Școala începe sub semnul „stării de alertă epidemică”

incepescoala
Distribuie:

Luni, 9 ianuarie, se reiau cursurile în unitățile de învățământ. Având în vedere „starea de alertă epidemică” declarată de Ministerul Sănătății din cauza numărului mare de cazuri de gripă, Ministerul Educației a transmis o serie de obligații către inspectoratele școlare și conducerile școlilor, la finalul unei ședințe cu inspectorii școlari în care s-a discutat despre măsuri pentru limitarea numărului de îmbolnăviri.

Lista cu obligațiile școlilor, potrivit Ministerului Educației:
  • să anunțe părinții sau reprezentanții legali ai elevilor că dacă cei mici prezintă simptome de gripă sau alte infecții respiratorii, nu trebuie lăsați în colectivitate școlile trebuie să facă un triaj zilnic în colectivități, la începutul primei ore de curs a fiecărui schimb
  • să asigure materialele necesare pentru dezinfecția periodică a mâinilor și suprafețelor să facă dezinfecția periodică a sălilor de clasă
  • să aerisească periodic sala de clasă
  • să instruiască elevii cum trebuie să se comporte în caz de tuse sau strănut, astfel încât să nu răspândească virusul gripal și se recomandă batistele de unică folosință
  • să recomande purtarea măștilor de protecție sanitară, atât pentru profesori, cât și pentru elevi
  • să informeze părinții sau reprezentanții legali ai elevilor că trebuie să consulte medicul de familie dacă la cei mici apar simptome respiratorii, pentru stabilirea indicațiilor terapeutice și a izolării
„Stare de alertă epidemică”

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila a spus că suntem în „stare de alertă epidemică”. El a spus că nu declară epidemie de gripă, deoarece acest lucru ar impune și anumite decizii, precum carantina sau izolarea.

Conducerile școlilor au transmis deja recomandări pentru părinți

„Având în vedere situația epidemiologică actuală, triajul zilnic se realizează de către părinți, acasă, iar cadrele didactice efectuează un triaj observațional zilnic, trimițând la cabinetul medical copiii care prezintă simptome respiratorii. Vă rugăm să nu trimiteți copiii la școală dacă au febră, dureri de cap, de gât sau tuse.” 

Categorie: Știri
Etichete: cazuri de gripă, începerea școlii, ministerul educației, Ministerul Sănătăţii., starea de alertă epidemică
Distribuie:
Articolul anterior
De ce să alegi un colțar pentru livingul tău
Articolul următor
Sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” va fi modernizat prin PNRR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie