ȘTIRI

Proiect de schimb de stagiari la Colegiul Economic Arad

 

Colegiul Economic Arad a încheiat începând cu acest an şcolar un parteneriat cu „Centre de Formation d’Aprentis” din localitatea Saint Mont Michel, Vendee din Franţa.

Proiectul constă în schimburi reciproce de stagiari pentru calificările profesionale: bucătari, ospătari, patiseri şi brutari.

În cadrul acestui proiect sunt implicaţi şi partenerii noștri din Arad: Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad, Hotel „Continental Forum”, „Brutăria Hodişan”  şi restaurantul „Ema del Mar”.

În perioada ianuarie-februarie 2017, patru stagiari români au efectuat un stagiu de pregătire de trei săptămâni la „Centre de Formation d’Aprentis” din Saint Mont Michel, Vendee, Franța, fiind repartizaţi astfel: Alin Szentannai la hanul „Auberge de la Terasse” din satul La Chataigneraie, Marius Turiac, la brutăria „Boulangerie Bouquier” din Soustiers-les Maufaits, Matea Rodica şi Han Claudiu la restaurantul castelului „Chateau de la Verie” din regiunea Vendee. Cei patru au lucrat efectiv pe perioada celor trei săptămâni câte şapte ore pe zi, conform protocolului încheiat, iar feed-back-ul primit din partea partenerului francez a fost unul pozitiv, agenţii economici francezi fiind foarte mulțumiţi de profesionalismul, seriozitatea și receptivitatea  stagiarilor români.

Menţionăm că Alin Szentannai este încă elev al Colegiului Economic Arad, în anul III la Școala profesională, calificare bucătar, şi  este foarte apreciat şi în ţară de către agentul economic „Ema del Mar” Arad, unde îşi efectuează practica.

În această perioadă doi stagiari francezi efectuează acelaşi stagiu de trei săptămani la Arad, Rafael Barraud la „Brutăria Hodişan” şi Benjamin Diguet la „ Hotel Continental Forum”. Aceștia  s-au declarat încântaţi şi plăcut surprinși de nivelul tehnologic ridicat şi de profesionalismul angajaţilor din cele două unități economice.

Cu ajutorul Camerei de Comerţ, Industrie și Agricultură Arad, proiectul va continua, şi  în anii  şcolari următori, deoarece „Centre de Formation d’Aprentis” care realizează o formă de învățământ dual,  are legături cu 25 de ţări şi o tradiţie de zeci de ani  în schimburi de stagiari și, din acest motiv, ne simțim onorați să le fim parteneri.

Sasha Romanov, 28 februarie 2017 11:52