ȘASE spărgători din Dolj au fost prinși în flagrant de Polițiștii de la Ordine Publică în timp ce furau bijuterii dintr-un imobil din Arad. Țiganii olteni sunt parte a unei rețele extrem de periculoase și au fost ARESTAȚI

arestati 2
Distribuie:

 

[COMUNICAT DE PRESĂ – I.P.J Arad]

Patru femei și doi bărbați, depistați în flagrant delict după ce au furat bijuterii în valoare de 10.000 de lei

Polițișții Biroului de Ordine Publică și Investigații Criminale, din cadrul Poliției Municipiului Arad, au surprins în flagrant delict, la sfârșitul săptămânii trecute, șase persoane care sustrăgeau bunuri de valoare dintr-un imobil de pe raza municipiului.

În urma unei sesizări prin 112, care indica prezența unor persoane cu comportament suspect pe o stradă din din municipiu, polițiștii Biroului de Ordine Publică s-au deplasat la adresa indicată, unde au surprins șase persoane, dintre care 4 femei și 2 bărbați, cu vârste cuprinse între 24-48 de ani, din județul Dolj.

Acestea pătrunseseră cu puțin timp înainte, prin escaladarea gardului, într-un imobil din municipiu, de unde au reușit să sustragă bijuterii de aur în valoare de aproximativ 10.000 de lei, iar la sosirea echipajului de poliție se pregăteau să părăsească locația.

Polițiștii au imobilizat toate cele șase persoane, asupra lor fiind găsite câteva din bijuteriile de aur sustrase, celelalte fiind aruncate în curtea imobilului, la vederea echipajului de poliție.

În baza probatoriului administrat, polițiștii au reținut pentru 24 de ore cele 6 persoane implicate în săvârșirea faptei, iar magistrații Judecătoriei Arad au dispus arestarea acestora pentru 30 de zile, fiind cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale a celor în cauză.

………………………………………………………….

Polițistul de la O.P. agent principal Marius Țârle – eroul care anul trecut a salvat un copil de la înec – face parte din echipajul de doi polițiști care au reuțit acțiunea.

Categorie: Știri
Etichete: arestati, IPJ Arad, spargatori, stiri arad
Distribuie:
Articolul anterior
O scrisoare de protest la adresa PLAGIATELOR semnată de cele mai importante cadre universitare la adresa ministrului Educației face diferența între competență și impostură. Niciun profesor de la cele două universități arădene printre semnatari…
Articolul următor
Primăria Arad și-a pus POLIȚIȘTII LOCALI să-i verifice pe posesorii de câini. Din 28 de cetățeni verificați, au fost amendați 4

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie