PSD Arad atacă politica PNL privind Aeroportul și acuză administrația de „merite fictive” atribuite în Masterplanul de Transport

caprar fifor 19 septembrie 2016
Distribuie:

 

 

PSD Arad : PNL vrea să tragă definitiv cortina peste Aeroportul din Arad

Parlamentarii PSD de Arad consideră că se impun o serie de precizări, de natură să restabilească adevărul în ceea ce priveşte Masterplanul General de Transport al României.La sfărşitul săptămânii trecute, PNL dezinforma cetăţenii relativ la esenţa problemei în cauză, atribuind printre altele merite fictive în plan investiţional unor personaje care nu au avut nici în clin nici în mânecă cu subiectul.

„Măcar de dragul istoriei, dacă nu de dragul bunului simţ şi al adevărului, este cazul să facem nişte precizări. Masterplanul General de Transport al României este un document elaborat şi aprobat, inclusiv la Comisia Europeană, de către PSD. În primvăra lui 2015, la propunerea ministrului Rus, documentul a fost aprobat, prin vot unanim, inclusiv de Comisiile reunite pentru transporturi ale Senatului şi Camerei Deputaţilor. Ştiu ce vorbesc, pentru că eram preşedintele Comisiei pentru transporturi din Senat. Niciodată, repet, niciodată nu a scos cineva Aradul din Masterplan. Nu avea noimă şi nici vreun sens. Minciună asta marca „Falcă Gheorghe” nu merită nici măcar luată în seama. E doar una din multele sale ticăloşii. De la ieşirea PSD de la guvernare, în repetate rânduri am încercat să determinăm tehnocraţii să vină să aprobe Masterplanul şi în Parlament, aşa cum este normal. Luni de zile guvernul tehnocrat a refuzat, pentru ca săptămâna trecută să aprobe acest document strategic nu prin lege, cum era firesc ci prin… hotărâre de guvern. Aberant. Dar nimic nu ne mai miră. Mereu am spus că Masterplanul nu e al PSD sau al PNL sau al mai ştiu eu cui, ci al României. Şi de aplicarea sa depinde viitorul acestei ţări. Restul, aiureli ale PDL-ului sau ale lui Falcă, care nu merită nicio osteneală”, afirmă Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, senatorul Mihai Fifor.

„Poveştile expuse de doamna Boghicevici şi de deputatul Pistru, pe lăngă faptul că sunt simple exerciţii de imagine, alunecă şi într-o zonă a lipsei de logică, dominată de confuzii intenţionate şi afirmaţii tendenţioase cu vădit caracter electoral. Las la o parte faptul că expunerea arată precum un compot indigest iar raţionamentul este unul de-a dreptul pueril. Cu toate acestea, nu am cum să trec peste tâmpeniile recurente din curtea lui Falcă, legate de fuziunea cu aeroportul Timişoara şi de răstălmăcirea în sens periculos a conceptului de patriotism local. Păi…. chiar aceşti domni şi doamne au militat asiduu pentru desfiinţarea judeţului Arad pe scheletul unei reorganizări administrative păguboase, creionată de trinomul Boc-Băsescu-Falcă. Nu ţine evident nici argumentaţia şubredă cu falsul patriotism local. Îi reamintesc doamnei Boghicevici că Aeroportul Timişoara aparţine în proporţie de 80 % Ministerului Transporturilor şi în cuantum de 20 % unui fond de investiţii privat american. Dar lucrurile funcţionează acolo, nu-i aşa? Zilnic companii aeriene de prestigiu operează la tarife excelente zboruri spre destinaţii variate. La Arad, PNL a preferat să arunce 20 milioane Euro pentru o investiţie inutilă la aeroport, obiectiv care înghite anual 5 milioane de Euro fără a produce nimic. Asta după ce au încercat să ne păcălească cu o companie aeriană de apartament, Join Airlines, care evident s-a dat la fund.Doar păsările cerului şi vedetele rock îşi mai fac veacul acum prin zonă.Adică cum ? După ce aţi făcut zob un obiectiv de o asemenea însemnătate strategică şi utilitate publică vreţi să vă spălaţi pe mâini ? Falcă şi ai săi au demonstrat că nu au soluţii în plan administrativ, iar acum încearcă în mod laş să se ascundă sub „poalele Timişoarei”.Când le convine propagandistic îi trag cu regionalizarea când nu invocă patriotismul local. Nu vă doare gura de la debitat atâtea prostii ?” – spune deputatul PSD Dorel Căprar.

Biroul de presă al PSD Arad

…………………………………………………………………………………..

Informație suplimentară. Acest comunicat este replica celui trimis de PNL pe 16 septembrie: 

Aradul – 120 de milioane de euro și trei obiective importante în Masterplanul de Transporturi

Categorie: Știri
Etichete: Dorel Caprar, masterplan, Mihai Fifor
Distribuie:
Articolul anterior
Tribunalul Arad a adoptat MEMORANDUMUL PRIVIND JUSTIȚIA – un document reformator fără precededent în istoria instanțelor românești democratice
Articolul următor
Eu pe cine semnez?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie