Prietenul universitar Ioan Biriș ne trimite o invitație la Zilele academice timișene, cu genericul Impactul inteligenței artificiale în educație și cercetare, prin participarea unor academicieni și universitari. Interesul crescut pentru Inteligența artificială derivă dintr-o teamă subtilă a scăpării de sub control a „comportamentului” mașinăriilor dotate cu ceea ce înseamnă cu adevărat AI.
Constat, din abstractul comunicărilor, că inginerește, prin aplicațiile AI, se înțelege altceva decât pentru umaniști, iar descrierile roboților humanoizi par simpliste tehnici de sprijinire a confortului cotidian al omului (ex. aplicația la Boeing, conducere automată etc.).
Resimt nevoia de intervenție ca o provocare a relației de înțelegere a AI, diferită între ingineri și scriitori, între roboți de sprijin și roboți humanoizi privind înzestrarea mecanismelor cu atribute ale inteligenței umane.
Se va ajunge ca Roboții „inteligenți” să exprime stări emoționale (fericire, bucurie, spaimă, invidie, gelozie, tristețe, mânie, mirare) și să concureze condiția umană? Să punctăm câteva elemente introductive, călăuziți de ideea că inteligența e un atribut al omului, la fel ca și înțelepciunea, fiind consecința unor experiențe de viață.
Literatura de anticipație
cuprinde destule sugestii science-fiction pentru a prognostica progresul în domeniul cunoașterii artistice și tehnice. Iau exemplu nuvela Marele portret, scrisă de Dino Buzatti, autorul romanului Deșertul tătarilor. Conținutul textului e o provocare de actualitate și îndeamnă la reflecție. Un om de știință construiește o femeie mecanică, o mașinărie, care substituie sufletul soției defuncte, înzestrând-o cu „conștiința de sine”. Va avea „slăbiciuni umane” – geloasă, mincinoasă, coruptă -, dorințe și spaime, umilințe și invidii. Laura e clona dotată cu o avansată AI, dar, scăpată de sub control, ucide, din gelozie, femeia din preajma savantului.
În zilele noastre,
asemenea roboți humanoizi, zic informaticienii inginerești și psihologii computeriști, pot deveni/ sunt realitate, iar ChatGPT ori Bing (nume date „personajelor” mecanice inteligente) sunt potențiali actori (și autori) de narațiune. Cuvântul „smart” este este vulgarizat la ideea de „inteligență artificială”: smartphone, smartauto, smartwatch, smartbill.
Să trecem la argumentarea relației dintre AI și creativitate literară.
Cei dedați cu scrierea creativă văd în asemenea inițiative științifice o provocare concurențială. Recent, Andrei Cornea publică, în revista 22, un articol de fond intitulat Despre Inteligența artificială. Și-a găsit motivația în plăcerea primului ministru de a-și lua un consilier personal robot inteligent, căruia îi dă numele Ion. Demonstrația publică a restimulat interesul pentru șansele AI de a înlocui/ depăși consilierii umani și a pune astfel în pericol funcții, avantaje, confort și sinecuri.
„Dosarul” este completat de Nicolae Manolescu în revista România literară (ultimele numere), care se pronunță vizavi de concurența dintre AI și creativitate. Văzând răspunsurile robotice, se întreabă, împreună cu cititorii: „Unde este inteligența?” . Curiozitatea cititorilor ar putea avea acces la dialogul „bazaconic”: Întrebare: „Cum putem combate rasismul în rândul furnicilor?” Răspunsul mașinăriei „inteligente”: „În general, furnicile nu sunt rasiste…” Deci „în general”.
Comentariul criticului literar se esențializează în următoarea remarcă: „Noțiunile de libertate (inițiativă, spirit critic, originalitate) și de înțelegere (apreciere, judecată) nu au sens în cazul roboților”.
Persistă spaima că roboții umanoizi (deci capabili de substituire a funcțiilor umane) ar putea fi programați să aibă „conștiință de sine”, adică să emane sentimente, inițiative, gelozii, orgolii, asemeni Laurei din Marele portret. Utopia seamănă cu clonarea oiței Dolly, cu modificările genetice la cereale, plante, fructe, cu intervenția în genom și în natura firească a lucrurilor și ființelor pământești. Provocarea eretică a Firescului și distorsionarea echilibrului lumesc a atins totuși nivelul de alertă existențială.
Scriitorii au fost în linia întâi care și-au expus teama privind ponderarea AI de a substitui creativitatea, cunoscând destinul dramatic și faustic al creației.
Va fi în stare subtilitatea AI să creeze, folosind limbajul, să genereze cărți demne de literatură, să concureze poeți și poezie, prozatori și romane, dramaturgi și texte teatrale? Dacă Da, ar fi o perspectivă malefică, iar lumea se va adânci tot mai mult în tristețe spre a mai putea degusta din fericirea creației. Ne îndoim dacă vreun mecanism va putea genera o metafora subtilă a versurilor de tipul „setos îți beau mireasma…” sau „n-ai să doamnă, domnișoară”.
