duminică, februarie 5, 2023

[RUBRICI] PIANISTĂ LA NATO – Jesus Christ Superstar

 

„A fi contemporani cu noi înșine”, după cum spunea maestrul Remus Georgescu, înseamnă pentru mine a fi interesat nu doar de muzica clasică a sfârşitului de secol XX şi începutului de secol XXI, ci şi de muzica de film sau de “musical-urile” care au atins un înalt nivel de compozitie şi interpretare in ultimii ani. Fiind în Săptâmâna Patimilor, am ales ultimul spectacol, Jesus Christ Superstar, la care am avut bucuria să fiu în public, în superba sală a Operei din Frankfurt (Alte Oper).

Din colaborarea compozitorului Andrew Lloyd Webber cu libretistul Tim Rice la sfârşitul anilor 60, a rezultat această lucrare deosebită, o operă rock în două acte, bazată pe ultimele 7 zile din viața lui Isus. Este interesantă atât combinația de stiluri, de genuri, rock progresiv cu influențe pop, cât și perspectiva din care se prezintă pregătirea celui mai puternic moment al istoriei creştinătății – Învierea. Toate acțiunile care au dus la acest final care , de fapt , este un nou început pentru omul creștin, sunt transmise publicului din prisma celui care a trădat. Personajele negative au fost mereu sursă de roluri fascinante, iar cel al lui Iuda în cazul de față nu este cu nimic mai prejos. În punerea în scenă a personajului, libretistul Tim Rice a căutat răspunsul la întrebarea: ce l-a împins pe tânărul Iuda spre a comite o asemenea trădare? Au fost banii, a făcut și el parte dintr-un plan divin care nu putea fi realizat fără actul de trădare? Toate aceste frământări ale unui Iuda măcinat de gânduri, de îndoieli, de regrete, prind viaţă și sunt transmise auditoriului printr-o voce de tenor, suficient de stridentă și de agitată pentru a marca firea pătimaşă a personajului.

https://www.youtube.com/watch?v=tXaEafnklg4

Se spune că prima variantă de interpretare a lui Isus s-a dorit a-i fi oferită lui John Lenon, dar în final Andrew Lloyd Webber s-a orientat spre Ian Gillan, “front man-ul” de la Deep Purple. În distribuţia actuală, profesionalismul şi experiența lui Glenn Carter m-au convins, rolul fiind interpretat cu profunzime religioasă, împăcare sufletească, dar și cu îndoială și zbucium, atât de caracteristice laturii umane. Tablourile Cinei celei de Taină, Intrării Domunului în Ierusalim şi al Grădinii Ghetsimani redau printr-un suflu modern, emoţionant, mesajul biblic.

https://www.youtube.com/watch?v=97rRFBwUY5E

Toate personajele care au contribuit la judecata, condamnarea şi răstignirea lui Isus, sunt prezentate într-o formă artistică, poate uşor exagerată, dar pentru a evidenţia rolul jucat în istorie. Un Irod Antipa însoţit de un alai de femei, împodobit din cap până în picioare, fardat şi supraponderal, un Pilat reținut și uşor temător, punctează firul epic. Alegerea vocilor pentru cei doi mari preoți, Caiafa şi Ana, este foarte interesantă, îl avem pe de o parte pe Caiafa, un bas ce îţi face pământul să tremure de sub picioare și ,pe de altă parte,  pe Ana tenor/contra tenor, a cărui isterie are menirea de a irita orice auz.

https://www.youtube.com/watch?v=Uo81UqO54dg

Momentul răstignirii este sfâşietor, muzica lipsește, fiind doar zgomote…metal, lemn, geamăt, apoi este scena Învierii din care face parte şi un cor de copii. Aceste două imagini contrastante, care parcă se joacă cu sufletul omului, trezesc mare emoție și dau valoare actului artistic, dincolo de credința sau lipsa de credinţă a spectatorului.

Să aveţi un Paste liniştit!

 

Ultimele Știri

Related news