Sportivii CSM-ului urmează să dea startul primei etape a pregătirii

lucia mihalache
Distribuie:

 

Odată cu data de 1 iunie, măsurile privind sportul de performanţă s-au mai relaxat, astfel încât se permite desfăşurarea activităţilor sportive în săli şi bazine, conform normelor şi regulilor impuse de autorităţi, pentru diminuarea riscului de infecţie COVID-19. Directorul CS Municipal Arad, Lucia Mihalache, anunţă reluarea antrenamentelor în spaţii închise şi pentru sportivii clubului arădean: „După ce vom dota toate sălile cu tot ce este necesar, urmează ca secţiile să îşi reia pregătirea fizică în sală, conform Ordinului nr.601, Anexa 3 (privind condițiile necesar a fi respectate în vederea desfășurării de către sportivii profesioniști, sportivii de performanță și/sau legitimați a activităților de pregătire fizică organizate în spații închise).”
Aşadar, după ce sportivii de la atletism, tir – proba de talere şi kaiac – probe individuale, de sprint – şi-au reluat antrenamentele începând cu 15 mai, din această săptămână le vine rândul şi celorlaltor secţii ale clubului să îşi intre în drepturi.

În tir sportiv, doar competiţii interne

Practic, din 1 iunie se intră într-o primă etapă de reluare a antrenamentelor pentru majoritatea sportivilor de la CSM Arad. Altfel, “Puşa” Mihalache pregăteşte şi calendarul intern al Federaţiei Române de Tir Sportiv, pe care de asemenea o conduce: „Mai avem doar Campionate Naţionale şi Cupa României, pentru că întrecerile internaţionale s-au anulat în acest an. La propunerea antrenorilor, vom stabili calendarul intern în Biroul Federal, cred că până în 15 iunie vom şti când vor avea loc competiţiile.”

Briana Vărcuş se antrenează la Turnu

Talerista Briana Vărcuş a fost prima sportivă a secţiei de tir ce şi-a reluat pregătirea după relaxarea măsurilor impuse de autorităţi. „Se antrenează deja de două săptămâni la Turnu, acolo unde există un poligon privat”, dezvăluie „Puşa” Mihalache, cea care şi-ar dori să aibă o urmaşă pe măsură în talere. Vărcuş a încheiat 2019 cu două titluri naţionale, la junioare şi junioare III şi un titlu de vicecampioană, la junioare II.

Categorie: Sport
Etichete: briana vărcus, covid 19, csm arad, lucia mihalache, tir, turnu
Distribuie:
Articolul anterior
UTA a reluat antrenamentele colective. Pe 4 iulie se va relua sezonul, iar meciurile pentru play-off se vor disputa într-o singură manșă
Articolul următor
Falcă se bagă din nou în seamă lăudându-se cu un proiect european vechi… de când nu era Florin Mariș șef la A.N.I.F

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

liga 3 frf

LIGA 3 | Cinci Doamne și toate cinci!

LIGA 3 – Rezultate etapa 17: Phoenix Buziaş – CS Socodor 6-3 Grancea 12,  Savu 13, 37, Românu 56, 83, Chistrugă 60 – Nicolescu 44/autogol, Ciornei 52, Mercioiu 70/penalty CSC Peciu…
razvan boita 1

Polițist arădean, vicecampion la Karate Kyokushin

La sfârșitul săptămânii trecute, în Oșorhei, jud. Bihor, s-a desfășurat Campionatul Național de Karate Kyokushin, pentru juniori și seniori. Răzvan Boita, agent de siguranță publică care își desfășoară activitatea la…