luni, iunie 27, 2022

Sorin Cîmpeanu: „Mediile semestriale și tezele vor fi eliminate, va fi necesară o singură medie generală la finalul anului școlar; vacanța din februarie va fi una mobilă, în funcție de județ…”

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat luni, 30 mai, schimbările majore din sistemul de învăţământ. Acestea se vor aplica începând cu anul școlar 2022-2023.

Mediile semestriale și tezele vor fi eliminate, astfel că va fi necesară o singură medie generală la finalul anului școlar. În plus, „profesorii vor avea mai multă autonomie în scopul unei evaluări ritmice pe parcursul anului școlar”.

Numărul minim de note pentru o disciplină va fi egal cu n+3 

Ministrul a precizat şi că s-a agreat ca numărul minim de note pentru o disciplină să fie egal cu n+3, unde n este numărul de ore alocate săptămânal pentru o disciplină.

Așadar, pentru o materie care este predată de două ori pe săptămână, într-un întreg an școlar vor fi necesare cel puțin 5 note.

„Modificarea esențială deja agreată este că se renunță la mediile și tezele semestriale. O singură medie generală la finalul anului școlar. Profesorul va avea mult mai multă autonomie în scopul unei evaluări ritmice pe parcursul întregului an școlar.” a declarat ministrul în cadrul unei conferințe de presă.

Vacanță în luna februarie va fi una mobilă, în funcție de județ

Potrivit ministrului Educaţiei, 30 dintre judeţele ţării vor avea vacanța mobilă din februarie 2023 în a patra săptămână din februarie, 10 judeţe, o vor avea în a treia săptămână, iar Ilfov şi Suceava sunt cele două judeţe care vor avea vacanţă în a doua săptămână a lunii.

Cele 10 judeţe care vor avea vacanţă în perioada 13-17 februarie sunt:

Argeş, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Călăraşi, Cluj, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Teleorman şi Prahova.

Judeţele care vor avea vacanţă în perioada 20 – 24 februarie sunt:

Constanța, Tulcea, Giurgiu, Ialomița, Olt, Dolj, Mehedinți, Caraș-Severin, Timiș, Vâlcea Buzău, Brăiia, Galați, Vrancea, Bacău, Vaslui, Neamț, Iași, Botoșani, Satu Mare, Sălaj, Maramureș, Arad, Timiş, Alba, Sibiu, Brașov, Covasna, Harghita și Mureș.

Programul „Masă sănătoasă în școli” care ar urma să se desfășoare în perioada 2022 – 2027

Sorin Cîmpeanu a propus implementarea programului „Masă sănătoasă în școli” care ar urma să se desfășoare în perioada 2022 – 2027.

Un miliard de euro ar urma să fie investiți de guvern în acest program de nutriţie.

Programul va fi gestionat împreună cu Ministerul Agriculturii.

Programul ar urma să „cupleze surse de la bugetul național și fonduri externe, nerambursabile și rambursabile”.

Scopul măsurii este acela de reducere a abandonului școlar, care vor fi luate în considerare de către Ministerul Educației când acesta va stabili criteriile de desfășurare.

Sorin Cîmpeanu a declarat că marți, 31 mai, va fi emis un ordin de ministru în privința modificărilor Regulamentului-cadru de organizate și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar care să fie transmis spre publicare în Monitorul Oficial.

Critic Arad
Critic Aradhttps://criticarad.ro/
Cotidian din Arad cu prima aparitie in 8 aprilie, 2016, cuprinzând știri, reportaje, investigații de presa, opinii, pamflete, sport si publicitate

Ultimele Știri

Related news