Succesul de la Târgu Mureș înseamnă, pentru ICIM Arad, părăsirea ultimului loc din clasament

icim arad 1
Distribuie:

 

Ultimul meci al turului la baschet feminin la Târgu Mureş, în derby-ul ultimelor două echipe clasate, Branika Hadzovic, conducătorul de joc din Serbia, a fost jucătoarea care a făcut diferența în favoarea echipei arădene. Șicanată de accidentări în acest tur, sârboaica nu a evoluat în prea multe jocuri sau a jucat accidentată. În nota bună cu care ne-a obișnuit au jucat și Coker, Tavic sau Poole, aducându-și și ele o contribuție importantă la cel de-al doilea succes al sezonului, 63 – 59.

Gazdele au avut mai multe realizări de la distanţă, spre deliciul publicului, un plus la capitolul recuperări, însă au avut-o doar pe americanca Robinson mai limpede la finalizare.
Fetele lui Bogdan Bulj au avut un joc ceva mai închegat, în special, în sferturile 1 şi 3. Arădencele au scăpat de „lanterna roșie” exact după finalul turului și înaintea ultimelor „dueluri” ale anului. Rămâne, în continuare, problema rezervelor la gruparea arădeană.

O veste din partea federației, arată că echipa din Galați s-a retras din campionat, astfel încât la finalul acestei ediții de campionat,  nu mai retrogradează în eșalonul secund nici o formație.

Pe 16 decembrie, „galben-albastrele” se deplasează la Brașov, iar cu două zile înainte de Crăciun, la Arad, ajunge campioana Sepsi Sfântu Gheorghe.

B.C. Târgu Mureș:  Robinson 20, Mitov 10 (2×3), Beldian 8 (2×3), Meszaros 6 (1×3), Lawrence 6, Pop 3 (1×3), Gal 3 (1×3), Radovic 3 (1×3). Au mai jucat: Williams, Radu

FCC ICIM Arad: Hadzovic 20 (2×3), Coker 12, Poole 11 (1×3), Tavic 9, Wingate 6, Ferenczi 3, Nagy 2. Au mai intrat pe parchet: Ciotir, Mercea.

Categorie: Sport
Etichete: Arad, baschet feminin, branika Hadzovic, ciotir, coker, icim, sepsi, târgu mureș
Distribuie:
Articolul anterior
[ANUNȚ] Preschimbarea documentelor de concesiune și achitarea taxelor de închiriere a locurilor de veci
Articolul următor
Gest umanitar al militarilor arădeni și fețelor bisericești din Arhiepiscopia Aradului, pe Valea Mureșului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

petrolul uta large

ERA LOC DE MAI MULT… Petrolul – UTA: 1-1

PETROLUL – UTA: 1-1 (1-0) Au marcat: Grozav (11) – Micovschi (82) 22.04.2024, ora: 19,00, stadion: „Ilie Oană”, temperatura: 12°C, spectatori: 5120. Petrolul (antrenor Laszlo Balint): Zima – Hanca, Papp,…