Și USR a ajuns la concluzia „Aradul are nevoie de o altă administrație!”

2c302431 2953 4762 a86e 03807e41064c
Distribuie:

 

[COMUNICAT DE PRESĂ]

Modelul de implementare al noului sistem integrat de colectare a deșeurilor este definitoriu pentru actul de administrare, la nivelul municipiului și al județului nostru. Atunci când orașul devine un recordman al eșecurilor, al întârzierilor, al scuzelor și al disconfortului, unica soluție este înlocuirea echipei de conducere.

În cei 14 ani de activitate prestată de actuala administrație, Aradul a înregistrat întârzieri evidente în raport cu vecinii, orașe față de care ne raportam altădată cu superioritate. Decalajele acumulate se reflectă în degradarea constantă a calității serviciilor publice și a aspectului urban, precum și a perspectivelor economice și sociale ale locuitorilor. Orașul acoperit de gunoaie reprezintă numai o fațetă a unei perspective pesimiste, a unui comunități conduse spre eșec de o echipă care, în ceva mai mult de o decadă, a păgubit Aradul de un ștrand faimos, de o echipă de fotbal cu tradiție, de multe alte lucruri care ne-au adus bucuria de a locui aici.

Sergiu Vlad, deputat USR Arad: „Vedem astăzi în ADI Deșeuri un model care dintotdeauna a funcționat defectuos și cu mari întârzieri. Au trecut 10 ani de la lansare și până la intrarea în pâine a operatorului de salubritate, iar la final, acesta s-a dovedit incapabil să presteze. Orașul este inundat de gunoaie, în timp ce autoritățile sunt absente. Devine esențială întrebarea dacă își mai poate permite Aradul o conducere care ne-a obișnuit cu eșecul, cu întârzierile, cu lucrul de mântuială? Ce fel de administrator este acela care lasă orașul îngropat în gunoaie doi ani la rând? Sau iarna, sub zăpadă? Cât de mult să rămânem în urma vecinilor din Oradea și Timișoara? Câți ani de muncă serioasă vor trebui să depună cei care vor urma, pentru a reda orașului poziția pe care o merită?”

Categorie: Știri
Etichete: alta administratie, deseuri, politica arad, Sergiu Vlad, usr arad
Distribuie:
Articolul anterior
Despre „Rolul Şcolii și al Comunității în Prevenirea Comportamentului delincvent” s-a conferențiat la Edu2Job – 2018
Articolul următor
Polițiștii din Sântana au prins în flagrant (încă) un tânăr și doi minori care spărgeau mașini noaptea

1 comentariu. Leave new

  • Nu se poate ! Ăștia nu doreau nimic de la nimeni, nu propuneam nimic, nu erau de acord cu nimic, se remarcau prin nimic, doctrina lor era un nimic, politica dusă era nimic.
    În Parlament erau activi : Unii dormeau, sforăiau, alții Kirăreau, mulți stânjeneau, adică nu știau pe ce lume trăiesc!
    Dar, desigur, Salvau România de sub comuniști, securiști, staliniști și naționaliști.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie