marți, decembrie 6, 2022

PSD a depus amendamentele la OUG privind plafonarea prețurilor la energie

[COMUNICAT DE PRESĂ]

PSD își respectă angajamentul de a susține modificarea OUG 119/2022 astfel încât prețurile plafonate să se raporteze la consumul curent și nu la cel din 2021.

Amendamentul PSD depus la comisiile de specialitate din Senat stimulează cetățenii să facă economie la energia electrică, ceea ce sprijină efortul României de a reduce consumul național cu 10%, conform obiectivelor stabilite de Comisia Europeană.

Totodată, stimulând cetățenii să facă economie, nu va mai fi nevoie de reglementări care să impună prin forță reducerea consumului, așa cum se întâmplă în alte state ale Uniunii.

În amendamentul PSD dispare raportarea la consumul din anul 2021.

De asemenea, este clarificat faptul că în cazul consumatorilor care se încadrează într-un consum de 300 kWh/lună, doar ceea ce depășește suma de 255 kWh, adică 45 kWh, se plătește la preț neplafonat și nu întreaga factură (reieșea că prețul plafonat se acordă doar pentru cei care în prezent se încadrează în maximum 255 kWh/lună).

Prevederile OUG 119/2022 și forma propusă de PSD:

Biroul de Presă al PSD Arad

 

Critic Arad
Critic Aradhttps://criticarad.ro/
Cotidian din Arad cu prima aparitie in 8 aprilie, 2016, cuprinzând știri, reportaje, investigații de presa, opinii, pamflete, sport si publicitate

Ultimele Știri

Related news