Regele Mihai în memoria arădenilor. „Majestatea Sa l-a decorat pe tatăl meu pentru că a învins la box un soldat german… comuniștii l-au ținut la pușcărie 8 ani!”

aciocarlanoaei
Distribuie:

 

România și-a condus Regele, în data de 16 decembrie 2017, pe ultimul său drum! A fost un  prilej de aducere aminte și pentru doctorul Vasile Aciocârlănoaei, cel care și-a pus semnătura pe câteva cărți, precum „Teroarea Comunismului în România” și „Acoladă în timp”, despre ororile comunismului la care a fost supusă familia sa.

Povestește doctorul Vasile Aciocârlănoaei:
„Am o fotografie de familie în care tata (Vasile) apare cu două decorații pe piept. Din câte mi-au povestit părinții mei, pe una dintre decorații tata a primit-o  când, după terminarea armatei, pe care o făcuse la grăniceri, a optat să se încadreze în poliția locală a orașului Cernăuți. A fost trimis la un instructaj la București. În acea perioadă, a avut loc în capitală o răzmeriță studențească, iar grupul lor de elevi cursanți a fost încadrat ca și trupe de ordine. Când au intrat pe o stradă, care ducea spre locul unde avea loc demonstrația studenților, de la balcoanele etajelor superioare s-a aruncat cu diverse obiecte contondente. Spre nenorocul tatălui meu, un borcan l-a lovit în cap și a căzut jos în nesimțire, fiind dus la spital, unde a stat câteva zile. Înainte de externare, a primit din partea unui inspector de la Poliția Capitalei decorația „Bărbăție și Credință”. După  1947, această decorație a atras un mare rău tatălui meu. În anul 1948, tata, polițist în cadrul poliției locale, a fost arestat rămânând în închisoare, fără a fi judecat, timp de opt ani. În anul 1955, în procesul de la Suceava este acuzat datorită acestei decorații că a luptat cu mult zel împotriva clasei muncitoare.  La ieșirea din penitenciar, pe livretul de eliberare scria „activitate intensă contra clasei muncitoare”!
Îmi amintesc că în 1955, au venit doi ofițeri ruși și doi securiști pentru a face o percheziție la noi acasă în Bărăgan, unde eram cu domiciliul obligatoriu, dar ce să găsească?! Sărăcie și mulți copii! Au luat totuși niște fotografii ale tatălui meu. Atunci, mama s-a certat cu cei doi securiști, cu privire la abuzul că îl țineau pe tata în arest atâția ani, fără să fie judecat! Unul din cei doi securiști a spus în limba rusă să tacă din gură că ăștia nu glumesc, dar el crede că lucrurile se vor limpezi. Așa a și fost! După puțin timp, în același an, tata a fost judecat și a primit 5 ani de privare de libertate, dar el a stat închis aproape 8 ani! Să auzi și să nu crezi!
A doua decorație, tata a primit-o de la Regele Mihai I.  Aceasta ca urmare a unui meci de box, în care tata (militar la grăniceri) l-a avut ca adversar pe un militar din armata germană.  După trei runde, tata a câștigat, iar Regele, prezent la meci, în semn de apreciere, i-a înmânat această decorație. Interesant este faptul că securitatea nu știa despre această a doua decorație, deoarece, în procesul din 1955, a fost invocată doar prima medalie.

Arestarea sa a avut urmări negative și asupra familiei căci, în 1951- 1956, am fost deportați, mama cu cei 6 copii, în Bărăgan.

În aceste momente triste, mi-am amintit că, elev fiind în clasele I și II, la începerea orelor rosteam Tatăl Nostru și cântam imnul regal Trăiască Regele. Acum, nu mai avem decât să spunem „Drum bun Majestate!”  și  „Dumnezeu să-l ierte!”.

 

Categorie: Opinii
Etichete: amintiri, decorații, procesul de la Suceava, Regele Mihai I, vasile aciocarlanoaei
Distribuie:
Articolul anterior
Daruri de la polițiști pentru micii colindători
Articolul următor
Un bărbat din Buteni a fost amendat de polițiști pentru comerț ilegal cu brazi de Crăciun

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

virgil florea

Subgenerația

Mai mult ca sigur acesta este subiectul despre care îmi este cel mai greu să scriu. Războiale s-au purtat în general cu militari. Soldați, oameni tineri capabili de eforturi și…
florin remetan

[Profile în câteva linii] FLORIN REMEȚAN

Nereușind să-i găsesc CV-ul, întreb un important ziarist din presa arădeană despre studiile lui FLORIN REMEȚAN și aflu că „nu prea are studii”. Cum nicicând nu consider suficientă doar o…
virgil florea

Nu veți reuși…

Să stricați tot… Și știți de ce? Pentru că noi ne încăpățânăm să trăim. Care noi? Cei care mai știm ce înseamnă normalul și bunacuviință. Ați încercat să ne omorâți…
teodor caciora

[Profile în câteva linii] TEODOR CACIORA

Compozitor, profesor universitar doctor, dirijor, organist, pianist, producător, TEODOR CACIORA constituie o personalitate complexă, pentru care muzica nu este numai o profesie, în sine, ci un MOD DE EXISTENȚĂ. A…