Răzvan Nedu, sportivul cu deficiențe de vedere care a concurat la Moscova cu mâna în ghips, este Vicecampion Mondial la Paraclimbing 

argint
Distribuie:

 

[ACTUALIZARE]

[COMUNICAT DE PRESĂ]

Răzvan Nedu este Vicecampion Mondial la Paraclimbing 

Sportivul cu deficiențe de vedere a concurat cu mâna în ghips și i-a adus României argintul.

Răzvan Nedu a reușit o performanță extraordinară la Moscova, unde a reprezentat România la Campionatul Mondial de Paraclimbing care s-a desfășurat în perioada 11-18 septembrie.

Răzvan Nedu a intrat în calificări și apoi în finală cu degetul luxat și imobilizat în ghips. Deși chiar și plecarea cu Lotul României de Paraclimbing, al cărui Căpitan este, era incertă, sportivul cu deficiențe de vedere a luat argintul la cea mai importantă competiție de escaladă din lume.

razvan pe panou

Peste 70 de sportivi au participat în acest an la Moscova, iar România a concurat cu puternicile echipe din SUA, Marea Britanie, Japonia, India, Rusia, Slovacia, Italia, Spania, Austria, Norvegia.

Răzvan Nedu : „Până în ultima clipă a fost incertă plecarea mea din cauza accidentării la deget. Nimeni nu s-a gândit că voi concura cu mâna în ghips, ca până la urmă să ajung să mă lupt pentru medalie. Sunt foarte fericit pentru mine, pentru echipa României de Paraclimbing. Am reușit, din nou, să aducem o medalie acasă și să dovedim că putem să depășim orice limită. Le mulțumesc colegilor mei de la Climb Again, partenerilor care ne susțin și tuturor celor care sunt alături de noi și ne încurajează mereu. Îi încurajez pe copiii și tinerii cu dizabilități să încerce să facă escaladă, să facă sport. Și tuturor celor care, cu dizabilități sau fără, cred că e dificil să te cațeri, le transmit să încerce ! Vă aștept la sală.”

10 sportivi au concurat la categoria visually impaired a sportivilor cu deficiențe de vedere. În afară de Răzvan, la categori B1, au mai concurat Angelo Simionescu, care s-a clasat pe locul 6 și Alex Benchea pe locul 8. La categoria B2, Valentin Andrieș a ieșit pe locul 7, Valentin Moise locul 6, Monika Buzaș locul 5, Ariana Pero locul 7. La categoria B3, numită Master Class, Cosmin Candoi care a câștigat acum 2 ani titlul Mondial s-a clasat pe loc 1, Robert Al-Radi pe locul 5 și Ionela Grecu pe locul 1. 

lotul national de paraclimbing al romaniei

La categoria RP3 (deficiențe motorii), Liviu Matei s-a situate pe locul 9.

Sportivii au fost însoțiți de antrenorii Claudiu Miu, Iulian Farkas, Constantin Voicescu și Delia Liscan. 

Claudiu Miu – Fondator Climb Again și coordonatorul Lotului Național de Paraclimbing: „Sunt mândru de Răzvan și de întreg Lotul României de Paraclimbing. Dacă acum 2 ani Cosmin Candoi reușea să devină Campion Mondial, acum a venit rândul lui Răzvan să lupte, din păcate accidentat. Performanța lui este uluitoare, date fiind condițiile. Anul acesta el a mai cucerit 2 medalii de argint la Cupele Mondiale din Austria și Franța. Și să nu uităm de efortul pe care l-a făcut alături de Alex Benchea, să urce pe Elbrus acum o lună. Mă bucur enorm că am ajuns la aceste performanțe.”

Lotul de Paraclimbing al României este sprijinit în acest an de Fundația Superbet, Decathlon România, Viva Credit, Zuzu, Groupama Asigurări, Kaufland România, Federația Română de Alpinism și Escaladă și Comitetul Paralimpic Român. 

Asociația Climb Again, coordonator al echipei de paraclimbing a României, este o organizație non-guvernamentală afiliată la Federația Română de Alpinism și Escaladă (FRAE) , fondată și condusă de Claudiu Miu, fost campion balcanic de escaladă.  Încă din 2014, Climb Again organizează sesiuni gratuite de terapie prin escaladă, kinetoterapie și consiliere psihologică pentru copii și tineri cu dizabilități: deficiență de vedere, de auz, tulburare de spectru autist, tulburări neuromotorii, deficiențe asociate.

unnamed

 

Sursă fotografii: Climbing Federation of Russia

……………………………………………………..

[COMUNICAT DE PRESĂ](13 septembrie, 2021) Lotul României de Paraclimbing – la Campionatul Mondial de la Moscova

[COMUNICAT DE PRESĂ]

11 sportivi reprezintă România la Campionatul Mondial de Paraclimbing care se desfășoară în perioada 11-18 septembrie la Moscova

 

În 2019, România a obținut medalia de aur prin reușita lui Cosmin Candoi din Franța. Campionatul Mondial de Paraclimbing se desfășoară o dată la 2 ani și este cea mai importantă competiție de profil. Peste 70 de sportivi participă în acest an la Moscova, iar România se va lupta cu puternicile echipe din SUA, Marea Britanie, Japonia, India, Rusia, Slovacia, Italia, Spania, Austria, Norvegia.

La categoria visually impaired a sportivilor cu deficiențe de vedere, participă sportivii Cosmin Candoi, Răzvan Nedu, Alexandru Benchea, Ariana Pero,  Monika Buzas, Robert Al-Radi, Angelo Simionescu, Vasile Andrieș, Laurențiu Moise și Ionela Grecu.

Liviu Matei participă la categoria sportivilor de performanță cu diverse deficiențe motorii.

Sportivii sunt însoțiți de antrenorii Claudiu Miu, Iulian Farkas, Constantin Voicescu și Delia.

Claudiu Miu – Fondator Climb Again și coordonatorul Lotului Național de Paraclimbing: „Am avut un an bun până acum, cu medalii de aur, argint și bronz la Cupele Mondiale și cu escaladarea Elbrusului. Iar acum avem un lot mare pentru cea mai importantă competiție a anului. Mergem la Moscova cu dorința de a ne lupta pentru medalii, dar mai ales cu speranța că pentru Cosmin Candoi apărarea titlului din 2019 va fi posibilă. Va fi o competiție grea, dar toată munca și performanțele ultimilor ani ne fac să fim optimiști. În plus, cu fiecare participare și cu fiecare acțiune pe care Lotul Național de Paraclimbing o face, ne dorim să atragem atenția asupra acestui sport extraordinar care este escalada. Și să determinăm cît mai mulți copii și tineri cu dizabilități să înceapă să facă sport pentru a-și depăși limitele și a avea o viață mai bună.”

La Cupele Mondiale și la Campionatul Mondial de Paraclimbing sportivii sunt clasificați în funcție de nivelul de afectare fizică. În ceea ce privește dizabilitățile de vedere, clasificarea se face pe 3 categorii, după cum urmează – Sportivii B1 sunt complet nevăzători, Sportivii B2 au o acuitate vizuală de până la 2/60 și / sau un câmp vizual mai mic de 5%. Sportivii din categoria B3 au între 2/60 și 6/60 acuitatea vizuală și un câmp vizual între 5% și 20%. Sportivii din categoria RP pot avea tulburări neurologice sau fiziologice care pot fi foarte diferite.

Lotul de Paraclimbing al României este sprijinit în acest an de Fundația Superbet, Decathlon România, Viva Credit, Zuzu, Groupama Asigurări, Kaufland, Federația Română de Alpinism și Escaladă și Comitetul Paralimpic Român.

Asociația Climb Again, coordonator al echipei de paraclimbing a României, este o organizație non-guvernamentală afiliată la Federația Română de Alpinism și Escaladă (FRAE) , fondată și condusă de Claudiu Miu, fost campion balcanic de escaladă. Încă din 2014, Climb Again organizează sesiuni gratuite de terapie prin escaladă, kinetoterapie și consiliere psihologică pentru copii și tineri cu dizabilități: deficiență de vedere, de auz, tulburare de spectru autist, tulburări neuromotorii, deficiențe asociate.

241740256 559222985201157 7019916555483627992 n

 

Categorie: Știri
Etichete: Alexandru Benchea, Angelo Simionescu, antrenorii Claudiu Miu, Ariana Pero, Campionatul Mondial de Paraclimbing, categoria visually impaired, Claudiu Miu – Fondator Climb Again, Constantin Voicescu și Delia Liscan, Cosmin Candoi, Ionela Grecu, Iulian Farkas, Laurențiu Moise, Liviu Matei, Monika Buzas, Moscova 2021, Răzvan Nedu, Robert Al-Radi, Vasile Andrieș
Distribuie:
Articolul anterior
ATENȚIE când vinzi sau cumperi de pe OLX! Metoda de phishing: „Produsul dvs a fost plătit”!
Articolul următor
ARCD: „Vom face demersuri pentru a elimina măsurile discriminatorii anti-Covid”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie