Propunerea de modificarea legii:
La steluta, in corpul ultimelor doua randuri ale paragrafului, se adauga sintagma „… si a celor din structura de specialitate…” textul urmand a avea urmatorul conținut : „precum şi pentru funcţiile publice corespunzătoare categoriei înalţilorfuncţionari publici si a celor din structura de specialitate din cadrul Institutiei Prefectului”
Sala Polivalentă din Bucureşti a găzduit Campionatul Naţional de junioare şi senioare, competiţie la care CSM Arad – antrenoare Daniela Chiriac, Tatiana Novikova şi Flavia Micula – a fost din nou foarte bine reprezentat. La categoria junioare (2006-2008), individual...
La fel ca în sezonul trecut, arădencele s-au luptat pentru medaliile de bronz în campionatul feminin de baschet. Și de această dată adversarele au fost brașovencele de la Olimpia. Cele două combatante s-au întâlnit și în campionat, acolo unde...
Naționala de fotbal Under 19 a României ar urma să se reunească duminică, 7 martie, la Arad, pentru primul meci de pregătire din 2021 în contextul pregătirii turneului final ce era programat la București. Echipa va întâlni selecționata similară...
Conducerea clubului UTA a ajuns la un acord cu mijlocașul Călin Popescu, tânărul fotbalist intrând deja sub comanda lui Laszlo Balint. Născut pe 21 noiembrie 2001, Călin Popescu a crescut la FC Brașov, pentru care a debutat la seniori...
În vederea combaterii răspândirii infecției cu Covid-19, și ca urmare a deciziei Ungariei de a-și închide granițele pentru cetățenii de altă naționalitate decât cea maghiară, CFR Călători suspendă temporar circulația următoarelor trenuri internaționale care fac legătura între România și...
FCC Baschet Arad – Olimpia CSU Brașov 78-56 (14 -11, 17-11, 26-18, 21-16)
FCC Baschet Arad a încheiat duminică sezonul din cadrul Campionatului de Baschet feminin românesc cu un succes clar. Arădencele s-au impus cu 78-56 în faţa Olimpiei CSU...
De foarte multe ori, părinții se gândesc să-și dea copiii la cursuri de înot, acest lucru recomandându-se de la vârsta de 5 ani. Doi ani mai târziu copilul înzestrat se canalizează spre performanță și, dacă a ales această cale,...
Cu mai puțin de două săptămâni în urmă consemnam că Lucas Hudac legitimat la CSM Arad își încerca cu succes forțele la un concurs internațional de natație, găzduit la Bekescsaba. Astfel de concursuri sunt des întâlnite în urma colaborărilor...
Pregătirea pentru Campionatul Naţional de nataţie au intrat în linie dreaptă, concursul de la Braşov se apropie cu paşi repezi. În acest sens, înotătorii din vestul ţării şi-au dat întâlnire zilele trecute la un concurs cu caracter de verificare...