miercuri, mai 25, 2022

[Proză scurtă] Rechini pe uscat

 

În timp ce umbrele creșteau în spatele meu și picioarele nu mai ascultau dictatura minții, mama lipsea. Tata lăuda Comunismul. Farfuriile murdare făceau sex in chiuveta crăpată – o orgie ceramică  peste care robinetul schizofrenic scuipă în noapte clor și rugină, necontenit, ca o clepsidră. Mă  ascund pe sub plapumi căutând igluuri și subamrine din Jules Verne. Dar nu găsesc decât alte umbre care insistă în prietenie și într-o legătură stranie care nu contenește să mă facă să vreau să mă  ascund tot mai adânc în mine. Cum poate să încapă atâta întuneric într-o ființă pe jumătate dezvoltată? O urnă nepictată care se pregătește să își poarte propria cenușă. Deși sunt la început văd doar sfârșituri și mestesc din marginea lumii ca dintr-o gumă veche de mestecat lipită sub banca de la școală pentru mai târziu, fiindcă intrase profesorul-demon (seamănă cu Wagner,  vorbește puțin și ne studiază). Se uită tot timpul la mine, parcă știind ca sunt nepregătit. Nepregătit, pentru matematica propriei mele existențe. Urlă că astăzi avem probleme de rezolvat. Râd cu nasul în pulovărul agățat în coate pe care l-am primit de la bunica, de Crăciun. Slab Crăciun: bradu-i mic și sarmalele s-au afumat… o tragedie! Dar măcar ne-am vazut toți, mai putin tata, nu cred că ne-a vazut din cauza efectului pe care îl are tot timpul asupra sa ceea ce el numește „deșteptătorul”. Sticla care stă veșnic lângă pat, un alcool obosit și sinistru, cu etichetă de băutură fină. „Astăzi rezolvăm probleme serioase.” Îmi zic: astăzi avem probleme serioase oricum, indiferent dacă facem matematică sau nu. Ne mănâncă socotelile astea până și calculii renali. Ne numărăm dinții cu atenție, înainte să îi pierdem… primul instinct al fricii.
Suntem niște rechini ce am ieșit din apă, iar mirosul de sânge ne pune în mișcare în același spirit. Ne-am născut cu nevoia de a ne devora.

Ultimele Știri

Related news