[REMEMORĂRI] Miloș Cristea

Trăim adesea în apropierea marilor personalități și înțelegem târziu sau, poate, niciodată, ce au însemnat, cu adevărat, pentru comunitate. Trebuie să recunoaștem că uitarea se așterne treptat peste izbânzi și peste strădanii, ajungând să pierdem repere axeologice la care ar trebui să ne raportăm neîncetat. Mai mult ca oricând avem nevoie, astăzi, de MODELE. Desigur, marile modele sunt în Sfânta Scriptură, dar sunt modele umane pe care ar trebui mereu și mereu să le rememorăm, pentru că niciodată nu vom reuși să le evocăm, pe de-a-ntregul, personalitatea de excepție.

Fără îndoială, una din personalitățile proteice ale Aradului este inegalabilul Miloș Cristea.

A iubit cum poate puțini au iubit Aradul. Conferențiar universitar la Institutul Politehnic „Traian Vuia”, din Timișoara, la Catedra de Sistematizare și Urbanism, a preferat să facă naveta 12 ani (1971-1983) dar nu a părăsit urbea noastră. Și, mai mult decât atât, a rămas un fiu al Aradului, de la absolvirea Institutului de Arhitectură „Ion Mincu” din București (1957) și până la trecerea sa în eternitate (2003).

Dar Miloș Cristea constituie un model nu numai prin iubirea și devotamentul față de Arad, ci și prin contribuția sa de excepție pentru Aradul de ieri și de astăzi.

Trebuie să reținem că noi, toți, îi datorăm enorm lui Miloș Cristea. Îi datorăm mai mult decât credem. A fost nu numai un arhitect de  vocație, dar a fost și un vizionar în plan urbanistic.

Vorbea adesea cu însuflețire despre Arad, considerându-l de o tulburătoare frumusețe. O frumusețe care, precum mărturisea, îl „emoționează”, îl „face fericit” și îl „înalță”. Pentru Miloș Cristea, etimologia Aradului avea o încărcătură emoțională și nu una lingvistică. Aradul îl avea pe „A”, care semnifica, în viziunea lui Miloș Cristea, generozitate, deschidere, lumină, considerând că niciun oraș de provincie nu are spații atât de largi, ce creează o adevărată senzație de libertate.

Pentru marele arhitect Miloș Cristea, „Aradul nu este important prin clădiri, ci prin ansamblurile urbanistice, prin magistrala sa principală, un spațiu deschis, aproape de sufletul omenesc”, care „are lungimea celebrului Champs Elysees” iar „în unele zone este chiar mai larg decât binecunoscutul bulevard parizian”.

Miloș Cristea considera Aradul „un dar al Mureșului”, de aceea își exprima adesea decepția că edilii „l-au părăsit și i-au întors spatele”, uitând unicitatea ștrandului, ca „element etraordinar al orașului”.

Aradul îi datorează enorm. Să amintim doar că a proiectat fațada actuală a Teatrului arădean (1958), Hotelul Astoria, blocul Libelula (primul bloc de zece etaje din Arad) cu Cinematograful Dacia, Monumentul de la Păuliș (împreună cu Emil Vitroel și Ionel Munteanu), Monumentul Luptătorilor Antifasciști situat lângă Palatul Cultural, ansamblul lucrărilor de sculptură de pe faleza Mureșului, mozaicul din fața Palatului Administrativ și, nu în ultimul rând, un dig extrem de important în rezolvarea problemei inundațiilor la Arad.

Dar Miloș Cristea a fost și un profund cunoscător al istoriei Aradului, având un adevărat cult pentru înaintași și pentru valorile multiculturale ale urbei noastre. Într-o epocă istorică în care vechile edificii erau înlocuite cu blocuri standard, regretatul Miloș Cristea își aducea o contribuție excepțională la păstrarea și conservarea patrimoniului nostru cultural, implicându-se direct în reabilitarea Palatului Cultural, Palatului Administrativ, Teatrului de Stat (1983), Liceului „Moise Nicoară”, Palatului Liceului Sanitar, Monumentului Sfintei Treimi, a Crucii Eroilor, ca să dăm doar câteva exemple.

A fost de două ori Laureat al Premiului Uniunii Arhitecților din România și a primit de două ori Ordinul Muncii Clasa a III-a.

Alături de alți câțiva confrați, a înființat Institutul de Proiectări, pe care l-a și condus, o vreme, și a fost Președinte al Filialei din Arad a Uniunii Arhitecților (1970-1989).

În noiembrie 2000, la invitația Universității „Aurel Vlaicu”, Consiliul Național al Rectorilor își desfășura lucrările la Arad, pentru prima dată în existența sa (dar sperăm nu pentru ultima oară!), așa încât l-am rugat pe Miloș Cristea să proiecteze și să supravegheze restaurarea Aulei Magna „Iuliu Maniu”. Deschiderea festivă a Consiliului Național al Rectorilor, în Aula Magna „Iuliu Maniu” (la care în mod regretabil UAV a renunțat recent) a constituit un prilej de a aduce un elogiu lui Miloș Cristea din partea comunității academice din România.

Colaborarea cu Miloș Cristea era un privilegiu. Îl cunoșteam de la fratele meu (mai mare cu peste nouă ani decât mine), cu care era prieten, și l-am întâlnit de câteva ori în casa unor amici comuni (și la nunta fratelui meu). Îmi amintesc, cu plăcere, cât de mult îi admiram tânăra soție, frumoasă și distinsă, de o eleganță aparte. Iarăși îmi amintesc când ne povestea, cu gesturi largi, histrionice chiar, despre proiectele prezente și de viitor privind Aradul.

Mărturisesc întâia dată în scris că Facultatea de Design din cadrul UAV trebuie să se raporteze nemijlocit la Miloș Cristea și la un prieten al acestuia, Ovidiu Cornea, cel mai longeviv director al Teatrului arădean. Fin intelectual și profund atașat de Arad, vreme de un deceniu, Ovidiu Cornea îmi reproșa că Universitatea de stat arădeană nu are o facultate de Design, precum ar binemerita. Am discutat cu Ovidiu Cornea de nenumărate ori despre propunerea sa de a face la Arad specializări de Design. Și tot de nenumărate ori mi-a vorbit cu entuziasm și emoție despre Miloș Cristea, considerându-l un mare talent și un extraordinar desenator, un om de o factură specială, care suferea, la propriu, când urbanistica Aradului era „știrbită” prin plasarea unor blocuri noi, precum cel din colțul străzii Mețianu, și al celui din imediata vecinătate a gării, blocuri care „tăiau respirația” Aradului prin neavenita lor așezare.

Când am auzit că se vinde Pavilionul administrativ al Complexului Sere, proiectat de Miloș Cristea în anii 1970, un imobil unic în Arad (1500 mp) care are cele două mari fațade în totalitate din sticlă, imobil ce a constituit temă de studiu pentru studenții timișoreni ai profesorului, am făcut demersurile necesare spre a-l cumpăra din fondurile proprii ale Universității „Aurel Vlaicu”. Achiziționarea imobilului a fost cu gândul evident de a deveni un spațiu excelent pentru Facultatea de Design, la a cărei inaugurare i-am adus un modest elogiu arhitectului de excepție care a fost Miloș Cristea.

Între anii 1990-2003, Miloș Cristea a fost consilier pe probleme de restaurare și urbanism al Primăriei Arad, implicându-se cu binecunoscutu-i profesionalism în elaborarea unei strategii prezente și de viitor pentru urbea noastră, dar fără a fi de multe ori înțeles de oficialități. Miloș Cristea nu era un om gălăgios și vindicativ. Își susținea proiectele cu argumente, fără să le impună prin voce apăsată sau prin argumente de culise. Dorea amplasarea Catedralei într-un alt loc. Dorea ca Bulevardul să devină pietonal. Dorea să știe Cetatea în circuitul civil, considerând că va îmbogăți astfel Aradul prin complexitatea și anvergura sa. Avea atâtea și atâtea alte proiecte!

Poate referindu-se la ele, un alt mare arhitect, Michael Iovin (trăiește în SUA), care se consideră „arădean de la naștere și sufletist până la moarte” îi ura fiului său „să păstreze vie făclia tatălui”. Este nu doar datoria fiului, a familiei sale! Este datoria noastră să-i elogiem, nu doar de circumstanță și la aniversări, pe cei care constituie repere în devenirea prin timp a urbei noastre. Iar Miloș Cristea constituie, cu adevărat, un reper fundamental al istoriei acestor locuri. Și nu numai!