CAMPANII

PSD Arad condamnă atacul suburban al liberalului Orban la adresa premierului Viorica Dăncilă

 

[COMUNICAT DE PRESĂ]

Partidul Social Democrat, filiala Arad, condamnă atacul suburban lansat de președintele PNL, Ludovic Orban, la adresa premierului României, Viorica Dăncilă, un derapaj grav al unui politician care nu poate să-și depășească poziția de slujitor al statului paralel și al președintelui Klaus Iohannis. Ieșirea liberalului Orban ne arată că atât statul subteran, cât și exponentul său, Klaus Iohannis, sunt în pană de idei, iar în lipsa soluțiilor au ales calea agresivității și injuriilor.

În această perioadă, dincolo de doctrinele și principiile care ne despart, ar fi trebuit să ne îndreptăm cu toții gândurile spre eroii Revoluției din Decembrie 1989, spre jertfa celor care au căzut în urmă cu 29 de ani la Timișoara, Arad, București și în alte orașe ale țării pentru ca noi, astăzi, să ne bucurăm de libertate. Din păcate, liberalii au înțeles greșit ce înseamnă libertatea, inclusiv libertatea de exprimare, și aleg să continue pe aceeași linie a dezbinării, a urii și violenței verbale. Acesta este noul stil impus în politica românească de Partidul Național Liberal, începând de la liderul Ludovic Orban, continuând cu Raluca Turcan și până la filiala PNL Arad, unde violența verbală este la ordinea zilei. Unde liberalii umblă din biserică în biserică, fără să rateze vreun cult din județul Arad, făcând paradă cu falsa lor credință, după care, în pragul sărbătorii Nașterii Domnului Iisus Hristos instigă la ură, folosind aceeași retorică suburbană pe care o auzim și la Ludovic Orban.

Este cu atât mai condamnabil gestul președintelui PNL, cu cât el se îndreaptă asupra unei doamne, în pragul sărbătorii care aduce cea mai mare bucurie în sufletele și casele românilor, Nașterea Domnului. Sperăm ca această sărbătoare să le aducă și celor de la PNL gândul cel bun, mintea de pe urmă, cum zice românul, iar de la anul, liberalii să-și schimbe cu adevărat atitudinea față de colegii din politica românească, indiferent de partidul din care provin ei, dar mai ales față de români, care i-au ales să le reprezinte interesele și nu să lupte împotriva lor, așa cum am văzut cu toții că s-a întâmplat în anul 2018.

Deputat Dorel Căprar

Președintele PSD Arad

Biroul de Presă al PSD Arad

Critic Arad, 23 decembrie 2018 9:06