata formată, înregistrată juridic și tot tacâmul în „Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor ţinut de grefa Judecătoriei Arad”, dar fără alt adept în afară de Jurcă) de „Martorii lui Colompar”, trei jandarmi și un polițist întru domnul.
Ăștia fiind „Martorii lui Colompar”

cu fețele acoperite… că nu vrei proces cu „Martorii lui Colompar”!

„Nucleul dur” a ajuns la 16 adepți – după cum o demonstrează acest print-screen – cu datele încă neschimbate:

și nici nu ne putem imagina cu cât s-ar fi multiplicat prin progresie matematică SECANTA ISFAN – Smochinul roditor rodind miriade de „isfani”,„jurci” și „colompari” și tinzând la perfecțiuni de genul

…Doamne apără și păzește!

 

Și fii atent povestea, în dulcele stil clasic:

Într-un birt boem, pe „Episcopiei”, la doi pași de sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă, intră șase  omuleți aparent oarecare, se așează la masa de la separeu, își comandă câte-un cappuccino și-o apă și  așteaptă să plece chelnerița. Domnul Istfan este conducătorul spiritual al acestei întruniri strict-secrete și, din servieta sa burdușită de documente ultra-secrete, scoate o foaie pe care scrie DECLARAȚIE DE CONFIDENȚIALITATE. O citește cu glas șoptit, să n-audă chelnerița dar ferm, să audă tovarășii săi smochinist-roditori: trei jandarmi de o inocență asemănătoare romanticilor timpurii, un polițist care nu se desparte de Biblie și un fost rechin ieșit la pensie din profesia de polițist prost, dar incapabil să recunoască această realitate, îl ascultă pe DOMNUL ISFAN ca niște talibani pe muezinul lor.
Sosit dintr-o misiune atât de secretă și enigmatic terminată încât nici să ne gândim la ea n-avem puncte de plecare tocmai din îndepărtatul „Bilbau”, Domnul Isfan le dezvoltă schema viitoarei lor cariere (pe târâmul imaginarului cel puțin): „Nu vă veți mai numi Sorin, Costel sau Fănel de acum încolo. Nici eu nu mai sunt nici Marcel, nici Teodor: sunt Alfa1, domnu Jurcă-i Beta1, tu ești Afla 2, ăsta de la antimafie-i Beta2”și tot așa… până n-au mai știut ăia cum îi cheamă și unde lucrează de fapt.
Pentru că imediat după încheierea ceremonialului de primire în SECANTA „Smochinul Roditor” a urmat angajarea în Ministerul Afacerilor Externe – Secția „Spionaj” – s-a dat o fugă până la ITM -ul din vecinătate, s-a semnat de către doamna de acolo… și, cu carnet de muncă la MAE și legitițație de „șpion”, cu un șef ca Domul ISFAN (Alfa1… scuze!) și coordonator la Jurcă… îi clar: James Bond scrie pe tine! Cică unul a și divorțat – simțindu-se prea sus pentru mica lume toantă care-i bântuia garsoniera, neînțelegându-i menirea!

Sfârșitul carierei profetului ISTFAN este tot un „trip al hazardului”, la fel ca și începutul ei

Într-una dintre numeroasele sale (vezi și episoadele anterioare de mai jos) participări la razii în vederea recoltării de smochine, „l-a oprit în trafic pe unul de la SIPI”– povestește un altul de la SIPI. „Ăla i-o cerut o legitimație, o sunat la ofițerul de serviciu direct, l-a întrebat dacă «avem un coleg pe nume Isfan Manuel Teodor?» și gata!”

Aproape c-am plâns de ciudă că MARELE SCENARIST care inventează asemenea oameni și-a întrerupt seria într-un mod atât de brutal… 🙁

Îi dorim baftă la pârnaie acestui om… și nu doar noi ni-s Isfan-fani… credeți-ne!

…………………………………………..

Articole asociate:

Fabulosul parcurs al genialului schizofren autodidact ISFAN Manuel Teodor: „consulul”, „polițistul”, „profetul”… CE VREA EL! Filosoful care i-a detronat pe Mișu Moacă și Aristotel la doar 22 de ani

Tânăr de 22 de ani, OFIȚER M.A.E. „FAKE” – ARESTAT!

 

Lucian Valeriu, 9 februarie 2021 1:19

progresiimartorii-lui-colomparsecanta