Samuel Caba: „Suntem în ceasul al doisprezecelea în ceea ce privește ridicarea Monumentului MARII UNIRI”

asoc reforma civica democratie
Distribuie:

 

[COMUNICAT DE PRESĂ – Asociația pentru Reformă Civică și Democrație]

Traversăm momente de cumpănă la nivel socio-economic și politic. Tot mai multe persoane iau drumul străinătății pentru o viață mai decentă.

Avem parte de ”seisme” în sistemul bancar-financiar, asta din cauză că B.N.R. a devenit simbolic doar ”Banca României Coloniale” din BANCA ROMÂNILOR, iar pe scena politică se întâmplă un canibalism politic la nivelul celui mai mare partid din ȚARĂ.

În plan local, ne zbatem să arătăm că suntem un MARE ORAȘ EUROPEAN, doar că, realitatea ne prezintă ca pe un târg între două mari orașe: Timișoara și Oradea.

În tot acest amalgam al zbaterilor noastre, mai mult ca populație decât ca popor, ne apropiem de CENTENARUL MARII UNIRI DE LA 1918. Asociația pentru Reformă Civică și Democrație crede că suntem în ceasul al doisprezecelea în ceea ce privește ridicarea, aici în Arad, a Monumentului MARII UNIRI și, de aceea, AVERTIZEAZĂ pe toți factorii decidenți, politici și administrativi, să lase toate orgoliile deoparte, să facă toate demersurile pentru a aduce acest monument (deja politic integral) la Arad și a fi instalat pentru marea sărbătoare a unității nației române.

Samuel Caba, Președinte Asociația pentru Reformă Civică și Democrație

Categorie: Știri
Etichete: Arad, Asociația pentru Reformă Civică și Democrație, centenar, Monumentului Marii Uniri, Samuel Caba
Distribuie:
Articolul anterior
Teatrul românesc este în DOLIU: ne-a părăsit Olga Tudorache…
Articolul următor
[ACTUALIZARE] Iulian Covaci, zis PICTORUL, este bărbatul din Lipova reținut de polițiști pentru deținerea unui „arsenal de arme albe”… plus o grenadă… și este cunoscut ca simpatizant al mișcărilor naționaliste

1 comentariu. Leave new

  • Iti multumim stimate domn Caba ca ai tradat aradenii la ultimul scrutin. Asa ca scuteste-ne de gesturile de mare aradean si patriot pentru ca nu vi se potriveste !

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie