Sergiu Bîlcea: „Prezenţa producătorilor locali la evenimentele Consiliului Judeţean Arad va deveni o regulă”

sergiu balcea
Distribuie:

 

[COMUNICAT DE PRESĂ]

Consiliul Judeţean Arad şi Primăria Arad colaborează pentru susţinere proiectului „Produs în Arad”. „Împreună, vom susţine producătorii locali, vom ajuta la punerea în valoare a ideilor şi a muncii arădenilor. La Arad, avem produse locale pe care le putem promova. De asemenea, avem multe iniţiative în zona privată care merită cunoscute şi susţinute. Orice comunitate locală se afirmă prin valorile pe care le produce, prin oamenii care fac performanţă. Produsele originale, competitive din Arad fac parte din identitatea noastră, suntem mândri de cei care excelează în domeniile lor de activitate. Produsele locale susţin dezvoltarea Aradului, contribuie la creşterea economică şi la creşterea nivelului de trai. Este normal să ne asociem efortului acestor oameni şi să îl susţinem. Ne propunem ca la toate evenimentele Consiliului Judeţean Arad şi ale Primăriei Arad să invităm producători locali din diferite domenii de activitate, fie că vorbim despre firme puternice sau producători mici, pentru ca ei să se facă mai bine cunoscuţi. Nu este o noutate, de exemplu la evenimente ca Zilele Aradului, producătorii locali au avut întotdeauna un spaţiu central de promovare a propriilor produse. Ne propunem doar ca prezenţa producătorilor locali la evenimentele noastre să devină o regulă. Aradul este o comunitate cu tradiţie, aici oamenii cu iniţiativă au ştiut să pună în valoare munca lor, iar noi suntem parteneri în promovarea produselor locale”, a declarat Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Categorie: Știri
Etichete: producători locali, produse locale, Sergiu Bilcea, zilele Aradului
Distribuie:
Articolul anterior
Diplome de excelență pentru organizatorii și susținătorii ITF „Trofeul Ilie Năstase”, Arad
Articolul următor
TRAGEDIE în Aradul Nou: o juristă de doar 28 de ani și-a pus capăt zilelor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie