REPORTAJE

Reportaj din mijlocul străzii

 

E șapte. Afară plouă de rupe. Mă trezesc în zguduirile pickamerelor. Strada mea se sparge în bucăți. E ca un fel de festival. Asta e a șasea ediție, în ultimii trei ani. Mă ridic greoi din pat, slobozesc o înjurătură și merg să-mi fac o cafea. E șapte dimineața, futu-i, și plouă cu clăbuci. Sunt încă speriat de trezirea bruscă. Sunt doar două lucruri care te pot șoca mai tare de dimineața: dacă intră mascații peste tine și dacă-ți prinzi părinții făcând sex. Sau dacă te prind socrii făcând sex.

Sunt trei aspecte aici, legate de străzi, care nu-mi dau pace de ani de zile. E vorba, în primul rând, de calitatea lucrărilor. Lăsând la o parte toată nebunia postărilor de pe facebook, a conferințelor laudative și, în general, a excesului de ingurgitare de dejecții (aș fi spus mâncat de căcat, dar am momente când mă dau intelectual), deci lăsând toate astea la o parte, rămâne realitatea sumbră a unor lucrări mai slabe decât campania electorală a peneliștilor, ceea ce nu-i puțin lucru. Strada mea a fost victima unui viol perpetuu, cu penetrări aiurea în asfalt și cu rezultate catastrofale. Culmea au atins-o muncitorii de anul trecut, care puneau ceva țevi, cu diametrul enorm, și după ce au asfaltat, au realizat că uitaseră să pună una dintre ele. Așa că au spart, din nou. Toate astea la ore la care nu putem să ne imaginăm altceva decât somn, și cu atât de mult fum și praf, că părea că suntem centrul bătăliei de la Kursk (pentru neștiutori, cea mai mare bătălie de tancuri din istorie). Mă întreb cine îi controlează pe băieții ăștia, la calitate, că la preț am o idee cine o face.

O a doua problemă e legată de preferința oamenilor ăștia de a lucra, dar mai ales de a asfalta pe ploaie sau ninsoare. De fapt, e peferința unuia, probabil îl știm toți. Adică, ai toată vara la dispozitie, ai bani de n-are rost și ai o mașină de votat și licitat la îndemâna-ți proprie, dar tu aștepți jumătatea lui septembrie sau sfârșitul de februarie ca să lansezi operațiunea Cârpăcirea 9. Pentru că poți, și pentru că locuitorii, nui-i așa, nu contează decât în mai, odată la patru ani, și nici atunci foarte mult, că ai sectele și minoritățile și alți cetățeni cu mult spirit civic și puțină aducere aminte, ca să-ți dea obolul de aparentă democrație. Asta în timp ce străzile stau sparte, iar tu anunți, ca o moară stricată, ce mari lucruri faci pentru Arad. Pentru că tu, nu-i așa, tu nu ieși pe ploaie, să nu dea scuipatul lui Dumnezeu peste tine, să-ți vadă lumea adevăratul chip. Că ne-am speria, al naibii ce ne-am speria.

Al treilea, și ultimul pe azi, e aspectul legat de a ne anunța și pe noi, riveranii, de lucrările astea. La mine în bloc, majoritatea sunt pensionari, nu se uită la postările lui cutărescu de pe rețele de alienare, nici nu citesc ziare/făcături online sau fițuici austro-ungare. Dacă tot aveți genii în comunicare, faceți cumva să afle oamenii. Faceți, eventual, niște pliante, trimiteți-vă organizațiile de tineret să le pună în cutiile poștale. Sau, mai bine, trimiteți-vă strategii să împartă hârtii, că tot nu fac nimic, cel puțin nimic de calitate, și fac toate astea pe nesimțit de mulți bani publici.

Măcar să putem fugi de-acasă.

Basil Muresan, 23 septembrie 2017 8:32