REPORTAJE

Să RÂDEM cu SECURITATEA. Din arhivele Unității Speciale «T»

 

Vă propunem următoarea schiță de minicomedie caragialească, în epoca în care Caragiale însuși ar fi făcut celebre, în loc de personagii politicieni, personagii din poliția secretă. Cum comicul se combină adesea cu tragicul, personagiile de față – și autori post-factum – aparțin unui macabru serviciu secret. Opera bufă este scrisă de doi ofițeri de la Serviciul 2 al Securității Județene Hunedoara, lt. maj. Duță Ion și lt. maj. Solomon Doru, în anul de grație 1987, luna aprilie, ziua 24, când domniile lor au dat raportul activității lor.

Acțiunea s-a petrecut în decurs de o săptămână, în aprilie 1987. În cadența întâmplărilor burlești, sunt pomeniți, cu nume și grade, cu rol principal sau secundar, nouă ofițeri ai Securității ceaușiste. Imaginea lor de interior pare a unor slujbași mărunți, lucrători în delegație, cu diurna în buzunar și diplomatul plin cu mâncare de acasă. Unde sunt profesionalismul, precizia, exactitatea, discreția și secretul operațiunii, presupunând că aceasta ar fi fost justificată? Și, rămâne întrebarea, chiar voiau să-și facă doar datoria?

Pe scurt: doi ofițeri ai Securității au avut misiunea de a o urmări pe doamna Ș.M. , pe când aceasta își făcea concediul la stațiune. Deși îi anunțaseră dinainte pe colegii lor din stațiune, aceștia nu s-au sinchisit deloc. La fața locului, au aranjat la repezeală pentru interceptare camera de hotel în care era cazată doamna, într-o sarabandă întreagă. Personalul hotelier nu a fost prea ospitalier, recepționerul, care știa cine sunt, nu a vrut să îi înregistreze cu nume și profesii fictive, și nici nu s-a străduit să le ofere o cameră cum ar fi vrut. Nu le mergea interceptarea din cauza distanței prea mari dintre camera lor și camera obiectivei. Camerista a reclamat distrugerea unei măsuțe etc. Chinuți, cam nerespectați, puși să plătească și tratamentul și cazarea și masa, deși au zis că aveau mâncare la traistă. Au raportat satisfăcuți că obiectiva nu crede că e urmărită, deși un cunoscut al ei îi atrăsese atenția asupra lor.

D.I. și S.D. în urmărire în stațiunea Covasna

Scena 1: D.I. și S.D. ajung la Sf. Gheorghe cu trenul și, cum acolo nu găsesc nimic pregătit, încropesc rapid un plan de acțiune cu ofițerii din localitate.

Cadru tren 02.04.1987: „În data de 02.04.1987 , orele 21,33 (!), am plecat din Deva cu trenul accelerat nr. 226, pentru a ne deplasa în județul Covasna, în scopul realizării misiunii ordonate”.

Cadru birou de lucru Sf. Gheorghe 03.04.1987: „În dimineața zilei de 03.04.1987, în jurul orelor 6,00 am ajuns la Securitatea Județului Covasna, prezentându-ne la ofițerul de serviciu Lt. Ungureanu, unde am așteptat până la ora 8,00, când ne-am dus la șeful biroului III, Lt. maj. Radu, cu care în ziua precedentă am stabilit telefonic că ne deplasăm acolo.

Am întrebat despre situația cazului nostru, la care acesta ne-a spus că nu s-a întreprins nici o măsură, întrucât persoana în cauză a fost identificată doar în ziua anterioară ca fiind cazată în stațiunea Covasna la hotelul U.G.S.R. camera 733; cu toate că de către noi s-a trimis telexul în data de 23 martie 1987, prin care am solicitat încadrarea informativă (urmărirea, n.n.) a obiectivului (doamna Ș.M., n.n.) și cazarea sa într-o cameră cu mijloace speciale”.

Cadru echipa și ședința de lucru Sf. Gheorghe, 03.04.1987: „Împreună cu șeful biroului III am pus în control «S» (scrisori, n.n.) corespondența internă atât a obiectivului, cât și a legăturilor sale din Deva și spațiul «Helga» (Europa, n.n.); după care împreună ne-am prezentat la șeful Securității județului Covasna. Am raportat scopul sosirii noastre și, după ce am prezentat situația cazului, a ordonat Lt. maj. Radu ca să ia legătura cu Lt. col. Vulpe, șeful serviciului «T» (tehnică, aparatură de urmărire, n.n.) și cu toții să ne deplasăm în stațiunea Covasna pentru a lua măsuri de introducere a mijloacelor speciale T.O. (tehnică operativă, n.n.) în camera obiectivului. Totodată, șeful securității județului a ordonat ca să fim cazați în hotelul U.G.S.R., întrucât din alt hotel nu există posibilitate de ascultare a mijloacelor speciale, deoarece în acest complex hotelier nu au instalate mijloace T.O. fixe (de exemplu microfoane în pereți, n.n.)”.

Scena 2: D.I. și S.D. se duc la Covasna cu o mașină a Securității Sf. Gheorghe și, cum nici acolo nu găsesc nimic pregătit, hotărăsc cu ofițerii de la Covasna să monteze microfoane în piciorul unei măsuțe din camera obiectiei; cazarea cu bucluc și fără acoperire a bieților ofițeri hunedoreni.

Cadru deplasare în stațiunea Covasna și ședința de lucru de acolo, 03.04.1987: „În jurul orelor 12,00, împreună cu cei doi ofițeri, deplasându-ne cu autoturismul unității, am ajuns la organul de miliție din stațiune, unde am luat legătura cu Lt. Ignat, care răspunde pe linie de securitate de stațiunea Covasna. Acesta ne-a spus că obiectivul nostru se află în stațiune din data de 28.03.1987 și, motivând că în telex nu am arătat la ce hotel se cazează, nu a întreprins măsurile solicitate, cu toate că, de către Col. Tarașcu Aurel, șeful Serviciului II al Securității Județului Hunedoara, s-a comunicat telefonic că obiectivul nostru urmează să sosească în stațiune având bilet de tratament prin sindicat pentru o perioadă de 20 zile.

În biroul de lucru al Lt. Ignat se afla și Lt. Băluț, din cadrul serviciului T.O., și cu toții am analizat cazul și posibilitatea introducerii mijloacelor speciale T.O. Spunându-le că nu este bine ca noi să fim cazați în același hotel cu obiectivul, pentru că s-ar putea să ne cunoască, toți cei prezenți au afirmat că altfel nu se poate, întrucât mijloacele T.O. portabile pe care o să le introducem nu pot fi ascultate de la o distanță mai mare de 60 m”.

Cadru deplasare la Hotel U.G.S.R., 03.04.1987: „În continuare ne-am dus cu toții la hotelul U.G.S.R., unde Lt. Ignat a luat legătura cu administrația, fără ca ceilalți să fie de față. După puțin timp, acesta a venit și ne-a spus că singura camera liberă se află tot la același nivel cu a obiectivului și anume camera 737. Spunându-le din nou că nu este bine ca noi să fim cazați la același nivel cu obiectivul, de către ofițerul respectiv mi s-a răspuns că altă posibilitate de cazare în hotel nu este, iar după discuțiile cu ofițerii de la serviciul T.O., care ne-au spus că dacă am fi la alt nivel, diametral opus, s-ar putea să nu avem audiție la mijlocul special, existând un mare număr de ziduri din beton, am acceptat cazarea în această cameră în scopul îndeplinirii misiunii”.

Cadru camera 733 hotel U.G.S.R., 03.04.1987: „Ajungând în cameră, cu toții am verificat și studiat locul montării mijlocului special T.O. și de către specialiștii T.O. s-a concluzionat că cel mai oportun ar fi în piciorul măsuței care era fixat cu șuruburi. Înainte de a fi demontat de la măsuță, de către Lt. maj. Duță Ion s-a atras atenția ca piciorul respectiv să nu fie luat din cameră până când nu se aduce altul în loc de către Lt. Ignat, pentru a nu se observa lipsa acestuia de cameristă când intră în cameră pentru curățenie. Lt. Ignat a plecat la administrația hotelului pentru a găsi un alt picior de măsuță și a ne rezolva cazarea noastră”.

Cadru cazare ofițeri, 03.04.1987: „Întorcându-se în cameră, a spus că în magazie nu există nici o măsuță ca să ia un alt picior de la ea și că nu ne poate caza acoperiți, întrucât trebuie să ne înregistreze la recepție și să plătim atât cazarea, cât și masa și tratamentul. Spunându-i că noi nu am venit decât pentru 5 zile, avem mâncare adusă pentru dimineața și seara, nu dorim decât cazare și masa de prânz, iar de tratament nici nu discutăm întrucât nu avem când să-l facem, deoarece am venit în misiune și totodată atrăgându-i atenția că personalul hotelului nu trebuie să cunoască faptul că noi suntem ofițeri (Lt. maj. Solomon Doru cerând din nou să fim cazați cu alte nume și cu profesii civile) ofițerului Ignat, acesta s-a dus din nou la administrația hotelului.

Între timp ofițerii T.O. au luat piciorul măsuței pentru a-l duce la sediu în vederea efectuării lucrărilor de introducere a mijloacelor speciale, am coborât cu toții din cameră, am condus colegii la mașină, după care ne-am reîntors în holul hotelului, unde ne aștepta Lt. Ignat. Acesta ne-a spus că nu a putut rezolva altfel decât să plătim zilnic la recepție cazarea și masa de prânz și că nu ne poate caza decât pe baza buletinelor de identitate, pe care i le-am dat. După aceea am plătit la recepție contravaloarea pentru ziua respectivă și ne-am înțeles ca să ne întâlnim la hotel a doua zi după orele 13,30 pentru a introduce mijloacele speciale T.O., întrucât obiectivul urma să plece într-o excursie organizată la Tușnad”.

Cadru filaj, 03.04.1987: „În după masa aceleași (sic!) zile asupra obiectiului s-a efectuat filaj de către Lt. maj. Solomon Doru. Obiectivul a plecat în orașul Covasna împreună cu colega de camera și doi bărbați din hotel (identificați ulterior ca fiind D.M. din Botoșani și P.S. din Brașov), pe care i-a cunoscut în stațiune, au vizitat magazinele și s-au oprit la restaurantul hotelului «Căprioara», unde au stat până în jurul orelor 19,00, când s-au întors la hotelul U.G.S.R.”

Scena 3: Cum cinci ofițeri au operat un implant secret de șipcă și de ce a reclamat camerista.

Cadru montare și probare aparatură specială, 04.04.1987: „În ziua de 04.04.1987, în urma înțelegerii ne-am întâlnit cu aceași (sic!) ofițeri din ziua precedentă și, după ce ne-am convins că obiectivul a plecat cu autocarul, împreună cu colega sa de cameră, în excursie, am procedat la efectuarea probelor de ascultare a mijlocului T.O. introdus în piciorul măsuței, cu care ocazie s-a constatat că nu are putere de emisie până la camera noastră (proba s-a făcut pe culoarul nivelului respectiv).

În continuare s-a făcut proba cu un alt mijloc T.O. (șipcă) adus ca rezervă și constatându-se că funcționează bine s-a procedat la introducerea lui în camera obiectivului.

Șipca a fost introdusă de către Lt. Băluț Iliuță și Lt. maj. Solomon Doru, iar asigurarea în afară s-a făcut de către Lt. maj. Duță Ion și Lt. Ignat. În camera noastră pe recepție a rămas Lt. col. Vulpe.

Raportăm că nu s-au făcut desconspirări (sic!) cu ocazia introducerii mijloacelor speciale, nu am fost văzuți de nici o persoană și nici ulterior nu au rezultat nici un fel de suspiciuni. Cu ocazia introducerii acestor mijloace s-a efectuat și o percheziție secretă, nerezultând materiale deosebite.

După aceste activități ne-am reîntors în cameră, unde s-a constatat că audiția este bună (după atașarea șipcei pe un obiect din cameră, n.n.) și întrucât mijlocul introdus în piciorul măsuței nu a funcționat bine (referire la mijlocul portabil folosit inițial, un dispozitiv cu microfon și antenă, n.n.), specialiștii T.O. au considerat că mai trebuie prelungită gaura în picior, pentru a putea fi întinsă antena și au hotărât ca să ia acest obiect din nou la sediu pentru perfectare și de a dispune și în alte împrejurări de un astfel de mijloc.”

Cadru post montare TO, 07-08.04.1987: „Spunându-le din nou să nu ia piciorul mesei până nu este adus altul în loc, aceștia ne-au asigurat că vor face un picior identic la strung pe care-l vor aduce; însă acesta nu a fost cofecționat și datorită faptului că în data de 07.04.1987, pe când aspira prin cameră, camerista a observant lipsa piciorului la măsuță, dându-le telefon și explicându-le situația creată, a doua zi, respectiv 08.04.1987, la plecarea noastră din hotel, a fost adus piciorul original. Pentru a nu se observa de către personalul hotelului (camerista anunțând administratorului lipsa piciorului la măsuță) lucrările efectuate în picior, cu ocazia scoaterii mijloacelor speciale din camera obiectivului a fost înlocuit și acest picior cu unul de la măsuța lui”.

Cadru scoatere șipcă și concluziile ascultării, 08.04.1987: „La scoaterea mijlocului T.O. în data de 08.04.1987, pe când obiectivul și colega de camera se afla (sic!) în excursie la Poiana Brașov, s-a procedat și acționat ca și la introducere. De asemenea, nu am fost observați de nici o persoană.

În perioada 04-08 aprilie 1985 (sic!) mijlocul T.O. a fost ascultat permanent de către noi și nu a rezultat ca obiectivul sau celelalte relații create să aibă o atitudine politică necorespunzătoare ori să bănuiască că sînt în atenția organelor noastre”.

Scena 4: Și totuși au fost deconspirați chiar în timpul operațiunii strict secrete!

Cadru convorbiri ascultate, dar și înregistrate; conținutul lor surprinzător: „Fiind înregistrate mai multe casete, un număr de patru au fost reținute de noi și aduse la Deva. De pe una dintre aceste casete reiese faptul că numitul D.M. (relație creată în stațiune) îi spune obiectivului că a văzut în holul hotelului doi tipi îmbrăcați în costume cărămizii care din auzite ar fi securiști din Hunedoara, la care obiectivul a spus «că nu-i cunoaște și cred că nici ei nu mă cunosc pe mine, însă dacă ar auzi de numele meu ar ști cine sînt după toate cele făcute la consiliul popular».

Menționăm încă o data că noi nu am spus nici la recepție și nici unei persoane din hotel că sîntem ofițeri de securitate.

Raportăm că în perioada cât am efectuat misiunea în stațiunea Covasna obiectivul nu s-a întâlnit cu legătura sa din spațiul «Helga», iar din sursa «S» nu au rezultat niciun fel de legături.

În data de 09.04.1987 între orele 6,45-7,00 camera în care am fost cazați a fost predată cameristei în stare perfecta, iar după predarea cheilor la recepție am plecat la Deva, unde am ajuns la orele 18,30”.

După 30 de ani

Lectura acestui document din arhiva C.N.S.A.S. ne provoacă să reflectăm asupra realității imediate. Dezbaterea despre trecutul care se împletește cu prezentul nostru – deopotrivă captive încercărilor noastre de a limita monitorizarea tehnică a vieții noastre private – este vie. Nu vrem să fim gândaci vii în borcane ermetice de sticlă.

Securitatea ceaușistă îndrăznea să disloce zidurile caselor, să invadeze, controleze și domine existența de zi cu zi, gândurile și sentimentele tuturor, mai ales ale celor care îi intrau în vizor. Nu contau structura socială, domeniul de activitate, zona geografică. Reușita s-a datorat folosirii unei arme de informare mult mai eficientă decât informatorul, ceea ce Securitatea denumea generic tehnică operativă (T.O.), care pătrundea oriunde, în locuințe, birouri, instituții, camere de hotel, cămine, case de oaspeți, restaurante, spitale, închisori, mijloace de transport, ambasade, consulate, reprezentanțe ale unor organizații internaționale.

Dacă Siguranța Statului folosea, la începutul secolului XX, doar interceptarea telefonică, în anii ’50-’60, microfoanele erau folosite de către Securitate preponderent pentru verificarea și urmărirea persoanelor cu funcții și poziții importante în stat, a ofițerilor de Securitate și din armată, precum și în cazurile unor inamici ai poporului. Din anii ’70, T.O. se axează tot pe microfon, dar datorită progresului tehnic devine mai sofisticată, în sensul diversificării ei, și ajunge să fie folosită și pentru oamenii de rând. Supravegherea populației de către Securitate capătă, astfel, o amploare fără precedent.

Bogăţie de mijloace de supraveghere. Acum deja sunt istorie, dar în ultimele decenii ale comunismului românesc, Securitatea folosea următoarele categorii de mijloace T.O., conform Anexei nr. 1 din Ordinul Ministrului de Interne nr. 0001450 din 01.07.1978 :

  1. a) Mijloace fixe de interceptare:

I.C.T. – Interceptarea convorbirilor telefonice;

I.C.D.T. – Interceptarea convorbirilor și discuțiilor interioare prin intermediul telefonului;

I.D.M. – Interceptarea discuțiilor prin microfoane;

I.T.I. – Interceptarea convorbirilor telefonice internaționale;

I.C.H. – Interceptarea camerelor de hotel;

I.D.E.R. – Interceptarea discuțiilor prin intermediul emițătorilor în rețea;

I.T.T. – Interceptarea transmițătorilor telex.

  1. b) Mijloace mobile de interceptare:

I.D.E.B. – Interceptarea discuțiilor prin intermediul emițătorilor alimentați la baterie.

  1. c) Alte mijloace speciale:

T.V. – Supravegherea obiectivelor prin televiziune în circuit închis;

S.O. – Supravegherea obiectivelor prin sondă optică;

F.F. – Fotografierea sau filmarea unor momente operative;

D.S. – Deschiderea încuietorilor în vederea realizării pătrunderilor secrete.

Astfel, telefonul “fix” – al epocii – era folosit pentru audierea și înregistrarea convorbirilor telefonice cu ajutorul instalațiilor I.C.T., care constau în montarea unui comutator și a unei derivații pe traseul liniei telefonice, conectate în puncte de interceptare T.O.

 

Instalațiile erau realizate și exploatate de ofițeri operativi ai Unității Speciale «T» din cadrul vestitei Direcții Generale de Tehnică Operativă (D.G.T.O.), la cererea altor unități de Securitate, cu aprobarea, de obicei pe o perioadă determinată, de la câteva zile la câteva luni, a unor superiori ierarhici ai Securității și cu ajutorul unor colaboratori – angajați ai serviciului de telefonie, pentru realizarea unor lucrări tehnice pregătitoare în centrale, repartitoare și rețele telefonice.

Dar, același telefon “fix” putea fi dotat cu un microfon foarte sensibil (I.C.D.T.), capabil să înregistreze toate convorbirile din camera unde a fost amplasat, situație în care erau folosiți și colaboratori din telecomunicații, care foloseau legenda instalării sau reparării postului telefonic, în cazul în care ofițerii înșiși nu reușeau să organizeze o pătrundere secretă. Situațiile sunt orchestrări de-a dreptul megalomanice, mitomaniace, cleptomanice. Ca să pătrundă în secret, erau chemați, în același timp, sub diferite pretexte, toți membrii familiei pe la Miliție, Pașapoarte, ținuți la serviciu sau la școală, în cazul copiilor, vecinii, uneori doar ținuți de vorbă, prietenii, potențiali vizitatori, la fel; erau făcute mulaje după chei împrumutate din geantă, la serviciu, de către colegi, observarea unor locuri sau persoane pentru a intra în birou ş.a.m.d., după imaginație și, deh, posibilități. În prealabil se făceau studii și schițe privind toponimia locului și așezarea încaperilor.

