Satul Bologa este situat în judeţul Cluj şi este considerat unul dintre satele-comoară ale zonei, ideal pentru iubitorii de natură şi istorie, fiind cunoscut şi vizitat pentru patru obiective turistice importante.
Primul dintre ele este o cetate medievală construită la începutul sec. al XIV-lea, din păcate neamenajată şi lăsată în paragină. Pentru entuziaştii de aventură, este un loc unde poţi explora nestingherit zidurile şi turnul (donjon) circular rămase în picioare. Printr-un proiect de 600.000 de euro aprobat în 2016, se doreşte punerea în valoare a acestui obiectiv.
Moara de apă şi vâltoarea sunt adevărate ferestre spre trecut, care evocă iscusinţa şi trăinicia tehnicilor de demult. Vâltoarea, un dispozitiv rudimentar, ca o cuvă, în care apa cade cu forță și curăță hainele, ca o mașină de spălat naturală, este folosită aproape zilnic de săteni şi tot atât de des vizitată de turişti.
Biserica din sat este o comoră arhitecturală, finalizată în 1937, construită în totalitate din piatră neagră de andezit, una dintre cele mai tari roci din România prin iscusința cioplitorilor în piatră din sat.
Castrul roman de la Bologa este cea mai veche aşezare din zonă şi unul din cele mai importante castre din Dacia. A fost construit în jurul anului 106, drept garnizoană militară, cu misiunea de a apăra accesul pe defileul Crişului şi graniţa Imperiului Roman. Este unul din cele mai bine păstrate castre din România; şanţul de aparare si portile de acces in castru sunt foarte bine vizibile, la fel şi valul de pământ care pe alocuri ajunge la înălţimea de 3-4 metri. Se lucrează la un proiect de peste 4 milioane de euro prin care se va reconstrui poarta de la intrare, înaltă de 17 metri şi casa comandantului. De asemenea, se doreşte amenajarea unei parcări şi a unei clădiri mediteraneene care să cuprindă un muzeu şi o garnizoană cu camere pentru turişti.
FOTO: Călin Precup, Marcel Seliceanu şi Cosmin Giurgiu (Ghid Video Turistic)
1 comentariu. Leave new
Glorie, străbunilor!
Nori vînturați, cenușii,
Aprinși de raze sîngerii,
Prevestesc, precum se spune,
Că urmează vremuri nebune
Lungi fuioare, toarse-n coșuri,
Se-nalță ca tornada pe valuri,
Luînd și liniștea sătenilor,
Spaime lăsînd în pieptul lor.
Pe piscuri se-nalță focuri
Din Piatra până-n Măguri,
Din munte până-n vale
Sună buciumul cu jale,
Anunţând primejdie mare –
Dușmanii au călcat peste hotare.
Și, în seara cuprinsă de vrajă,
Grija a intrat de strajă
La cetatea Bologa, din deal,
Domeniul lui Mircea-n Ardeal.
Nici la Raesculum nu e liniște,
– La castrul roman din Gradiște –
Întărindu-se paza în grabă
Și ochi-n patru-s puși la „treabă”.
În cetăţi, cu mare-nfrigurare,
Se face de zor aprovizionare;
Scos din focul cuptoarelor,
Fierul bătut scînteiază – nor –
Din vârful săgeţilor ascuțite
Și din tăișul săbiilor ruginite;
Se urcă ghiulele pe creneluri,
Ca să sature… guri de tunuri
(Pe duşmani…să nu-i mai numeri!)
Din munți și din văi au venit
Voievozi, cu gînd neclintit,
Piept ca să să țină furtunii
Iscate de talazul turcimii.
Privind cu admiratie cetățile,
Falnice și inexpugnabile,
Îşi spun toţi în gândul lor:
Mulţumim străbunilor!
Turcii sunt acum pe val
Şi au năvălit în Ardeal –
În bătăi de darabane
Unduind valuri de turbane.
Un potop de… armată
Cum nu s-a văzut vreodată,
Urmașilor marelui Baiazid
Nu le-a stat în față nici un zid,
Sub flamura verde, cu-avînt,
Cotropind pămînt după pămînt:
De unde soarele răsare,
Trecînd de marea cea mare,
Se-ndreaptă-n grabă spre Apus,
Ce încă nu a fost supus,
Sub stindardul lor, semiluna,
Hotărîți să cucerească Viena.
In drumul spre Orade’ Mare
Două sulițe stau în aparare,
Puse-n coasta dușmanului,
Spunînd: sfîrșitul drumului!
Cu zidurile groase – de bază –
Și-n vârfuri creneluri de pază,
Păzesc intrarea-n munţi, spre Săcuieu,
Şi la intrarea Crişului în defileu;
Pentru duşmani nu-i bucurie,
O piedică în cale spre câmpie,
Dar, încrezători că-s mulţi ca iarba
Și că ardelenilor le tremură barba,
Spre cetăţi, buluc, dau năvala,
Ca la pomană, fără socoteală,
Da-s primiţi „cum se cuvine”
Şi se-ntorc cu pantaloni-n vine.
Atacă turcii cu disperare,
– Sclipesc iatagane-n soare –
Crişurile-s, de luptători, o mare,
Într-o crâncenă încleştare.
Din Silva, cea seculară,
Nori de săgeţi zboară;
Fiecărui copac i se închină
– Ofrandă– un turc la rădăcină.
Tunurile-şi fac datoria,
Rărind cu spor otomania;
Tamburinele bat retragerea,
Turcii “gustând” înfrângerea.
Au trecut zile nenumărate
Şi nu a căzut nici o cetate,
Iar paşa în gând înjură
Şi face spume la gură:
–Balcanii la picioare-mi pică
Şi mă împiedic de-o furnică?
Văzând că nu-i de glumit,
–Ardeleni-s de neclintit –
Ca să nu se facă de ruşine
Paşa la negocieri vine.
– La aşa viteji, îmi scot pălăria
Şi vă acord autonomia,
Dar pe cei ce luptă doar în vis
În paşalâc să-i transform am decis.
Stau ardelenii şi se sfătuiesc
Și, cu mare greutate, hotărăsc:
Într-o mare de otomanie
Mai bine nu poate să fie!
Şi aşa, cu toată sila,
Pe învoială-au pus ştampila,
…………………………………………………………….
Ce-a urmat apoi se ştie…
– Şi-n cartea de istorie scrie –
După cum povestea spune
Și soarele, veşnic, apune!
De otomani s-a ales praful
Și alţi stăpâni le-au luat locul;
Pe Ardeal altă şi altă stăpânire,
Pe rând, altă şi altă asuprire!
Mulţumind, pentru ajutorul dat,
Austriecii castrul l-au demolat
Și din ziduri au făcut pavele,
Întinse ca o pînză pe şosele,
Pentru asfalt un pat trainic,
(Azi) din Piatra până-n Panic…
Cu toată strădania străinilor
De a șterge moștenirea străbunilor,
Fundaţiile pământul le-a ocrotit
În Gradişte, loc de la daci moştenit.
Cetatea Bologa a rămas pe deal
Un simbol al măreţiei pentru Ardeal,
De strajă și la al castrului sit,
Ce s-a năruit sub vremi, obosit.
Mărețe fapte de vitejie,
Scrise-n vremi de mare vijelie,
Săpate-n mintea urmaşilor
Țin vie-amintirea strămoşilor.
Admirîndu-le curajul și vitejia,
Ne ridicăm cu respect pălăria
Şi spunem cu toţii în cor:
Glorie – eternă -, străbunilor!
MdRaesculum 25.09.2009 /
PS: Am dedicat aceste rânduri cetăților din Bologa: