Sebastian Bulumac se întoarce la serviciul său privat, dar rămâne apropiat mediilor civice și politice

cpb2
Distribuie:

 

Într-o conferință de presă susținută astăzi în calitate de „loc 2” în preferințele electoratului la alegerile locale din Aradul anului 2016, Sebastian Bulumac a ținut să mulțumească arădenilor care i-au acordat încrederea şi i-a asigurat că va duce acest proiect mai departe, poate sub forma unei platforme civice care va avea ca scop reconstrucția Aradului. Sebastian Bulumac i-a invitat pe toți arădenii care cred în proiectele propuse de el să se alăture în următoarele zile acestei inițiative.
Candidatul independent susţinut de PSD, dar şi de societatea civilă şi alte partide a subliniat faptul că proiectul propus arădenilor s-a dovedit alternativa corectă, dovadă fiind numărul mic de voturi obținute de ceilalți candidați ai partidelor politice sau candidați independenți fără susținere politică. De asemenea, a reafirmat faptul că, în baza procentelor obținute de contracandidații lui Gheorghe Falcă s-a demonstrat că printr-un proiect comun al întregii opoziții ar fi fost posibilă câștigarea alegerilor, chiar în contextul derulării acestora într-un singur tur.

„Nu doresc să intru în niciun partid. Dar, în acelaşi timp, cred că societatea românească are nevoie atât de partide noi, cât şi reformarea actualelor partide, pentru că noi, ca şi societate, nu putem avea încontinuu nemulţumiri şi aşteptări de la clasa politică, dar, în acelaşi timp, să continuăm să blamăm pe oricine face pasul spre politică. Eu, începând de mâine, voi reveni la firma pe care o conduc de 13 ani, îmi voi relua activitatea din mediul privat, dar voi fi în permanenţă în contact şi dialog cu cei care m-au susţinut. Din partea mea, pentru moment, nu există niciun fel de tentaţie din punct de vedere politic, voi rămâne independent“, a declarat Sebastian Bulumac în conferința de presă pe care o puteți urmări integral (16 minute și 34 de secunde) cu un CLICK AICI. 

Categorie: Știri
Etichete: politica, retragere, Sebastian Bulumac
Distribuie:
Articolul anterior
Poporul a vorbit. Sau nu
Articolul următor
Componența Consiliului Județean Arad conform centralizării rezultatelor alegerilor. Vezi „tripleta” PNL care va împărți banii județului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

actiune santana4 large

Acțiune a polițiștilor, la Sântana

Polițiștii orașului Sântana a desfășurat o acțiune, la data de 21 aprilie a.c., împreună cu polițiștii orașului Pâncota, Serviciul Rutier și Secția 3 Rurală Chișineu-Criș. În cadrul acțiunii, desfășurată pe…