POLITICE

Reacții după amenințările lansate de managerul SJA, Florina Ionescu: „Singurul lucru bun pe care îl mai puteți face pentru cadrele medicale de la Spitalul Județean Arad, dar și pentru cetățenii Aradului este să vă dați demisia”

 

„Solicit demisia ori, după caz, demiterea de urgență a doamnei economist Florina Ionescu, manager interimar al Spitalului Județean Arad. Este incredibil tupeul acestei doamne care AMENINȚĂ ARĂDENII cu procese în cazul în care îndrăznesc să critice public activitatea spitalului.
Cum îndrăzniți să amenințați, doamna Ionescu, în condițiile în care Spitalul Județean o ține din scandal în scandal?
Curtea de Conturi vorbește negru pe alb despre corupție, nereguli, încălcarea legii în cadrul instituției pe care o conduceți. Vorbește despre furt în plină pandemie. Furt din banii pentru bolnavi. 
Iar în acest caz, avem aparținătorii a 15 morți care acuză nereguli grave. Cred că merită măcar o anchetă decentă și explicații clare. Nu amenințări!
Mă așteptam ca, după o serie de acuzații grave, conducerea Spitalului și a Consiliului Județean să iasă public cu scuzele de rigoare și cu rezultatele anchetei interne. Ce caută amenințările în comunicarea publică a unei instituții sanitare?!
Doamna Ionescu, țin să vă amintesc că trăim într- o țară democratică, în care dreptul la exprimare a fost câștigat prin vărsare de sânge. Nu ne puteți impune părerile!
Nu cred că există un arădean mulțumit de condițiile din spitalele din oraș. Arădenii pleacă în Ungaria să se trateze. Ori la Timișoara. La Cluj. La Oradea. La București. De ce, doamna manager? De ce, domnule Cionca? De bine ce e la Spitalul Județean Arad?
Cred că singurul lucru bun pe care îl mai puteți face pentru cadrele medicale de la Spitalul Județean Arad, dar și pentru cetățenii Aradului este să vă dați demisia. Dacă nu, cred că măcar de data aceasta, domnul Cionca trebuie să demonstreze că îi pasă măcar cât negru sub unghie și să vă schimbe din funcție!” – a postat președintele PSD Arad, deputatul Mihai Fifor pe pagina sa de facebook.
 

Critic Arad, 12 februarie 2021 7:24