Samuel Caba: „Solicităm autorităților locale să revină la adevărata curățenie de toamnă-primăvară”

samuel caba
Distribuie:

 

[COMUNICAT DE PRESĂ]

Samuel Caba, președintele Asociației pentru Reformă Civică și Democrație, atrage atenția autorităților locale asupra modului cum, de câțiva ani, este executată așa zisa curățenie de sezon în municipiul Arad. Până nu de mult, în mod firesc, toamna și primăvara se adunau în timpul curățeniei de sezon resturile vegetale din curțile arădenilor, după un calendar bine stabilit de primărie. Acum, curățenia este echivalată doar cu toaletarea pomilor de pe spațiul public. „Observ că grija față de nevoile reale ale arădenilor a trecut de mult pe locul doi în preocupările administrației locale. De trei-patru ani, arădenii sunt obligați să găsească tot felul de subterfugii pentru a scăpa de resturile vegetale din gospodărie, pentru că autoritățile nu le mai preiau toamna și primăvara. Deși mecanismul curățeniei de sezon a funcționat perfect, nu știu din ce considerente s-a renunțat la adunarea de către operatori desemnați de administrație a resturilor vegetale din gospodării, așa cum era practica în anii trecuți. Asta, deși, din câte știu, acest serviciu este prevăzut chiar și în contractul de salubrizare pentru Arad, unde operatorul are sarcina de a aduna, în timpul unor campanii, și deșeuri de vegetație. Deoarece sistemul a funcționat, nu văd de ce nu poate fi reluat, fie cu operatorul de salubritate fie cu gospodăria comunală, care oferă un serviciu public și poate face mai mult decât toaletarea pomilor de două ori pe an. ARCD invită cetățenii Aradului, asociațiile de proprietari dar și pe cei de la case, să semnaleze primăriei să ceară operatorului de salubritate să adune și resturile și gunoaiele  rămase în urma așa-zisei curățenii de toamnă din municipiul Arad. Acum, că a trecut campania electorală, poate că aceleași autorități care ne-au umplut cutiile poștale cu materiale de propagandă pentru un anume candidat vor redescoperi cartierele Aradului pentru a afla și problemele reale ale arădenilor. Pentru că grija față de nevoile cetățenilor trebuie să fie o preocupare permanentă, nu doar una de campanie sau de sezon”, a declarat Samuel Caba, președintele ARCD.

Categorie: Știri
Etichete: ARCD, curatenie de toamna, Samuel Caba
Distribuie:
Articolul anterior
Parohia Semlac și-a prăznuit ocrotitorul: Sfântul Ioan Gură de Aur
Articolul următor
Ediția a V-a a Simpozionului Internațional «Cultura și Civilizația Chineză. Dialoguri Româno-Chineze» a fost o pledoarie pentru o DIPLOMAȚIE CURATĂ

1 comentariu. Leave new

  • avatar of ilarion felea
    Ilarion Felea
    22 noiembrie 2019 1:52

    Fain ar ca dl. Samuel Caba sa nu mai vorbeasca la telefon in intersectia din Intim si sa fie atent la trafic.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie