PSD ne zice că „Pasajul din Micalaca va fi, în cele din urmă, finalizat!”

3pasajmicalaca
Distribuie:
Pasajul din Micalaca va fi, în cele din urmă, finalizat!
„ A fost necesar ca PSD să intre la Guvernare și Sorin Grindeanu să gestioneze Ministerul Transporturilor, pentru ca lucrurile să reintre în normal în ceea ce privește Pasajul din Micălaca.
A fost finalizată procedura de achiziție pentru terminarea pasajului – legenda al Aradului.
Nu e o laudă, ci doar o simplă constatare. De fiecare spun și asum că PSD a intrat la guvernare pentru a furniza soluții, nu pentru a deveni parte a problemei. Iar deblocarea lucrărilor la Pasajul din Micălaca arată exact acest lucru.
După 2 ani de blocare halucinantă în plan local a investiției, 2020 si 2021,
ani în care ni s-au tot promis soluții și s-au vânturat tone de promisiuni de cei care ieri rupeau facebook-ul cu moacele lor haioase și cu postări sforăitoare, asumând merite pe care nu le au în această reușită, lucrarea a fost atribuită. Nu de ministerul lui Drulă, ci de ministerul lui Grindeanu.
Astăzi, avem un câștigător al licitației, după cum spune și conducerea Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara, iar după soluționarea contestațiilor/plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire, dacă va fi cazul, lucrările vor intra în linie dreaptă.
Era momentul ca Aradul să aibă parte de finalizarea acestui proiect, care devenise, de prea multa vreme, coșmarul arădenilor.” – afirmă președintele PSD Arad, deputatul Mihai Fifor.
fifor pasaj
***
Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timişoara anunţă că a fost finalizată licitaţia pentru finalizarea pasajului peste calea ferată din Micălaca.

În urma procedurii de atribuire a contractului „Pasaj denivelat pe centura de ocolire Arad (DN 7 km 540+248) peste CF Arad – București”, ofertantul desemnat câștigător este Spic Internazionale SRL.

Suma care va fi încasată de această firmă pentru lucrările care au mai rămas de executat la pasaj este de peste 31,1 milioane de lei, la care se adaugă TVA.

În urma licitaţiei, preţul a scăzut cu 2,4 milioane de lei față de estimările celor de la DRDP Timişoara, care anunţau că valoarea maximă a lucrării este de 33,5 milioane de lei, fără TVA.

Semnarea contractului de achiziție publică va fi posibilă după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestații și respectiv după soluționarea contestațiilor/plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire, dacă este cazul”, anunţă DRDP Timişoara.

Categorie: Politice
Etichete: deputatul Mihai Fifor, DRDP Timişoara, pasajul din Micălaca, președintele PSD Arad, Spic Internazionale SRL
Distribuie:
Articolul anterior
Ce poate fi mai apăsătoare și de suflet ucigătoare decât o sclavie îmbrăcată în straie de libertate?…
Articolul următor
Șofronenii își premiază elevii care promovează EXAMENELE CAMBRIDGE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie