Sentință în cazul Șiria: Instanța a decis că „UTA Arad trebuie să prezinte suporterilor ASU Politehnica Timișoara scuze publice printr-o scrisoare publică” pentru că le-a interzis accesul la meciul direct de acum trei ani

stadionul otto greffner siria large
Distribuie:

 

Pe 24 aprilie 2018 câteva sute de fani alb-violeţi s-au deplasat la Şiria, cu bilete valide la derby-ul din Liga 2, dintre UTA şi Politehnica. Fanii au fost ţinuţi de organizatori departe de arena „Otto Grefner”, fiind plasați de jandarmi într-un ţarc de la marginea localităţii. Fotbaliștii alb-violeților au ieșit atunci de pe teren, în semn de protest, în jurul minutului 60. ASU Politehnica a pierdut meciul la „masa verde” și a fost penalizată cu 3 puncte în clasament.

Instanța a decis zilele trecute că „UTA Arad trebuie să prezinte suporterilor ASU Politehnica Timișoara scuze publice printr-o scrisoare publică” pentru că le-a interzis accesul la meciul direct de acum trei ani.

Totodată, arădenii sunt siliți să publice hotărârea instanței pe pagina oficială uta-arad.ro precum şi într-un ziar de largă circulaţie. Hotărârea poate fi atacată cu recurs în termen de 30 de zile.

Curtea de Apel Timişoara a mai decis că AFC UTA Arad trebuie să achite suporterilor timişoreni biletele și costurile legate de călătoria la Şiria – în cuantum de peste 6.000 de lei – precum şi cheltuielile de judecată.

Categorie: Știri
Etichete: AFC UTA, ASU Politehnica Timișoara, Curtea de apel Timisoara
Distribuie:
Articolul anterior
Artiștii interpreți ai Filarmonicii Arad reacționează la declarațiile primarului Călin Bibarț cu privire la „motivele” restructurării
Articolul următor
Atletul Mihai Motorca este dublu campion naţional la Arad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie