luni, iunie 27, 2022

fațade

Sentință DEFINITIVĂ: Au fost ANULATE hotărârile Consiliului Local Municipal referitoare la obligarea demontării aparatelor de aer condiţionat de pe faţade şi amendarea arădenilor

  Curtea de Apel Timișoara a respins recursul formulat de administrația arădeană și a menținut sentinţa dată de Tribunalul Arad care anulează hotărârile Consiliului Local Municipal referitoare la obligarea demontării aparatelor de aer condiţionat de pe faţade şi amendarea arădenilor...

Administrația recunoaște (cu un sfert de gură) că a emis un ACT PROST și amână cu trei luni intrarea în vigoare a noilor reguli...

  În sfârșit s-au prins că trebuie o altă Hotărâre ca să fie amânată intrarea în vigoare a noilor reguli pentru demontarea aparatelor de aer condiționat de pe fațade După câteva zile în care s-a plasat singură în „penibil”, administrația și-a...

Primăria solicită aprobarea consilierilor locali pentru reabilitarea fațadelor. Primăria Oradea, evident… La Arad, de 12 ani, Falcă ia la mișto subiectul…

  Știrea pozitivă din orașul vecin și european, Oradea „Primăria Oradea, prin Direcţia de Patrimoniu Imobiliar, solicită aprobarea consilierilor locali privind reabilitarea fațadelor pentru trei imobile din municipiu, respectiv pe str. Vasile Alecsandri nr. 3 (Casa Roth) și 7 și în Piața Regele Ferdinand...
- Advertisement -spot_img

Latest News

Coliziune între două microbuze pe A1, lângă Pecica. 10 persoane, printre care și un copil – transportate la spital [FOTO]

În această seară, în jurul orei 22:00, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, „Vasile Goldiș” al județului Arad, a...
- Advertisement -spot_img