Obiecte din casă devin „gazde” pentru microreceptoare. Uneori foloseau transmițătoare cu comandă la distanță, microreceptoare activate cu baterii, încorporate în carcasele unor obiecte, scrumiere, vaze de ceramică, farfurii și cești, mobilă, așa cum au încercat în filmulețul mut mai sus prezentat

Șipca sau ploșnița era un dispozitiv format dintr-un microfon și un emițător sau înregistrator magnetic, ascuns într-o șipcă de lemn cu ținte, care se atașa sub mobilă sau pe obiecte rar utilizate.

Interioarele puteau fi filmate sau fotografiate în secret, concomitent cu ascultarea a ceea ce se întâmpla înăuntru.

Informațiile interceptate era transcrise tot de ofițeri de la Unitatea «T» și se regăsesc în dosare în așa-numitele volume T.O., care însoțesc celelate documente din dosarele Securității.

Toate convorbirile internaționale, fără excepție, erau interceptate, iar numele, adresele și numerele de telefon transmise Centrului de Informatică și Documentare (C.I.D.), unde erau prelucrate automat și retransmise unităților informative pentru a acționa în consecință. În cazul în care discuțiile făceau referire la persoane din conducerea de partid și de stat, ele erau separat redactate și raportate conducerii Unității «T», prin care ajungeau la comandanții unităților teritoriale de Securitate și, mai departe, la ministrul de Interne sau la șeful Securității.

Din „bucătăria” procesului de urmărire.

Același Ordin al ministrului de Interne, mai sus-menționat, precizează și timpul de păstrare a înregistrărilor: „Unitatea Specială «T» și subunitățile «T» (din județe) vor păstra benzile magnetice cu înregistrările discuțiilor purtate pe circuitele telefonice internaționale timp de 10 zile, și 7 zile pentru celelalte categorii de interceptări, de la data transmiterii informațiilor. După acel termen, benzile vor fi demagnetizate. /…/ informații deosebit de importante pentru securitatea statului pot fi conservate, pe timp limitat, cel mult la un an de zile, în bandoteca Unității Speciale «T» sau a subunităților «T». Reținerea de benzi în bandotecă, peste termenul de 1 an, se face numai cu aprobarea conducerii Departamentului Securității Statului”.

În genere, Tehnica Operativă a fost folosită de Securitate pentru a controla și supraveghea cetățenii, în sensul aflării concepțiilor, convingerilor, mentalităților, comentariilor, relațiilor existente între persoane, stărilor de spirit, pentru a preveni scurgerile de informații, de exemplu către posturile de radio străine sau organizații reacționare din exterior.

Existau și conjuncturi în care tehnica operativă era folosită pentru întreruperea convorbirilor interne sau cu cetățeni străini din țară sau străinătate, eventual restricționarea convorbirilor telefonice internaționale sau imposibilitatea stabilirii legăturilor, chiar în cazul în care telefonistele înseși încercau să formeze numerele de telefon respective.

În dosarele întocmite de Securitate, printre documentele greu încărcate emoțional, fresce fascinante ale epocii sau substitute de jurnale personale, sunt acele transcrieri ale înregistrărilor, mapele sau volumele T.O. Atmosferă și discuții de familie, uneori prea intime, discuții amicale, gânduri și bârfe, comentarii erudite sau pretențioase, diatribe, certuri, relații și sentimente, vechi rețete culinare ale mamei spuse prin telefon prietenei, bancuri cu substrat gros, mesajele transmise, aluziile ironice sau înjurăturile de-a dreptul ale celor care știau că sunt ascultați, pentru ăia, las să audă! Inteligenții avizați aveau telefoane cu priză, din care uneori le scoteau.

Consecințele puteau fi chiar arestarea și condamnarea unor biete ființe vinovate fără de vină.

Basil Muresan, 18 iunie 2017 5:43