-
„Focarul Covid de la Sâmbăteni” – prilej de contre politice penibile între primarul PSD al comunei și conducerea PNL a județului
În cursul săptămânii trecute conducerea Consiliului Județean Arad anunța că „există 20 cazuri active de bolnavi Covid în județ, dintre care aproape jumătate sunt din satul Sâmbăteni și că la Arad au refuzat internarea 8 pacienți, 7 dintre ei fiind tot din Sâmbăteni”. Inclusiv singurul medic de familie care deservea localitatea Sâmbăteni a fost
-
Se scumpește gunoiul, iar justificarea care stă la baza majorării tarifului nu are nicio legătură cu realitatea. Pe autoritățile locale le doare-n cot de criză și de cetățean în egală măsură
O decizie mai imbecilă nici că se putea lua în contextul general actual! Decizia, realmente, a fost luată la începutul acestui an ( cu mult înainte de instaurarea pandemiei și a crizelor sale conexe, medicală și economică) astfel cum reiese din Raportul de specialitate al Direcției/serviciului edilitar al primăriei Arad care stă la baza
-
Cionca: „Ultimul pacient bolnav de COVID-19 internat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad a fost ieri testat negativ”
[COMUNICAT DE PRESĂ] Iustin Cionca: ,,Aradul este oraș liber de COVID!” Aradul este oraș liber de Covid! Ultimul pacient bolnav de COVID-19 internat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad a fost ieri testat negativ. Datorită măsurilor luate de autorități în județul Arad, în acest moment pandemia este sub control, chiar dacă Aradul este
-
Geanina Pistru are mai mulți mântuitori!
„Peneliștii” ( să rămân și eu în registrul „pesediștii” din capul lor) s-au adunat azi să se laude. Am aflat că au făcut, au dres. Subtil, ne-au transmis și că Falcă le-a dat undă verde „schimbului de generații pentru PNL Arad”. I-a mai prostit o dată pe iepurași. I-a mai făcut o dată să
-
Cionca sugerează într-un COMUNICAT OFICIAL că drumurile finanțate C.J.A. sunt bune, dar CAMIOANELE de mare tonaj le distrug. Ne roagă să fim la fel de EXIGENȚI și cu aceștia – dar NU ÎI NOMINALIZEAZĂ!
S-a supărat Iustin Cionca ( care, înainte de a fi ales președinte CJA își făcea campania promițând înființarea unei Poliții a lucrărilor și, mulți dintre noi l-au și crezut că se apucă serios de treabă) și ne spune că și-ar „ dori ca arădenii care ne privesc cu ochi foarte critici să fie la
-
Statusul lui CIONCA – o „elegie de partid” menită să enerveze și mai mult electoratul… și așa PREA CONFUZ
Președintele Consiliului Județean Arad a postat ieri, la scurt timp după apariția articolului nostru despre PROFITORII PANDEMIEI, un status ce s-a dorit un fel de „drept la replică” mai subtil la acesta… fără nominalizări („să nu ne facă trafic și mai mare”, bag sama) și atacuri directe. S-ar putea să n-aveți habar despre ce-i
-
Pentru cine a fost această PANDEMIE PROFITABILĂ? Pentru GUVERNANȚI: HOȚI care fură cu C.A.S.-ul, TĂIETORII DE PĂDURI și „oamenii de afaceri” ai STATULUI CORUPT. RESTUL de 99% suntem și mai săraci, și mai proști decât acum 2 luni!
Pandemia de coronaviroză (COVID-19) în România a fost un coșmar social pentru 99% dintre români, lovitura definitivă pentru o jumătate dintre aceștia; nu mai trebuie augmentată cu niciun argument de autor această realitate pentru că absolut toate datele socio-economico-medicale sunt transparente, la distanță de un click de orice coronasceptic, coronaneutru sau coronacredul – în schimb,
-
Citită prin măștile administratorilor publici, CRIZA PANDEMICĂ scoate Aradul printre „județele câștigătoare în lupta cu coronavirusul”… VEZI CIFRELE promovate OFICIAL
[COMUNICAT DE PRESĂ] Consiliul Județean Arad a organizat astăzi conferința de presă săptămânală pentru actualizarea informațiilor despre evoluția Covid-19. Au participat președintele Iustin Cionca, directorul general al Casei Județene de Asigurări de Sănătate, Gheorghe Domșa și managerul interimar al Spitalului Județean, Florina Ionescu. Președintele Consiliului Județean Arad a prezentat câteva cifre care demonstrează implicarea
-
TUPEU de COVID! Cionca & co. vor să facă PARANDĂRĂT cu U.E.: 4,5 MILIOANE DE EURO pentru „investițiile făcute” în linoleumul de la EXPO, desființarea INFECȚIOASELOR și… LENJERIE CONSUMABILĂ cere C.J.Arad „înapoi”. Totodată, ne informează OFICIAL că SPITALUL e în CRIZĂ DE PACIENȚI CORONAVIRUSAȚI – în compensare construind două PSIHIATRII: TOT ACOLO!
Într-un fel ne pare bine (puteam lua ceva, Doamne-ferește, de acolo… că DE ACOLO SE IA!) – în alt fel ne pare rău (am fi fost singurii prezenți în sală… iar asta ar fi fost o scenă de neuitat) că n-am fost FIZIC, la „conferința de presă săptămânală pe teme de sănătate, având ca
-
[ACTUALIZARE 2] Daniel Trifon – replică la replică: „Gura patronului adevăr grăiește!”
[ACTUALIZARE 2] (01 mai, ora 20.00) [COMUNICAT DE PRESĂ] Replica C.J. Arad cu privire la comunicatul meu de presă din 30.04.2020 deschide frontul dezbaterii pe noi linii. Răspunsul și explicațiile date mă obligă să ating exact ceea ce Consiliul nu dorește să discute: motivele pentru care intenționa să respingă propunerea de buget a Companiei
-
Iustin Cionca e „impresionat că județul nostru s-a mobilizat într-o asemenea măsură”: 118 cadre medicale sunt depistate pozitiv, 527 persoane pozitive, 54 persoane decedate!
[COMUNICAT DE PRESĂ] Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca și directorul Direcției de Sănătate Publică Arad, Horea Timiș, au prezentat o serie de date și statistici referitoare la COVID-19, în județul Arad, cu data de referință 28.04.2020. Potrivit informațiilor furnizare de directorul DSP, situația la nivelul județului, la data mai sus menționată,
-
Mihai Fifor: „Cionca aruncă răspunderea pe umerii medicilor de la Spitalul Județean, pentru cele 7 milioane de euro cheltuite“
[COMUNICAT DE PRESĂ] Mihai Fifor: „Cionca aruncă răspunderea pe umerii medicilor de la Spitalul Județean, pentru cele 7 milioane de euro cheltuite“ Senatorul de Arad Mihai Fifor a solicitat public președintelui CJA, Iustin Cionca, să prezinte arădenilor pe ce s-au cheltuit aproximativ 7 milioane de euro, de la bugetul județului, de la începutul
-
Marketing POLITIC – mic îndrumar al ALEGĂTORULUI în căutarea politicienilor săi
Cum ei stau mult în social-media în timpul programului lor de lucru iar teritoriul nostru e social-media, ei ni-l agresează. Ne trezim cu ei pe canapea când vrem să ne dezmorțim picioarele, ne trezim cu ei în mașină dacă prindem accident și ne verificăm notificările… ne trezim cu ei în baie dacă stăm
-
Dr. Virgil MUSTA a evitat să pronunțe cuvântul SPITAL când a văzut cum arată halele EXPO Arad, dar a apreciat că „Este un spațiu mare, generos, e bine!”
[COMUNICAT DE PRESĂ] Doctorul Virgil Musta, șef de secție al Spitalului de Boli infecțioase „Victor Babeș” Timișoara, a fost prezent, astăzi, la Arad, pentru a pune la dispoziția colegilor medici informații legate de circuitele spitalicești și modalitatea în care, din experiența deja dobândită, este cel mai bine să se acționeze în tratarea și vindecarea
-
Din punctul lor de vedere, TOTU-I SUB CONTROL! Cionca: ,,Avem deja firme cu care avem contracte ferme”. Domșa: „Am dezvoltat un plan strategic de organizare spitalicească”. Wiener: „La nivelul managementului spitalului COVID, lucrurile s-au schimbat”
[ACTUALIZARE] În cadrul unei coferințe de presă care a avut loc astăzi la sediul Consiliului Județean Arad, președintele instituției, Iustin Cionca, a subliniat faptul că la ora aceasta Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad are asigurat necesarul de materiale de protecție și medicamente pentru combaterea pandemiei Covid-19. ,,Avem deja firme cu care avem contracte
-
S-a decis testarea obligatorie pentru Covid-19 a tuturor persoanelor care ajung cu probleme medicale la Spitalul Județean Arad, indiferent dacă prezintă sau nu simptome
[COMUNICAT DE PRESĂ] Consiliul Județean Arad și Grupul de Suport pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență au luat decizia testării obligatorii pentru Covid-19 a tuturor persoanelor care ajung cu probleme medicale la spital, indiferent dacă prezintă sau nu simptome. Până la aflarea rezultatelor testelor Covid-19, pacienții sunt internați în secțiile tampon stabilite în cadrul
-
FESTIVALUL HIPPIE DE LA BULCI se va organiza (dacă se va organiza în acest an) din FONDURI PRIVATE. Organizatorii au solicitat C.J. Arad să REALOCE BANII către Spitalul Județean
[COMUNICAT DE PRESĂ] Co-organizatorii festivalului de la Bulci îi solicită președintelui CJA să realoce către Spitalul Județean banii publici destinați evenimentului Co-organizatorii privați ai festivalului de la Bulci îi solicită lui Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, ca toate fondurile pentru ediția din acest an prevăzute de Centrul Cultural Județean Arad, în calitate de
-
FAKE NEWS PERICULOS care ZĂDĂRNICEȘTE COMBATEREA HAOSULUI transmis de însuși președintele Consiliului Județean: „De astăzi, la Arad funcționează TREI APARATE de testare Covid 19!” ÎN REALITATE și la ACEASTĂ ORĂ, la Arad se pot face maxim 100 de TESTE PE ZI!
«„Tămbălăul celor TREI APARATE DE TESTARE” s-a încheiat cu un armistițiu favorabil tuturor părților! Cionca: „Îmi doresc ca un număr cât mai mare de arădeni să fie testați”. AȘTEPTĂM REZULTATELE!» – acesta era să fie titlul acestei știri… dacă un telefon primit EXACT CÂND ȘI DE LA CINE TREBUIE nu ne umilea entuziasmul pacifist,
-
Ce face ELITA POLITICO-FINANCIARĂ a ARADULUI în vremea PANDEMIEI? Și-a MĂRIT VENITURILE cu 1.000 de euro pe lună… c-așa-i când ai CEL MAI MARE GARD DIN ȚARĂ și ești viitorul MARE DUCE de Pecica! [VIDEO cu GARDUL și CARANTINA lui CIONCA]
Capul probabil celei mai bogate familii din Arad (cine contestă asta, să facă bine să ne vină cu dovada că-i mai șmecher!), Cionca A. Marinel Arghir Iustin adună numai din terenurile din Pecica suficient cât să-și facă încă o Pecică, numai a lui, chiar mai mare decât „originala”, și are bani s-o îngrădească, să-i facă drumuri,
-
Concluzia CONDUCĂTORILOR PARTIDULUI, STATULUI și SĂNĂTĂȚII după vizita ministerială de 1 aprilie: „Aradul este departe de a fi o a doua Suceava!” [VIDEO]
Miercuri, 1 Aprilie, a fost ziua în care ministrul sănătății, Nelu Tătaru, a venit în „vizită ministerială” la Arad. Noi credem că ar fi trebuit să descindă în control. Dar sunt nuanțe. În concluzie, a fost în vizită la Spitalul Județean Arad și situația e sub control. Medicii și asistentele nu mai plâng,
Ultimele comentarii