SPORTURI

Reacțiile oficialilor după remiza albă din „Trivale”

 

Chiar și fără goluri, meciul de la Pitești a fost plin de ritm i-a solicitat din plin băieții , care au luptat enorm pentru punctul cucerit. După patru înfrângeri la rând cu Argeşul, arădenii au fost mai periculoşi în prima repriză. UTA a adus în această săptămână două puncte importante de la Cluj și Pitești. La al patrulea meci acasă, Ionuţ Badea putea obţine a treia victorie, dar UTA i-a ținut în șah.

Laszlo Balint: Știam că întâlnim o echipă extrem de bine organizată, chiar îl felicit pe Ionuț Badea, Argeșul arată bine. Am condus ostilitățile, dar n-am reușit să marcăm. Ne-am creat câteva situații foarte clare, deși era limpede că FC Argeș nu e o echipă care să îți ofere prea multe oportunități. N-am înscris, au avut și gazdele o șansă bună pe fondul acelei greșeli personale, apoi am presat, însă n-am reușit să înscriem. Până la urmă, e un punct câștigat în deplasare, ne concentrăm deja pe meciul de miercuri, unul la fel de dificil, împotriva Gloriei Buzău. Pe teren propriu și cu sprijinul suporterilor, sperăm să luăm toate cele trei puncte

Roș-albii l-au pierdut înainte de pauză pe Alin Șeroni, accidentat. „Din păcate, mai ales că pe prospețimea lui Șeroni mă bazam, venise de pe banca de rezerve rămâne să vedem exact ce are, după investigații. Am încercat un sistem de rotație între fundașii centrali în această periodă infernală. Băieții au înțeles că programul e dificil, e de apreciat cum se implică. Sunt puncte adunate, mergem cu curaj și încredere înainte și încercăm să scoatem maxim din fiecare meci, e scopul nostru principal”, a adăugat antrenorul principal al UTA-ei.

Ionuț Badea: „Pentru noi era extrem de important dacă am fi reușit să marcăm, cel puțin în repriza a doua când am avut acele situații destul de bune. Cu puțină atenție, oricare dintre cele două echipe ar fi putut marca, iar cealaltă nu ar mai fi avut puterea să revină. Până la urmă, rămânem un punct pe care putem spune că l-am câștigat, dar, la fel de bine, putem afirma că am pierdut două. A fost o strategie bine gândită, mai ales în condițiile în care se joacă din trei în trei zile și era important să păstrăm acest bloc compact agresiv, foarte strâns, cu spații reduse. În mare parte, am reușit acest lucru în prima repriză, iar în repriza a doua le-am și spus băieților că avem posibilitatea să câștigăm după minutul 70. Până atunci, știam că nici o echipă nu va ceda, lucru care – de altfel – s-a și întâmplat. A fost un meci important al Ligii a 2-a, între două echipe cu tradiție, dar, în același timp, pot să spune despre campionat că este unul foarte echilibrat”.

Cosmin Gherman, 10 noiembrie 2019 10:11

balint