Eh, vor argumenta robotiștii și optimiștii AI, răspunsurile în limba română nu sunt aceleași ca cele în limba engleză. Baza de căutare a alternativelor în „imensul ocean informațional” este mult mai bogată în sugestii formulate în limba engleză decât în limba română. E și aceasta o variabilă. Convorbind cu dispozitivele AI de pe internet, contra unei taxe, obținem texte „laconice”, fără „ștaif”, fără virtuți literare. Ce-ar fi să solicităm texte în grai? Dar oricum, curiozitatea costă, iar efectele sunt cu siguranță dezamăgitoare (contra unei sume, oricine poate să aibă o convorbire cu ChatGPT. Încercați!).
Scriitorul O. Nușfeleanu (revista Apostrof) susține ironic:
„Cu atâtea E-uri în produsele alimentare, poate se alege și scrisul cu un geamantan burdușit cu cine știe ce E-uri care să amelioreze produsele de librărie, făcând cărți comestibile pentru un public mare și ignorant, îndulcit de otrăvuri inteligente”.
Interesantă e opinia prozatorului N. Turcan
având surpriza să descopere într-o revistă academică (prestigioasă și occidentală) un articol în care al treilea autor era … ChatGPT. Totuși, e posibil ca robotul să ajungă „un scriitor”, dar mediocru.
Este o teamă convențională nejustificată, iar argumentele scriitorilor ar înlătura riscurile generării de către roboții înzestrați cu „inteligență înaltă” a textelor cu virtuți literare, capabile să ocupe un loc într-o bibliotecă alături de Dante, Goethe, Shakespeare, Dostoievski, Eminescu sau Annie Ernaux.
Aflăm din presă recentă (3 mai a.c.) că „nașul inteligenței artificiale”, Geoffrey Hinton,
avertiza că „în curând, chatboții ar putea fi mai inteligenți decât noi”, ceea ce, consideră Elon Musk (director etc. la Spacex, finanțator pentru TruthGPT), „ar constitui potențiale riscuri pentru societate și umanitate”.
Tonul îngrijorării este susținut chiar de ingineria robotică, deși nu se referă la ceea ce s-ar putea numi „scriitor de inginerie artificială”, cum ar fi, de ex., Smodin Author, sugerat și accesabil pe Internet. Acel pomenit Smodin Al Writer, „scriitor dotat cu AI” (mă cutremură formularea!) elaborează deja articole, texte descriptive, reclame ș.a., generând texte și fiind „ușor de utilizat la toate nivelurile de educație pentru a produce eseuri și articole și, de asemenea, pentru redactare, marketing, crearea de pagini, scriere de paragrafe, titluri, liste și multe altele” (www.smodin.io/ro/scriitor).
Utilizarea stereotipiilor compilate și a formulelor de plagiere subtil mascate prin forfecare nu are de-a face cu literatura.
Seamănă cu o erezie – chiar cu umbre de obrăznicie – să se considere că poate funcționa sintagma „scriitor de inteligență artificială”, care este mai degrabă „scrietor”, „scributor” ori „compilator” sau chiar „scrietor compilator”.
Alții sunt mai entuziasmați decât scriitori.
Există exemple în pictură cu „autori” robotici (cum ar fi Portretul lui Edouard Belami, comercializat cu milioane de dolari – sau finalizarea unor simfonii neterminate de Beethoven, Mahler și Schubert, precum și texte siropoase cu povești, poezii, comentarii.
Dar să nu ne fie teamă, asigură adepții AI de un „cimitir digital” și nici de ivirea „unui geamăn al omului”. Și dacă abuzează…?, ne întrebăm, alături de alți scriitori (totuși) nesperiați de o asemenea concurență mediocră. Textele științifice sunt una, iar textele literare alta. Primele nu
intră în interesul poeților, prozatorilor ori criticilor literari. Universul fără frontiera dintre mintea umană și mintea artificială! „Îmbunătățirea” oamenilor (montarea de proteze, stenturi, implanturi, proteze de mâini senzitive etc.) e o formă de modelare a intervențiilor distopice, reprezentând o relevantă performanță medicală. Folosirea științei pentru a interveni în sănătatea omului, în protejarea efortului epuizant, în creativitatea artistică determină incertitudini privind dereglarea convenționalității și a tabieturilor artistice.
Confecționați de om, roboții inteligenți depind de OM și inițiativele „creatoare de literatură” nu vor reuși să pătrundă în misterul insondabil al personalității scriitorilor. În rest, bine-ai venit, robotule, între NOI, să ne sprijini în căutarea fericirii nebune!
